samedi 24 décembre 2016

Fairytale of Dublin (2/2)

Una nuvella di Marcò... heu.. di Marcu Biancarelli


Marcò era mascaratu da Santa Claus, cù una barba viuletta d’unu stilu particulari, è à mè m’aviani sciaccu un custumu di leprechaun carcu à tintinni chì sunaia à ugni passu ch’e’ faciu. Di più, duviamu purtà di ‘ssi pantaloni in coghju chì ci stringhjiani i paffi, è i tacchi alti di i nosci scarpi ci daghjiani in tuttu un’ aria di vechji puttani. Quandu passaiani i bandi di i masci in festa, u publicu chì no duviamu cunverta, li tindiamu i flyers, è riciviamu in ritornu l’insulti è i tarrocchi i più disgustanti. À chì piddaia un flyer è u ci strappaia sutt’à u nasu, à chì ci mittia mughjendu una mani à u culu. À un certu mumentu, passò ancu unu sburgnonu maiori arichjipencu, i denti di fora è a casacca imbruttita di vomitu, è sariu prontu à scumetta ch’era Shane MacGowan. Bucatu da ùn so’ chì accessu di simpatia, mi lampeti versu d’iddu, u flayer beddu tesu è fieru com’è un pichju di pudellu avvicinà. Mi risposi burbuddendu ùn sò chì, mezu svaculitu, è pisò in a me dirizzioni un pugnu chjusu, da duva surtia sporcu un ditu longu chì m’arristò di colpu.

Ha’ vistu ‘ssu purceddu ? Ha’ vistu bè u ditu ch’iddu m’hà fattu ?

Stumacatu quant’è mai, m’abbanduneti à una rabbia scunnisciuta, è surtisti di capu libarendu i mesa di frustrazioni è d’uffesi ch’ùn dumandaiani chè à sbuttà. Shane MacGowan, o raccaglia ! Motherfucker ! Affàccati quì chì i t’aghju da calà ! Ma à tempu chì u briacheddu sparia à l’angulu di u carrughju, una banda di grossi poltri à usu punk, i capiddi drizzati è cuparti à cateni, cumpariani esattamenti à u stessu locu. Sintindu i me brioni, è piddenduli par iddi, puntoni com’è una reffica assinturita, po’ si missini à curra cù a rabbia à u labbru, beddi dicisi ad arrigulacci u nosciu contu. Boni boni erani una dicina, è micca di ‘ssi ghjuvanetti simpatichi di l’University College, nò, ma piuttostu di ‘ssi rubbacci rucchini cù tamanti cusciotti, chì s’inturcani com’è omini è vani à briunà à i partiti di football gaelicu, videti u genaru.

Intesi, po’, chì Marcò pricuraia di scappà è d’abbandunà quì dignità è flyers, ma era troppu tardi, è cù i nosci tacchi chì ci impidiani di curra senza passà pà dui gridda mezi zoppi, fuimu prestu subbaccati da i dunnacci. Tandu ùn fù più Natali, ma Halloween da veru. Un massacru. Piddaiamu calci è cazzotti senza pudelli parà. Eramu pisti è scuttussati com’è sacchi di pisticcina. Una di ‘ssi strii, chì da veru paria sciuta da un episodiu di Chica Vampiro, mi mursicò ancu un tittulu sin’à u sangu. Fù una campa merè, gudistimu tuttu ciò ch’un omu pò goda. È quand’idda cissò a rivista, è ch’iddi ci lintoni infini i donni mattaghjati, ùn eramu più chè l’umbri di no stessi, l’umbri di i nosci umbri, dicia quiddu.

Tamanta campa, mi dissi trà mè stessu svighjendumi da a fumaccia, sta volta sì chì ci se ghjuntu, o Stè, à l’ultimu chjirchju di u to affundamentu. 

Marcò si strascinò com’iddu poti sin’à ghjunghja accant’à mè. Cù difficultà, mi ridrizzò è ci arrimbetimu in pusonu contr’à i scali d’un purtonu, unti è mattarati, ma strinti l’unu contr’à l’altru. Ghjeu, pà u colpu, piinghjiu, è mi sintiu bè di pudè libarà ‘ssi lacrimi, chì tantu era a sola cosa chì mi pudia firmà, pienghja è lasciammi andà, senza più spirà di salvà nudda di ‘ssa vitaccia ch’era a mea. Tuttu aviu persu, tuttu, è ancu u pocu d’illusioni chì mi firmaia, ancu ‘ssu minimu di cunsidarazioni par sè stessu nicissariu par tena annant’à i so peda. Ma tena annant’à i me peda… aviu rinnunciatu.

Vidiu chì u me cumpagnu cadutu – à st’ora l’avariamu pussutu chjamà Leopold Bloom – scumbattia accantu à mè in circa di calcosa. Si piigaia è si ripiigaia pà pugnà di chjappà calcosa in a bunetta di u so custumu ridiculu, avali tuttu strappatu.

L’aghju ! finisti pà stuppà, à tempu à una ghjeppa grassa, è mi tesi cù una mani brutta un libru tuttu inghjumulatu. 

Tè o Stè… L’aghju salvu da u prupiitariu… 
Ohoo ! Ma, da veru ?
Iè, hè par tè.
L’Antulugia di Spoon River ! Mancu a credu, è tandu piinghjiu senza ritegnu. U me libru, u me libru prafiritu, l’ha’ tinutu par mè…
L’aviu accantatu, iè, spirendu di rivend… infini di pudettilu dà à a prima occasioni. È credu chì st’occasioni, vidi, ma lachemu corra… St’occasioni hè vinuta. Bon Natali o Stè.

Fighjulaiu a cuprendula stracciata, i lettari in oru dund’e’ pudiu sempri leghja Edgar Lee Masters, è mi ciutteti di capu contr’à a carta umida, susciulendu com’è un ziteddu affannatu. À capu dal tempu, m’eru calmatu. Senza più forza di lagnammi, nè brama di nudda, ridrizzeti u capu, è u lacheti parta in daretu, pà appughjallu contr’à u legnu di u purtonu. Circaiu d’induvinà indu mi truvaiu. Ballsbridge ? Temple Bar ? Baggot Street ? Ùn sapiu più, è d’altrondi mi n’infuttiu.

Avali ? Dissi eiu.
Avali ?
Iè, avali, chì emu da fà ?

Un silenziu, u tempu chì la si matriculessi. Po’, u so ochji tortu dinò accesu, mi fighjulò tuttu ragagliarditu, è si saria dittu chì u dubbitu ùn avissi mai appartinutu à a so rilighjoni.

Una casa d’edizioni, pensu. Una casa d’edizioni in gaelicu. Pudaria viaghjà ! 




Fairytale of Dublin (1/2)

Una nuvella di Marcu Biancarelli


Un ventu da scurrà i boia. Varcheti a Liffey à a malavia, misurendu ugni palanca è circhendu di tena rittu annant’à u cotru. T’aviu u ciarbeddu chì bufunaia. O Stè, o vituparà, diciu parlendu à mè, ti bastaria po’ à saltà da u ponti d’Ha’penny, lasciatti sculiscià è l’acqua nera ti purtaria sin’à u sboccu di ‘ssu fiumu puzzinosu. Affumaticatu da a turba, t’avaristi u gustu d’un vechju whiskey quandu l’anguiddi di u mari d’Irlanda ti si manghjariani u lardu. Stupeti. Po’ cacceti un fiaschettu da una bunetta è bissi à a lestra ciò chì firmaia. Una volta lampata a buttiglina in vadina, mi missi à briunà di rabbia è à ghjastimà a Madonna. 

Cuntiniveti bambiendu sin’à l’altu di Grafton, ma paria un bugnu, è ùn aviu tantu laziu di spona a me infamia à ‘ssi cintunari d’aienti chì aviani sceltu d’invadiscia i stabilimenti di marca pà i festi, o di lacassi scruccunà in i magazeni di prudotti celtichi. U me scopu era l’O’Donoghues, un pub dund’e’ spiraiu di ritruvà à Marcò è dilli infini i so tituli. Sapiu ch’iddu battia culà, in raprisintazioni, è ch’iddu si facia pacà i bieri da i turisti balordi cuntenduli i so bucii miraculosi. Ma sta volta era troppu, mi sintaria po’, è risulutu quant’è mai presi pà Merrion Street, chì culà c’era menu currulu. Da una tola davanti à un caffè, un abruttitu m’intarpillò : Hello, freak ! Ùn feci casu. 

Infini, bucheti a porta di u stabilimentu è riiscisti à fammi una piazza à u comptoir, frà mezu à tanti Giappunesi chì scupriani a Guinness è chì caccanaiani com’è una banda d’anitri. U lucali era zippu, ma feci prestu à rimarcà chì Marcò era à a so posta abituali, in traccia di muscià un ritrattu di Rihanna impiccatu à u muru à dui Francesi zottichi. Da luntanu, u vidiu chì smagnittaia è chì fanfarunaia, è i dui buzai u fighjulaiani smaraviddati. Li duvia fà creda chì a s’era purtata quì una sera. 

Avali m’avia rimarcatu, n’eru sicuru. Lampò unu sguardu frettu in a me dirizzioni, è mi piatteti tandu malamenti daretu à u Giappunesu chì m’era u più à vicinu, ma era un bivvichju. Certu, eru bè quì pà una cunfruntazioni, ma ùn eru ancu tutt’à fattu prontu. Mi ci vulia calcosa à bia, è duviu quantunca metta un pocu d’ordini in i me argumenti prima di cuddà à l’assaltu. Parchì cunnisciti quant’è mè, cù i so parullacci è u so disdegnu, l’arti ch’iddu t’hà Marcò di svultà sempri i situazioni in u so favori. Tandu fighjulaiu in altrù, cunfusu è riflittindu à a manera di pruceda.

Una sciappata nant’à u bucceddu di manca, ùn c’era nimu, po’ un’ altra annant’à quissu di dritta, era ghjà quì, schirzosu è arruganti, è mi sciacciaia cù a so panza contr’à una morra di clienti chì puzzaiani u pisciu. 

Tù ùn aghi ! mi dissi, anscendumi in faccia è misurendumi gattivu cù u so sguardu verciu.
Cheta ! ch’e’ l’arrisposi, troppu timicu.

Po’ chjamò u sirvori è cumandò par no dui, dui scioppi beddi zippi ch’e’ fighjulaiu affaccà cù invidia.

Ti se fattu imbuffà un ochji ? chersi u sfacciatu.
Unu spezia di neru, annant’à O’Connell, era impressu à u me ultimu pacchettu di sigaretti…
È allora ?
Boh… Cuntaiu d’arristà di fumà, di tutta manera.

Pà un pezzu u discorsu si firmò, è staghjiamu cussì fiancu à fiancu, ignurenduci è circhendu di ritardà u mumentu di l’azzuffu. Quandu fubbi prontu, è chì infini una santa collara mi sustinia, mi vulteti pisendu un ditu in a so dirizzioni.

Aiò femu a paci, mi lampò, è ghjà mi disarmaia. Mi ni voli pà ‘ssa cionciula limicosa ? Ùn era micca una donna par tè, a sa’ quant’è mè.
Mi ribbradisti : Quidda butti ? È chì mi pò fà ! Ti ni voddu pà i solda di a pighjò ! Aghju avutu à chì fà à salvà u me coghju cù u prupiitariu di a tana, o lasciò ! Ma ci hà cacciatu fora, sì tù voli sapè, è ancu hà minacciatu di chjamà a Gardà !
L’emu datu i falsi casati, pò bruddicà quant’iddu voli.
I falsi casati ? Aviamu firmatu a lucazioni cù u me nomu, ùn t’inveni micca ?!
È ghje’ t’aviu dittu di dalli un falsu nomu… « ùn t’inveni micca » ?!

Oh lu inculatu ! I mi cacciaia tutti, cù una smorfia di l’altru mondu, una sfruntaria invincibuli. Chì pudiu più dì ? Dipoi un annu chì no campaiamu quì, in cundizioni chì mancu i migranti pacchistanesi pudariani tullarà, era sempri a stessa cumedia. È avali ùn ni pudiu più, eramu duvintati dui paciaghji è ùn c’era più nisciuna spiranza à avè. Aviu crettu i so beddi parolli, i so tuntii di spiculazioni in u County Mayo, po’ a so impresa di pesca à u salmonu … è avali tuttu era finitu. Un fiascu assulutu. È a me vita era duvintata un infernu, è un infernu spartutu cù un dimoniu sputritu è irrispunsevuli, in più.

M’arrestu quì, o Marcò. Ùn ni possu più. Aghju da rientra.
Rientra ? Ridisti com’è un pazzu. Ma ùn ci pensi micca. Ha’ da passà torra pà u sgiasgià…
Ti lacu. I nosci stradi s’ani da spiccà, hè dicisa, ùn ti supportu più.
A so’, a m’ha’ ditta dighjà. Di tutta manera, ùn se mai cuntenti.

Ostia ! Ugni volta a mi cacciaia, quissa. Ma di chì pudiu essa cuntenti ? Ùn pussidiu più nudda, è ùn aviu salvatu mancu i me libra da tamantu arruvinu. L’ultimi, quissi ch’ùn aviu pussutu rivenda, u prupiitariu l’avia tinuti cù u pocu di robba chì mi firmaia. Eru scalzu è nudu, era quissa a verità, è ‘ssu prascitu mi rimpruvaraia torra d’un essa cuntenti.

Solda n’ha’ ? 
Pà piddà l’avviò ?
Iè.
Voli rida ? T’aviu dui biglietti, ma u neru i s’hà presi à tempu à i sigaretti.

Eru guasgi pà pienghja, è pà a prima volta mi parsi di senta chì u buffonu si lacaia cuntaminà da u me addisperu.

Stà à senta, o Dedalus, finisti par dì, chjamendumi à a manera di ‘ssu parsunaghju di Joyce chì t’avia u stessu nomu chè mè, stà à senta bè. Ci ferma un’ ultima pussibilità… Un impiecu ch’iddi m’ani prupostu certi amici ch’e’ cunnoscu…
Amici di toiu ? Mancu pà mora !
In dui a pudariamu fà. È saria u mezu di cumpratti ‘ssu bigliettu pà u paesu. A so’ ch’e’ a ti devu.
Ùn mi voli micca stà à senta ? Ùn voddu più fà nudda cun tecu. Ti lacu !

È d’eru talmenti sicuru di mè, oramai, talmenti ditarminatu à mandallu à fassi leghja una volta è par sempri, chì dui ori dopu, vistuti l’unu è l’altru com’è dui mascacci tonti, battiamu i carrughja pà distribuiscia i flyers di u George, unu stabilimentu di notti ch’ùn diciaraghju nudda di a so vucazioni.

vendredi 23 décembre 2016

Un Natale caninu (Natale Guastu, fora di cuncorsu)

Una nuvella di Patrizia Gattaceca

Un fretu chì si secca sta sera ! U ventu pesa a neve falata da pocu. Solu ombre filanu sottu à i lumi di a cità. A poca ghjente chì spasseghja sempre in carrughju cù i so pacchetti in manu, si spiccia di rientre in casa soia. Tutti anu una voglia sola, truvà si cù i soi, à u caldu, in giru à un bellu ripastu è perchè micca un bellu focu in u caminu. Imaginu eiu tutte e case decurate, candele accese, u muscu di a roba chì si sparghje in e cucine è mette à ognunu in suchju. Hè prontu tuttu pè festighjà Natale. Sò sicuru ch’elli ci vedenu da i so purtelli decurati, à mè è à u mo cumpagnu di briachina, agrancati da u fretu, stretti stretti pè tene ci caldu, luttendu contru à u ventu è a neve. È dì chì l’aghju cunnisciutu issu tempu di i Natali splendidi, quand’ella era sempre viva Maria Catalina, tandu ùn si mancava di nunda, ancu troppu !

A famiglia vale oru, ma quand’è vo ùn avete più à nimu, vi ci vole à truvà a forza di resiste à tuttu è da solu ! 

Tonì hè una persona bona chì m’hà aiutatu à tene u corpu ! Oghje cum’è ellu, sò diventatu una closcia è provu anch’eiu à riscaldà mi cù issu pocu è tantu di vinaccia ch’ellu mi serve ogni mane. Cumu fà altru ! I principii sò stati duri, essendu datu chì ùn avia mai betu una goccia d’alcool di a mo vita !! È po, pensu chì à pocu à pocu si hè abituatu u mo organisimu, hè quessa a vita di u carrughju ! Di a mo vita passata aghju tenutu solu una cullana è basta, ma Tonì ùn l’hà vulsuta vende, omancu mi ferma un zinzicu di dignità ! Cun Tonì respiremu inseme, i nostri cori battenu inseme, ci vulemu aiutà. Oghje ch’o patu a fame è u fretu, aghju u sintimu d’ùn avè fattu nunda in a mo anziana vita, per aiutà à quelli chì straziavanu, particularmente a sera di Natale. Mentre eiu era pulitu, allisciatu è soprattuttu bellu techju, unepochi, corci ch’elli eranu !! Ah, Maria Catalina, quant’è tù mi manchi ! Quantu risentu avà u to affettu per mè. Sta sera sò tristu, sò fora è passu un Natale caninu !

-« Allò veni quì » dice Tonì, cacciendu un pezzu di salticcia francese da a so sacchetta. « Tè sciacca ti què, serà u to Natale ! È bon appitittu !! »

Mi sciaccu un buccone, pensendu à i tempi beati è m’arrimbu à Tonì.

-« Eccu, cusì » dice u mo cumpagnu, « avà ci vole à pruvà à dorme » è si sciacca una rasata d’acqua vita.

Credu chì cum’è stasera mai ! U fretu ci entre in l’osse, Tonì face cullà a cimosa di u so mantellu è s’acciuccia sottu à una vechja cuverta, mi ficcu sottu eiu dinù. Hè un pezzu avà ch’ellu hè sunatu mezanotte, in carrughju mancu un’anima, solu u silenziu è u mo ansciu rapidu chì si mischja à quellu di Tonì cappiendu tantu fume.

Aviamu fattu megliu à stà ci in u Centru cummerciale micca à vulè vene in cità in tutti i patti pè pruvà à buscà qualcosa, chì siccome ! A ghjente ùn vi lampa mancu un sguardu è in più di quessa, stasera ùn emu mancu vistu e squatre di succorsu è di cunfortu chì giranduleghjanu pè i carrughji quand’ellu ci hè u fritone. Quant’à me, e case chì accoglienu l’andacciani sò trapiene ! Ma cumu fà, hè cusì ! Tonì dice sempre ch’ellu hà sceltu u carrughju, ma eiu nò ! Hè cascata chì dopu à a morte di a mo amica cara, nimu ci hà pensatu à mè, tandu mi sò trovu fora !

M’arricordu di u mo primu Natale, quandu sò ghjuntu in casa di Maria Catalina. I rigali m’aspettavanu sottu à u ghjallicu è avia manghjatu quant’è sette ! U Maritu Walter, ùn mi pudia tantu vede, dopu anu principiatu à leticà si tramindui è eiu pensava ch’ella fussi per via di mè. Quand’ellu hè partutu, pocu dopu à Natale, abandunendu a moglie, aghju ancu cridutu ch’ella era stata colpa meia. Ma era corsa a vuciata in carrughju ch’ellu si era messu cù una giovana è ch’ellu si era fattu spiumà l’abrutitacciu ! Li stava propiu bè ! Oghje Maria Catalina ùn ci hè più, ella corcia, invece chì quellu Walter, ùn aghju intesu ch’ellu sia mortu, di fatti ùn aghju più intesu nunda… Micca ch’o sia vindicaghjolu, ma s’o a li pudia fà pacà…

Teneremu torna una notte ? In i mo sogni certe notte mi si pare di cascà pianu pianu in un pozzu è di tuccà l’acqua cutrata chì mi punghje l’osse finu à ùn pudè più anscià, è tandu mi discetu è mi stringhju contru à Tonì. Ci vole à accettà la, a vita ùn hè a listessa per tutti, ancu di menu a sera di Natale, ma, oghje sì, dumane nò dice u pruverbiu, qual’hè chì sà !

Eccu, simu svegli, è simu vivi, a ci emu francata sta volta è forse venerà ancu veranu ! In stu 25 di dicembre hè ciò ch’o dumandu per Tonì è per mè, ch’ellu venghi un’antru veranu. Ci mettimu in andà pè vultà à u Centru cummerciale, infattemu poca ghjente è po, quì, sottu à issa loghja una forma sticchita, ma quale serà ? Passu è annasu, nunda, solu un odore di morte, m’avvicingu pè fighjà u visu di a persona …Walter !! Hè propiu ellu, imbuffatu, stesu quì senza vita !! Tonì s’avvicina è li chjode l’ochji. Telefonu noi ùn avemu pè chjamà i succorsi, tandu qualchissia u sculinerà ! L’averaghju annuchjatu cù e mo idee brutte ? More si in carrughju dopu à esse si fattu spiumà, chì disgrazia !! Pesu l’ochji è guardu à Tonì, lampu un picculu abbaghju amichevule, li leccu a manu è filemu duve u destinu ci porta. Natale hè scorsu avà, per noi nunda hè cambiatu, ma simu vivi è ci tenimu caldu !!


jeudi 22 décembre 2016

Impresa famigliali (Natali vastu, for' di cuncursu)

Una nuvella di Paulu Desanti

27/12/2016
Aiacciu

Marjorie,

O surè, à stu ripastu di Natali, ci aghju participatu solu parchì Wanda era sbuccata à cunvertami. A sa’ propiu bè : hè un pezzu ch’è, da tè à mè, veni difficiuli u cuntrastu ; ma a calata di a noscia impresa famigliali, a sogu, ti dava u pinseri quant’è mè. Hè incù a brama di ribambacciacci, parchì pinsava francamenti ch’edda era pussibuli, è parchì ùn pudiami francaccila di una missa à u puntu, ch’e me moglia ed eiu ci semu affaccati. Sapiami quant’eddu era difficiuli par tè di ricevaci, par via di a to ghjamba, ma devi nutà chì a ci semu fatta incù garbu : i bracci carchi à rigali, ed incun unu spiritu di cunciliazioni. Ùn aghju mancu vulsutu fà casu di u schiviziu ch’eddu m’inspira da poi dui anni to maritu Isaac (chì hè statu po quiddu ch’e no aspittavami : a so manera di tichjassi di salmonu, bavacciulendu è bè, abbongamila, era un’impurciddata !), ed ùn parlu di me nipoti, Lisa è Bart. Intantu, ciò ch’e no emu vistu m’ublicheghja à ditti ch’edda sarà po l’ultima volta. A passata in a carciara, a rivegu tutti i ghjorna. So’ parsuasu ch’è mancu tù se’ capaci à sminticattila. Sarà bellu è bonu di mintuvà a briachina – com’è tù a’ pruvatu à falla – da ghjustificà u fattu ; bia, aviami bittu, quista sì, ma ùn basta quista a scusa : u vinu svela sempri altru affari. Veni faciuli dinò di pratenda ch’eddu casca mali issu ghjornu di Natali ; a pompa d’issa festa, com’è di tutti l’altri festi rilighjosi, ùn hè fin ad avà cunvinutu pà ciò ch’e no femu ? 

Fighjula d’altrondi chì, duranti issa sirata, è quista da u principiu, hè andatu tuttu di bisbò. Quand’e pensu par asempiu à quiddi rigali ch’è tù ci’a’ fattu… Un paghju di vanti pà Wanda ! Un prufumu par mè ! Ch’è tù ùn avissi gustu, a possu adimetta ; ch’è tù ùn avissi capu, hè un’antru affari. Soca ùn sa’ ch’è in u nosciu u mistieri, hè praputenti a riflissioni ? Ùn semu po soli casceri, massari o maciddari, saria troppu faciuli. I discursati à cena ùn valiani micca di più. Sta speci di rimissa in causa di tutti i reguli. È quì po, mi sentu culpevuli eiu ; l’affari avia da fammi stà in anchetta. Bart chì cumencia à parlà di dritti sindicali, di a penibilità di i faccendi ! Ma induva erami po ? Ind’è i povari ? È quand’è Lisa hà missu à stalabaghjà annantu à l’acquisti suciali da mantena, ùn mancava più nudda. Ma u fattu di primura teni purtroppu à l’imbicillu di to maritu. Finu ad avà, mai ùn s’era vista l’ombra di una rivolta o di un rimprovaru ind’ed eddu. Losciu era è loscia stava. È v’eccuti chì, avali, Monsieur hà l’affacciu di ricusacci ciò ch’eddu avia purtantu accittatu tutti l’altri anni. Sarani maneri ? Tandu, m’hè cuddata a stizza, hè verità. Ed hè par quista forsa chì aghju fattu cascà a discursata annantu à to figlioli. L’a’ presa mali, a socu bè. Ma ùn hè vera ch’è to ziteddi ùn so’ mai sbuccatu à travaglià, puru s’eddi t’ani l’anni trimindù ? Ed ùn a sa’ parchì ? Parchì sò po troppu grassi, troppu in saluta ! Mi scusarè di dittila : i tomba u laziu, à i me nipoti ! 

Tandu, pongu torra a chistioni ch’e aghju postu quidda sera : un ochji po chì hè ? Quiddu di Lisa, biotu è sculuritu, ùn li ghjuvava quasgi à nudda. Ùn ti capiscu più, o surè. Ghjedda stessa, mai ùn avia da rivultassi quand’è, dopu à a Bûche, l’aghju furzata à falà in carciara. M’ai rimpruvaratu d’avelli cacciatu l’ochji incù a vechja cultedda di babbu… Ùn teni l’argumenti : issa vechja cultedda, ùn hè viaghjata sempri bè ? L’arruttemu ad ogni festa. È quiddu biscattonu di Bart chì si lampava à i briona, vulendumila impidiscia ? Ma chì sirata, chì sirata ! Cosi d’altru mondu ! Comu emu fattu fin ad oghji ? A ripetu : ùn ti possu capiscia. O più esattamenti, in a to attitudina, altru ùn possu veda ch’è cattiva fedi. Quand’è no avemu cacciatu i denti à to maritu, dui anni fà, l’uperazioni ùn era stata nè cusì longa, nè cusì penibuli, puru s’è Isaac hè sempri statu un pocu schifignosu. I nizzuleri di to figliola, quant’è i toi, erani davveru scandalosi. Comu ti sé’ addivatu issa zitedda ? 

Ti dumandu incù pricura di pinsà à papà, d’arricurdatti i privazioni ch’eddu s’hè impostu, i bistrasceri ch’eddu hà passatu. Ùn t’arricordi d’issi deci anni in Fresnes ? Tuttu st’affari incù u scopu unicu di lacacci un’impresa chì viaghja, praputenti in termini ecunomichi, incù i so valori, u so sapè fà, i so tradizioni. Mi tuccarà à ricurdatti i sacrifizii di Wanda, i so dui mani ch’e no emu affittati di Pasqua ? O di mè stessu, incù u me nasu chì ci hè passatu pà i Santi ? Oppuru di tè, incù a to ghjamba ammuzzata pà Ciriola ? Hè tuttu quistu chì oghji veni missu in priculu. Dici tù ch’e no pudemu cuntà annantu à i pulunesi è i zingari ma, -sarà bisognu di ramintattila ?- più và menu sò pronti à struppiassi ; ci tocca spessu à custringhjali è furzalli da ch’edda pudissini mindicà è fà a limosina in cundizioni accittevuli. Innò, a ripetu : s’e ùn semu no à dà l’asempiu, semu lecchi è stralecchi. 

Eccu i fatti com’è l’aghju campati è com’è i vegu. Riflettaci, o surè. Ma teniti una cosa pà assicurata : mai più ùn participaraghju à un ripastu di Natali.

To frateddu

vendredi 16 décembre 2016

Chjuditura di i vota avanzata !!!

A chjuditura di i vota era privista pà u luni 19, ma l'avanzemu à a duminica 18 à 20 ori pà raghjoni d'urganizazioni.

I risultati sarani annunciati mentri l'emissioni Litera'Tarra di u 23.

dimanche 11 décembre 2016

Battellu biancu (Natale Guastu, Testu 15)

Una nuvella di Marianghjula Agostini


Tamantu trostu ! Madalena surtia da l’ospidale incù u capu à scambagliu. Stu mumentu d’emuzione è di felicità tantu aspettatu s’era mossu in un tramannu angusciosu. Sola certezza : nunda ùn seria più cum’è prima ! 

U ritornu d’Anghjulu Santu, l’avia bramatu durante quarant’anni. Dui mesi fà, quand’ella ùn ci s’apettava più, avia ricevutu una lettera dicendu chì u so fratellu seria trasferitu in l’unità psichiatrica di u novu ospidale, vicinu à Aiacciu. A scalata era prevista versu i mezi di dicembre, incù altri maladi in ciò chì certi chjamavanu « U batellu biancu ». Idea strana ! Ma ella si n’impippava di u culore è di i simbuli. Stu batellu l’avia da rende u so fratellu è, più bellu rigalu per Natale, ùn ci pudia esse ! 

Anghjulu Santu era statu internatu in un ospidale in Montpellier à l’età di vint’anni ch’era vultatu di capu dopu à u so serviziu militare. Si n’era rientratu in paese, avia ripigliatu e so faccende ma ùn era più listessu. Di natura allegra è di bona sinizzica, era diventatu azezu, mutu è si stava capu ghjimbu senza più primura di nunda. « Agressivu !» dicianu in paese. Dapoi quella storia in piazza à a chjesa, e donne n’avianu ancu a paura. Qualchì paisani avianu scrittu à u mere, ch’ellu fessi qualcosa è un bellu ghjornu, era ghjuntu in casa incù dui duttori. Avianu spiegatu à i genitori ch’ella ùn ci era altre soluzione, era megliu cusì, pè a serenità di u paese. Anghjulu Santu avia una maladia, periculosa per l’altri è per ellu stessu, è l’affare avia da peghjurì… È cusì, partii una mane per esse internatu. Ben intesu, puderia vultà dopu à esse statu curatu ma u tempu era passatu è mai più ùn s’era vistu. Serenità in casa, ùn ci n’era più statu è i vechji si n’eranu morti addisperati. 

Madalena ùn avia più trovu pace. Parte ùn pudia parte chì i soldi eranu scarsi eppo’ incù cinque figlioli à allevà, eranu pochi u tempu è l’asgiu. Secondu à i duttori chì pigliavanu nutizie, andava bè. Per e visite, li dicianu d’ùn avè rimorsu, Anghjulu Santu ùn a ricunnosceria forse mancu più. Ma ella, ùn a pudia pate. Di tantu in tantu, scrivia ma risposta, mai ùn n’avia ricevutu. Tutti l’anni per Natale, li mandava un picculu pacchettu di dulciumi è di robba nustrale. U l’averianu datu, o micca, ella u mandava listessu. 

Eppo’, c’era statu stu ghjovanu duttore, amicu di u so ghjenneru, cumossu da a storia d’Anghjulu Santu. Li disse un ghjornu chì, un ospidale spezializatu avia da apre in Corsica è li desse tandu a speranza di pudè ritruvà u so fratellu. E dimarchje fubbenu longhe è fastidie ma incù l’aiutu di stu duttore, avianu riesciutu. È à qualchì ghjornu di Natale, Anghjulu Santu era vultatu in terra soia. Sta mane di u 23 dicembre di u 1976, nanzu di ritruvà u so fratellu dopu à tant’anni di spiccanza, Madalena era andata à mette qualchì fiore in campusantu. Si dicia ch’avale, u riposu seria più dolce ancu per elli : ‘Gnulu Sà era vicinu à a so famiglia.

L’attesa di a ritruvata era stata angusciosa è Madalena s’era aspettata à tuttu : temia di vede rimproveri in li so ochji, o peghju, indifferenza. Temia u dulore di vede u so sangue, a carne di a so carne persu in un mondu ch’ellu solu pudia vede... Ma matriculeghja quant’ella ti pare, à scumbatte incù u destinu, ùn ci si sorte ! S’era aspettata à tuttu, for di quessa : Anghjulu Santu ch’ùn avia persu a so bella andatura s’era avvicinatu è l’avia pigliata in le so braccie ! Cum’è prima, l’avia chjamata « Surelluccia » è avia dumandatu di tutti ! Ogni nome, ogni locu ùn paria avè sbandunatu a so mente. Un dopu meziornu à raggiunà senza chì st’omu cadessi una volta sola in u so raggiunamentu ! 

Ma chì s’era passatu ? Mai ùn s’era persu in a scurdanza ? Quand’ella era troppu difficiule, Madalena facia contu di vede u so fratellu in un mondu privu di realità è di ricordi. U pensava cusì salvu di certe pene è quessa dava appena di sullevu à u so dulore. Nunda à chì vede incù l’omu ch’ella avia ritrovu oghje. Anghjulu Santu avia passatu quarant’anni à mezu à quattru muri incù i so ricordi stringati da u ghjudiziu è l’astutezza ! Qualessi eranu stati i so strazii è i so patimenti ? Madalena sentia tuttu u curagiu chì l’avia tenuta durante tant’anni andassine avà in lacrime di rabbia. 

Nantu à a stada di u ritornu, allora chì u sole, in a debbulezza di u sulstiziu lampa i so raghji bianchicci, ella vedia rossu. À si pensava ma ùn l’avia pussuta cuncipì sin’à stu mumentu : Anghjulu Santu era cascatu in una trappula. Qualcosa di tremendu s’era passatu à l’epica è in casa, in un abbagliulime tontu, s’eranu lasciati cunvince ch’elli u sarravanu, à colpi di picature, per u so bè. In cunfidenza, avianu datu l’accunsentu terribule per mandà u so fratellu in infernu durante un mezu seculu. 

U lindumane s’avia da festighjà a Nascita. In sta note di racuglimentu, quandu l’ore venenu appaciate, tuttu u paese si ritruvaria in chjesa per preghà è cumunicà inseme. Qualessi eranu i cristiani ch’avianu cagiunatu tamandi danni à a so famiglia ? È à Anghjulu Santu ch’ùn avia nemichi ? 

In la tregua di Natale, Madalena fece ghjuramentu sulennu di scopre ciò ch’ellu s’era passatu è truvà i culpevuli. Pricurò per l’annu novu, chì Diu porti salute à tutti perchì, pace mai ùn ci ne seria più in paese fin ch’ella ùn seria svelata a verità.

Ci vulia à pensà ci capunanzu (Natale Guastu, Testu 14)

Una nuvella di Francesca Graziani 


Entre trimulendu appena. Hè sicura chì tutti anu da induvinà e so intenzione.

U fretu a ghjaccia sin’à l’osse. Micca ch’ellu ci sia u fretu fora, hè dolce u tempu per issu Natale. Hè in a so mente ch’ella viaghja sola, persa in un disertu ghjacciatu, di notte, in qualchì locu chì s’assumiglia à a Siberia, o altri lochi pè i disgraziati, i prigiuneri, i galeriani. U magazenu hè alluminatu ma per ella hè bughjura ogni locu. Hè pienu di ghjente circhendu l’ultimi rigali à cumprà è ella ùn s’hè mai intesa più sola.

Ùn pensà ch’è à Marianghjula è à Santu, nunda altru ! I so ciucci, i so dui soli. Natale senza rigali pè u so principellu è a so puppatula ? Mai ch’ella sia ! Arrubbà, ùn hà mai arrubbatu, ma andà ind’è i servizii di aiutu, i restò di u core è altri succorsi, manc’à pensà la ! Quessi sò pè i disgraziati, i veri poveri. Ella hà u so travagliu à a merria, sin’ad avà si pensava favurizata. 

Sin’ad avà…

In quantu à u gasu, li anu tagliatu l’abbunamentu. L’elettricità hà da seguità : per avà ùn ci hè u fretu, scalda cù i radiatori elettrichi ma dopu … Dopu à e feste, viderà. Fà passà belle feste à i zitelli, prima. 

Eranu cusì cuntenti sta mane mirendu a sala cù u so decoru natalescu : Marianghjula l’avia aiutata à mette e ghirlande, u ghjallicu in plasticu è l’urnamenti ch’ella tene in cantina. E calzette rosse, u babbucciu Natale chì canta « Jingle bells », tuttu era à u so locu abituale, a casa era pulita è spampillullava cum’è tutti l’anni, quant’è chì tuttu fussi nurmale. I zitelli aspittavanu a festa, i rigali, è avianu ballatu cù « Jingle » cum’elli u chjamanu. “Jingle bells, jingle bells, jingle all the way…

À l’HLM, si sò accatastate da qualchì mese e pighjò ancu à pagà. E lettere di rappellu ùn l’apre più. 

Viderà dopu, di ghjennaghju truverà una suluzione, u Signore è a Vergine l’aiuteranu. L’anu sempre aiuata. 

Sin’ad avà… 

Pè u ripastu dumane à meziornu, ci hè di chè, ci hè tuttu ciò chì li piace, u ceppu in cicculata, tuttu. Hà fattu quelli scecchi senza pruvisione, ind’è e butteghe. Cumu hè chì nimu hà rimarcatu a vergogna chì facia turnà u so visu rossu inciaparatu è e so mane crosce da l’angoscia ? 

Dopu à e feste, venerà à rimbursà li tutti. Dicerà ch’hè stata surpresa da un prilivamentu. Hè guasi a verità, francu ch’ella sapia chì u contu era in u rossu, per via di issi fatti chì sò successi l’unu appressu à l’altru. Ci vole pocu. Dui mesi di ritardu di a paga, u contu chì era digià in disottu, debbiti à pagà, è di colpu hè stata a sfraiata. Sguillia nantu à u fiancu di una muntagna, senza appoghju, senza nisun cansatoghju, cascava in un tufone prufondu, infinitu. 

U direttore di a Posta l’hà ricivuta è ùn hà vulsutu sente nunda, nè di u ritardu di dui mesi di a paga di a merria, nè di i prilevimenti chì ghjunghjenu senza piantà è doppianu cù e tasse di ritardu : « Ci vulia à pensà ci capunanzu. Ci vulia à fà e riserve pè issu genneru d’evenimentu. S’è vo avete figlioli, ci vole à privede ». 

Sicura. 

Fà e riserve, e ferà ellu. Aiutà u fratellu, aiutà a mamma, ùn pudia ricusà : ella hè funziunaria, omancu. Categuria C, di sicuru, una paga minima, ma elli dui, ùn anu nunda, mamma cù a so ritirata misera, ellu in prigiò. 

Avà ùn hà più scecchi. Li tocca à scruccà i rigali, senza altru. 

Sceglie una Barbie in a so scatula, un kit per cantà è fà a Star è una cullana per Marianghjula. Per u so mascettu, un vistitu di “cowboy” cù a pistola, vitture di pumpieri, un ghjocu di ricerca di tisoru. Ciò ch’elli anu dumandatu à Babbucciu Natale. 

Francu chì Marianghjula vulia dinù un cavallu, ma un veru ! Hà priparatu una lettera di scuse di Babbucciu Natale, spiechendu ch’ellu ùn avia micca piazza per u cavallu in a so cuffa. 

Tutta issa robba tene ghjustu da sottu à a so vesta imbuttita. Si vede solu un pocu più grassa in i vetri di i parastaghji. Ci hè tanta ghjente spicccendusi di compie e spese chì nimu averà rimarcatu nunda. U prublema dopu hè di passà e porte senza chì a robba sunessi. 

O Maria ! 

Qual’hè chì a chjama ? O merda ! Petru, ùn hè mancu u mumentu ! Ellu s’avvicina, vene à basgià la diretta, ciò chì li dà e frizzure in u spinu. Ùn li hè ancu passata a so passione per ellu. Basta ch’ella u veca è voltanu i ricordi dolci di tante nuttate. 

« Cum’è stai o Maria? »

(s’è tù sapessi …)

« Và bè, è tù ? » 
« Mi maritu » 
« Felicitazione ! Eccu una ch’hè astuta. À mè m’averii spusatu s’è t’avessi dumandatu ? » 

(Perchè parla cusì ? Hà cacciatu què senza riflette) 

A guarda una stonda, stunatu. Vole risponde, ma ùn dice nunda. 

« Innò, tù ùn vulii altru chè u sessu ». A dice ridendu, per ùn fà vede a so malincunia. Batte u so core à più pudè. Avà, sente u caldu chì colla da l’anche à u capu in onde longhe è sensuale. Oghje, di quella spalla putente, di u calore di quellu surrisu, n’averia bisognu ancu di più chè di rispirà. Ma tandu li avia dettu ch’ella ùn vulia più omu in casa, dopu à u so matrimoniu merzu cù Ghjuvà. 

« Ùn hè più tempu di rigretti, avà. Ci vulia à pensà ci capunanzu ».

Po’ li sussura à l’arechje : « Ma ci simu fattu belle chjavate, nè ? Sai, ùn sì micca cambiata, sì sempre belluccia. Eh ! Dimmi, chì ai sottu à a vesta ? Un ghjileccu parapalle ? » 

« Nunda, nunda… »
« Allora, bone feste ! »
« Altr’è tantu ! » 

Bone feste… Chì burla. 

S’è Natale era una fola, u so principe cusì bellu si seria piantatu, averia sminticatu a so prumessa, l’averia purtata à ella in un carrozzu d’argentu, averia datu rigali preziosi à i so figlioli ed eccu cum’elle serianu state e « bone feste ». 

Volta u spinu è cerca i cabbinetti. Micca per andà, ma perchè hà rimarcatu à cantu à i sanitarii una rimessa cù una porta aprendu nantu à u carrughju. 

Entre in a rimessa senza vede à nimu. Trova a porta.
Hè serrata ! Quessa ùn la s’aspittava ; una mez’ora nanzu, era sempre aperta. 

« EEEEH ! Chì fate quì ? »

Hè scurata. U so sangue si ne fala à i pedi, ghjalatu. Ci hè un impiecatu, una spezia di umatale chì li agguanta u bracciu. 

Ghjunta daretu à quellu, una cummissa bulica sottu à a vesta è caccia a robba piatta. 

Fala secca in pianu, perde a cuscenza. Avà corre in e fureste immacculate di u gran nordu, sarà u Canada, u paese di Croc blanc, ch’ella vene di leghje à i zitelli ? Ùn riesce à corre in a neve, n’hà sin’à e ghjinochje, è ci hè una banda di lupi chì li ghjunghje à daretu. L’anu da chjappà, chì hè stantarata. 

Quand’ella si disceta, hè sempre in pianu, cù una folla di curiosi in giru à ella è u Cerberu chì li stringhje u bracciu. Li face sente. A sà ch’ùn vale mancu a pena di lagnà si. Certe persone parenu d’ùn aspittà chè di chjappà à l’altri in tortu. Ci sò chì tombanu unu di i soi di notte, pensendu ch’ellu hè un latru entratu in casa, tantu ch’elli sò pronti à tumbà, ùn aspettanu chè l’uccasione ! Gode u mumentu, issu sbirriu. 

T’hà una sede chì more, ma nimu ci penseria à dà li un bichjeru. Dumandà ? À tutti i carnavali chì a guardanu cum’è s’ellu succedessi qualcosa di strasurdinariu in a so vita mischina ? 

S’è Natale era una fola, unu di quessi si staccheria da a folla, piglieria tutti i ghjoculi è i pacheria. Dopu a purteria in casa è si bierianu un colpu inseme. 

Dui pulizzeri ghjunghjenu prestu, quant’è ch’elli avessinu aspittatu daretu à a porta. 

L’ammanittanu subitu. 

« Induve mi purtate ? » 
« À u Postu ! Induve… ? » 
« Per carità, i mo ciucci m’aspettanu in casa è a mo mamma dinù, hè vechja, sapete » (scusami o Mà, a sò ch’ùn sì tantu vechja, scusa ; U peghju hè di sapè ch’è tù penserai chì mi sò scappata cù un omu per una di e mo serate di bivenda è di chjavata ma nò o Mà, ti sbagli, mai a puderia fà à i mo figlioli a sera di Natale). 
« Lasciatemi ch’e i chjami, s’anu da dumandà perchè ch’ùn voltu micca. Hè Natale, aiò ! Ùn aghju micca da passà a serata di Natale à u Postu ? Veneraghju dumane, a vi ghjurgu, avete a mo carta d’identità è u mo indirizzu, ùn vi basta ? Ùn sò micca una criminale, ùn aghju tombu à nimu po’ ! » 
« Anc’assai ! Ùn chjami à nimu. Ùn hè micca u nostru affare. 
Ci vulia à pensà ci capunanzu »

Passendu a porta di u magazenu, sente « Jingle bells, jingle bells, jingle all the way ... » Un Babbu Natale cum’è “Jingle” ma tamantu, face parte a canzona quandu qualchidunu li viaghja davanti.

Ùn si pò ritene, ùn hà micca e so mane ma t’hà i so pedi. Li sciacca un calciu chì u manda sott’à e rotule di una vittura. Tace a so canzunetta in un trostu di freni di vitture è di ferraglia scuncassata.

samedi 10 décembre 2016

Lazara è Chilinu (Cuncursu Natali Vastu, testu 13)

Una nuvella di Ceccè Lanfranchi


A casa era pronta par Natali. U suprafrasca è u caracutu avvinghjiani i muri. Unipochi di vasa di ruscu culuriani a mubiglia, è i vitti di l’arbitru, da supra à i tilaghji di i porti, musciaiani i so picculi soli russi è nataleschi. Iè, tuttu era prontu. Si mischiaiani i muschi di issi pianti in un parfumu suttili, chì vinia à sfrisgià vi u nasu, fendu vi capì ch’idd’era tempu di festa.

Da quidd’altra parti lla casa, Lazara s’impignaia à appruntà a so supracena. U caminu era aghjà beddu imburratu da arrusta caprettu è rifia, è a cuppetta lla salamughja, posta davanti à un cippu maiori, s’intipidia, appruntendu si à unghja i pezzi lla carri. Lazara, mamma sola, purghjia ugni annu à u fiddolu Chilinu u Natali u più sprupusitatu ch’idda pudia imaghjinà. Chilinu, babbu ùn ni cunniscia, è a sola volta ch’issa parolla li tuccaia l’arichji era in tempi di Natali, quand’idd’era suppostu affaccà si u Vechju Barbutu à pona i rigala. Da quand’iddu si n’invinia di issa festa, Chilinu, à u Vechju, ùn l’avia mai vistu, ma sapia ch’idd’asistia, postu chì i rigala l’avia sempri avuti, è chì a mamma, larghini, ùn avia tantu. U soli affari chì u tribbulaia, era ch’idd’ùn s’assumiddaiani mai à i so dumandi, i ghjochi : beddi sì, ma in poca cunfurmità cù i sonnia di u ziteddu. Si ni cuntintaia u curciu, pinsendu chì u Vechju Magu di Dicembri era mezu ciuncu o di poca vista, ùn capindu tandu nè prigheri nè lettari. 

Infini chì tuttu era dunqua in traccia di piddà forma. À Chilinu, li castizaiani l’ochja. Spitarazzendu è spacinziendu, si sciaccaia quiddi pezzi di caprettu è di rifia, inguttindu li à gurguddunera, piddendu à pena u tempu di dà li una mastucata. Quist’annu, avaria vulsutu avè dui o trè panni novi, di marca pà una volta, ch’iddu posca avè ancu iddu, una volta, l’andatura vera d’un ghjovanu Corsu. Qualchì libracciolu di finta scenza, chì a finta scenza à iddu li piacia monda monda. Ùn facia tanti verzi, è sapia cuntintà si ancu di u pocu, Chilinu. Ma i sonnia c’erani, com’è ind’è ugni ziteddu di i so tempa.

Manghjatu si u pezzu llu biscuttonu chì a mamma avia fattu da par idda, li vinia colpu à colpu a pandicina. Era ora d’andà à cuffà si in u vechju cultru russicciu, chì pisaia un murtaghju ma chì tinia cusì caldu, in quiddi tempa di brandona è di ghjaccina. Chilinu s’agrunchjeti eppo’ chjusi l’ochja, appaciatu, cuntenti.

Matina. 

U soli fù u primu, à traversu à quiddu vitricciolu di u balconu, à dì li ch’idd’era ora di scità si. In quattru è trè setti, Chilinu aprì a catarazza è ghjunsi senza mancu tuccà i scalinati davanti à u focu, induva unipochi di pacchittedda erani posti. O a gioia chì si scrivia tandu in l’ochja llu ziteddu !!! Lazara fighjulaia u so fiddolu incù iss’amori in u sguardu chì v’incanta un locu. Ùn erani chè iddi dui à pudè sparta cusì forti issi mumenta chivi. Chì i cunnisciani po’ troppu i strazii di l’annu scursu par ùn goda si, à u più prufundu d’iddi stessi, issu focu ardenti in cori di un altru Natali insemi.

Chilinu s’era impignatu à straccià a carta culurita chì fasciaia i so rigali. U primu pacchettu li deti una bedda maglietta à a moda d’avali, incù, o miraculu, a marca a più priziata da i ghjovani d’oghji scritta in russu à nantu à a manica manca. Li lacrimaiani guasgi l’ochja da a cuntintezza, ad iddu.

U sicondu li porsi una storia di cunquista di mondi luntani, in trè parti, ch’iddu mittaria sicuramenti tempu à leghja, ma chì à veru u cuntintaia è bè. 

Firmaia un pacchettu ad apra, è chì paria mal’fasciatu, parvia forsa di a forma di u rigalu in drintu. 

Quand’iddu fù infini apartu da u ziteddu, à Lazara li si parsi chì u so sangu li s’era impitratu in corpu. Da l’addisperu, da a rabbia... da a paura ! Una paura, un spaventu tarribuli chì li curria à nantu à a peddi, vistu lu quiddu rigalu. Ma chì l’era po’ presu, à u Vechju Barbutu ? Un ballonu, tundulu è bè, un ballonu giaddu è biancu è lucichenti, eccu ciò ch’idd’avia spostu u Magu Natalescu. Lazara piinghjia senza piddà pichju nè rifiatà. Chì avia po’ da duvintà avali u so fiddolu, cù issu rigalu isciutu più da i Bucchi di l’Infernu chè da a sporta dicimbrina ? Un ballonu iè. Issu cosu mistiriosu, issu stucciu maleficu chì si pari un mondu minori minori, è ch’imbambulisci à ziteddi è maiori. 

Nimu a s’era mai sfrancata issa tuntia malmindosa, toccu un ballonu : a sciuma vinia à bordu di lapra. È i canzoni sputriti è dispittosi da inghjulià « u nimicu ». È a pratinsioni d’essa u solu è veru à pudè purtà i culori di u so locu, u famusissimu « patriuttismu ballunaghju ». È i petri, è i buffittona, lampati à mezu à u mondu o annantu à i tarrena. È a furia scatinata, da rumpa tuttu par istrada andendu à veda un macciu. Iè, u ballò imbambulia l’aienti, quissa si sapia ch’era dighjà un pezzu. Soca l’avia invintatu qualchì Diavuli, da perda l’umanità in u baddu maleficu d’un ghjocu murtifaru. Ma oramai, à chì ghjuvaiani più issi quistioni ? 

Lazara piinghjia, piinghjia senza piddà pichju. È Chilinu, iddu, scaccanaia da a risa, una risa tuntina, una risa spavintosa, i so peda amansendu si dighjà l’Infirnali Biscica. Era futtutu oramai, Chilinu. È Lazara a sapia. È Lazara piinghjia....


Amori è scimità (Cuncursu Natali Vastu, Testu 12)

Una nuvella di Gilbert Reboli


Sentu un adori ch’e’ cunnoscu, st´adori di sudori è di tabaccu, saria forza a me maddalena di Proust, mi vigu à i me primi passi in i burdeddi di Barcilona, faci un pezzu chì ùn eru vultatu quì, un pezzu chì l'idea di svacammi mi stuzzicaia a menti. Ma mi tocca à ritruvalla, idda, l'unica donna ch’e’ devu ritruvà, a sola parsona chì accuppa u me spiritu dapoi 12 anni, 12 anni passati in cabbia. Ùn parlu di a me mamma chì mancu ùn parlaiu quandu si n'hè andata. Pensu à a sola donna chì t'aghju tinutu caru di tutta a me vita, l'unica chì m'hà fattu rida, chì m'hà resu a vita più bedda, m'arricordu di a prima volta chì l'aghju scuntrata un ghjornu vintosu d'aprili, u soli pichjaia com’è mai è i so ochji erani più verdi chì i pianuri, a so voci era più dolci chè a seta, m'arricordu quandu idda m'hà toccu pà a prima volta, u cuntattu di a so peddi scuzzulaia tuttu u me essaru, si ni seguitò dopu una passioni trà i nosci animi chì nimu ùn pudia capì. I piaceri effimeri di a me vita passata ùn erani più chì ricordi luntani, cridiu chì tuttu avali ùn saria chì gioia è amori…

Mi scitu. Sò quattru ori passati, è mi svighju dopu sta notti passata in l'abissi di stu paesu. T'aghju l'ochji brusgiati, a bucca sicca è ci hè una dunnaccia chì dormi accant´à mè, sò i testimonii d'una sirata trimenda. Mà ùn capiscu micca comu mi so ritrovu in st´albergu troppu beddu è caru par mè. Quandu vigu sta balisgetta piena di biglietti tuttu si schjarisci. Mi ramentu sta sirata passata à u casinò, stu sintimu di vittoria dopu à st´ultimu colpu degnu di i ghjucadori di poker i più famosi. M'arricordu di u ventu di furtuna chì suffiaia, m'arricordu dinù di stu falzu sintimu di benestà in a discuteca è po dopu m'arricordu di u ribombu di a me voci cù sta drugata persa. Una sirata di viziu è di piacè, ma mi sentu biotu, com’è s'è u whiskì, u ghjocu è i donni ùn mi faciani più rida…

Innò ùn sarà pussibuli di campà com’ì s'e’ ùn l'aviu cunnisciuta, so troppu nostalgicu di tutti sti stondi passati cun idda. In più saria u ghjornu parfettu par ritruvalla, semu u 24, è stu periudu di l'annata mi dà sempri emuzioni spiciali. Avali ci socu, semu luntani di a cità è di i so lumi. A nivi fala dipoi qualchì ghjornu. Campa in a stessa casa, a noscia casa. T'hà a stessa vittura cà l'epica, missa à a stessa piazza chè tanti anni fà, nudda hà cambiatu. M'avvicingu pocu à pocu di sta vechja porta di farru stazzunatu, passu davanti à u chjarasgiu siccu. L'ortu fhè invaditu da i pustimi chì crescini à brastecca. Intarissanti com’è i me loca campani sempri senza mè. 

I dicurazioni sò pochi ma sò beddi, com’è tutti l'anni d'altrondi. U ventu mi faci u rigalu di u muscu di a manghjusca di a sera. Hè u mumentu di sparta una stonda insembu, di ritruvacci, di fistighjà in sta veghja di Natali, di manghjà è di bia com’è mai, aghju cambiatu sò prontu à cummincià una vita nova, finiti i cunnarii, stu 24 di dicembri hè a me siconda nascita. Socu davanti a finestra, u legnu brusgia in u caminu, passani a tola, è idda più bedda chì in i me ricordi, tutti l'altri sò quì dinù, a so mamma, i so sureddi, i so ziteddi è ancu u so maritu. Pichju à a porta è risortu u listinu ch'iddi t'aviani fattu pà Babbu natali, hè magnificu, i primi filari dicini " Ordini d'ùn avvicinassi mai à menu di 400 metri di a casa di a famidda Campana, di una scola pubblica o privata, di un parcu, di u locu di travaddu di tutti i cumpunanti di a famidda Campana. " 

Sarà una sirata maravigliosa, sentu u me fiori " Aveti intesu o zitè ? Babbu natali hè ghjuntu ! " I compiu sin’à l’ultimu.


vendredi 9 décembre 2016

A tregua (Cuncorsu Natale Guastu, Testu 11)

Una nuvella di Stefanu Conca


- Chjamate u culinellu !
- U me culinellu... Tinente Provence à u raportu. Vi chjamu par annunciavvi chì stu dopu meziornu, l’emu fatta à piglià a suprana annant’à e pusizione nimiche di a tomba rossa !
- Vi filiciteghju tinente, vi filiciteghju..... è ùn mi scurdaraghju micca di quandu m’aviate prumessu di piglià a tomba rossa innanzu à a fine di l’annu... È... i suldati... n’emu persu assai ?
- A midità di u battaglione, ma... a sapete...
- ...hum... Bon natale tinente è ùn aghjate paura... !
- Bon natale u me culinellu !

L’invernu anch’ellu era di parolla è à a prumessa fatta, a prumessa fù. Ancu u pisciu di i suldati paria d’esse una surgente cutrata quandu omu si facia addossu à e mani, pruvendu à riscaldà a so parsona. Maladetta guerra, a stridura siccava carne è sensi ! È quellu ch’ùn si pigliava micca una palla in corpu, patia tandu a disgrazia, forse ancu più crudele, d’ùn avè micca a furtuna di more abbastanza prestu par ùn campà più st’infernu tarraniu. 

“È civa s’ella si more, fatta fatta ! D’ogni marena, mi ! ch’emu più da campà chivi ?” dicia spessu u sargente Planchon, davanti à l’altri suldati impustati incun ellu in e trincere. Par fà u fieru, si mittia a pistola in bocca fendu cum’è s’ellu avia da apresi e ciarbelle ma, fatta fine, l’altri sapianu bè chì a so vulintà di campà, è a brama forte, ch’elli avianu tutti, di sente sunà u ghjornu di l’armistiziu era troppu forte par appughjà annant’à u chjodu.

- Diavule di a tomba rossa è quelli chì a si volenu piglià ! 3 mesi à stà chivi à cuntà è cuntà torna i 459 chì sò dighjà partuti... rughjava u sargente i pulmoni mezu cà brusgiati da i gasi. 

Eramu u 24 di dicembre è dopu à 3 mesi senza ùn avè mancu avanzatu d’un metru, tutti quelli ch’avianu chisiati a morte eranu stanchi di liccà l’attacchi nimichi. U ghjornu e palle è a notte i gasi, senza riposu, senza pace è cù poca spiranza di rientre un ghjornu in casa soia. È chì sarà sta sera ?

Dopu à parechje dumande di u tinente, u statu magiore avia accitatu di mandalli in sustegnu un battaglione di centu tiragliori africani. Ghjunsenu a mane di u 24.

- Bellu rigalu ch’ellu mi face st’inculatacciu di ginerale Godot. Ch’aghju da pudè fà cù scimii cum’è questi !!! briunava Provence sottu à u tindone di u telegraffistu chì pigliava i missaghji di a ierarchia.
- Avà ùn mi manca più nulla ! Cusì sì ch’aghju da piglià a tomba rossa, in culu sì, chì a m’aghju da piglià !!! Ma ch’elli mi mandinu puru i talianacci di u 173 è cusì, in fatti di barbari, saremu à u cumplettu ! Provence scimia...

Ma l’affare hè chì, di pettu à e prove di quelli di u 173e chì si battianu cum’è lioni, i tinti africani, parianu più incustumati pà u carnavale cà suldati di u fronte. Scalati di pocu annant’à e coste francese, eranu di pocu rinforzu cù stu fretu chì li mursicava a pelle è l’attrappava i musculi. Sbisciaratu, Provence facia u pass’è vene in ogni trincera è pà sfucassi, u tinente minava cazzotti à sciappassi e nodule in capu ad ogni neru ch’ellu truvava agrunchjatu da u tardavellu. 

À u più luntanu chì l’arechja pudia sente, un silenziu pocu abituale spavintava certi suldati più cà u fracassu è e cannunate d’ogni ghjornu. Ùn si sintia un verbu in locu è i più anziani, scarsi è furtunati d’avè campatu un annu di più, s’arricurdavanu di a tregua di Natale. U no man’s land era un pattu uffiziozu, un’uretta di pace è guasi di fratillanza da pudè sparte cù i bosci i soli affari chì omu avia : sigarette è pinard chì paria più flemma cà vinu. È dumane, senza pudella parà, si sapia chì i Lebel turnarianu à risponde à i Mauser...

Provence fece chjamà u sargente Planchon.

- Sargente, pigliate duie botte di pinard è fatele purtà da 50 neri quallà à mezu à u no man’s land. Ch’elli si riscaldinu un pocu cù... Chì dumane a festa ricumencia... è n’avaranu bisognu !
- Iè ma è l’altri u me tinente ? dumandò u sargente.
- L’altri staranu chivi è i vostri suldati dinò, ùn sbriacanu mai quessi ! Ci vole à tene a pusizione è u matiriale... ùn si sà mai ! 
- Ma...
- Ùn ci hè nè maè, andate !

Cù un stracciu bruttu liatu à u manicu troncu di una pala, si visse tandu una cinquantina d’africani chì vultulonu à straziera e duie botte inde una fanga chì scutrava un pocu à st’ora di a ghjurnata. Intesu a fumata di a vinaccia, sò più di 200 i tedeschi chì li fecenu l’evvive è chì, tuttu cantendu, corsenu fora di a trincera à fà l’aiuta. 

Cù i so uchjarelli neri, u futuru capitanu fidighjava cù e cannuchjale u spittaculu prumessu da Baccu mentre chì una vintina di mitragliose hotchkiss aspittavanu u signale di Provence pà rompe u silenziu di a tregua.

- Fooooooocu... mughjò Provence mentre chì inde l’infernu di a fuculiccia, chì ammazzava tuttu, nimu ùn sintì l’ironicu “...è bon natale à tuuuuuuti !!!!”.

Mancu una mez’ora dopu, à mezu à stu flagellu di carne smembrata è macinata, un stracciu perciu quant’è quellu di l’africani fù purtatu da una manata di bosci braccitesi chì avanzavanu da rendesi à i francesi.

- Chjamate u culinellu !

Natività ? Un cornu !!! (Cuncursu Natali Vastu, Testu 10)

Una nuvella di Lisandru Filippi


« Tamantu pesu !!! Mi tronca u spinu sta butriona ! Soca devi pisà centu chilò sta narpiona ! È ben intesu, tuttu in codd’à mè… Ch’è vo scompiiti !!! Dopu mi parlareti di ghjustizia è di benistà ! Sameru socu, quissa hè intesa, ma tontu micca ! Ùn la si pudarà micca purtà eddu, a so mughjaccia gradiva, stu calabronu di Ghjasippolu ? Stu bigonzulu ! Ch’eddu sighi arechjimozzi ! Infini tocca sempri à i listessi à fà tuttu u travaghju. À carrià somi, pesi è pisoni, è s’edda ùn bastava micca, mazzitati à chì ni voli è calci è tambati… È Fasgianu da quindi, è Fasgianu da culandi ! O fighjoli ! Un veru camin’ di croci ! 

Parlendu di croci n’aghju una bedda cionciula à coddu ! Attenti… Mariuccia hè brava è ancu nicintrona, mirè, chì s’aghju capitu bè li pudeti fà creda n’importa chì ! Innò ! Simpliciola ùn hè ma à chì a si pighja a si porta, è à più spessu in foli è canzoni ! Credi tuttu è à tutti. Li pudeti dì ancu affari sprapusitati, edda vi stà à senta è puru ci credi da veru ! Hè bravuchja, è senza malizia !

Hè bravuchja, ma pesa, a brutta ! À rombu di tichjà si à castagni fasgiulati è a pulenta minata, m’eti capitu u pesu ch’edda s’hè presu in pocu tempu. Mi diciareti dinò chì tempi d’inguernacciu com’è quissi quì, chì cotrani ancu i funtani, hè meghju à empia si a panza, puru ùn essendu incinta grossa, com’è Mariuccia. U meiu u pranzu hè di più corciu, hè paglia umida, frondi è casci è ancu pistìcciuli castagnini, chì ùn vi dicu micca u frusciu muntagnolu dopu ! Senza parlà di i curreghji lintati à chì ni dumanda… À u fattu… Tè chjappa ti quissa o Ghjasippò ! Cù pani è cumpani dinò ! Attenti à i pedi, o ciampuliò ! Uddia ! Stu stronzu mal cacatu m’hà lintatu una frustata annantu i paffi ! Ch’edda ti venghi… À fà mi viaghjà cù tamanti cutruri ! Infini… Pari ch’eddi erini ubblicati i paisani chì stu caiornu di Luiggi Piombu, u cusì dettu Rè, si voli fà u contu di i so novi cuncittadini, ch’eddu s’hè impatrunitu à fucilati è cannunati di pocu, s’aghju capitu bè, chì l’altru salamu di Pasquali di i Stretti s’hè presu una concia maestra è s’hè fughjitu in altrò. Andeti puru chì semi affiddati ! Unu peghju chè l’altru !

Hi Han ! Mi facciu una runcata chì mi riveni à menti un puttachju tamantu ch’eddu m’hà contu un cumpagnu meiu, l’altru ghjornu chì erami pascendu in un chjosu in paesi. M’hà spiicatu a passata di a gravidanza di Mariuccia, intesa da a bocca stessa di i cumpagni di Ghjasippolu. Andeti puri chì sò amichi fidi quissi quì ! Figureti chì un’ hè cascata incinta com’è di solitu, cù arconu contru natura, innò ! Ghjasippolu hà spiicatu à chì u vulia senta chì, surtendu da a cantina di l’altru assassinu d’Antò Ghjuvà, ebbèh l’era aparsu un anghjulu, iè un anghjulu cù l’ali sparti è tuttu què, è chì l’avia dettu senz’altru chì Diu l’avia mandatu da ficundizà a so Mariuccia è chì tandu saria edda a mamma di u fighjolu di Diu è chì eddu, bon’anima, saria u babbu di u fighjolu di Diu. Mi suviteti ? Bedda quissa, nè ? À dumandà si quali hè u sameru ! Hi Han ! Ci voli à dì dinò chì à Ghjasippolu, a vinaccia acitosa di l’altru furdanu di Antò Ghjuvà li piaci à pena troppu, è chì anghjuli è dimonii ni vedi à spessu tutti i seri ! Infini… L’anghjulu di quidda sirata t’avia ali quant’è eiu aghju diti da grattà mi u culu… Ma un beddu battancheddu trà mezu à l’anchi sì chì l’avia !!! È s’hà coltu à Mariuccia, cuntendu li à listessa fola di a mamma di u fighjolu di Diu, è quidda nicentrona… Paffà ! Incinta grossa… Da tandu, Ghjasippolu u bancalaru l’ani cugnumatu « u boiu »… Castratu è curnutu !

Aiò chì semi ghjunti in Casa di Quidduculà! Mì à quidd’altru Ghjasippolu à infurià si chì stanzi libari in paesi ùn ni resta più… Aiò ! O cumpà ! Vena ti à dorma in istadda cù mecu o masciò, chì mi si pari ch’avemi bisognu di fà in freccia ch’aghju u spinu trosciu chì Mariuccia cummencia u so travaghju… Pianu o coccò ! È quidda chì s’allampa à l’uruli avali ! Aiò ch’hè tempu di partu !!! Spiccemu ci chì s’avvicina u mumentu… Hè neru bughju com’è un culu stu lucacciu, solu una stiddona da schirià u celu da sopra à a stadda. Lettu di paglia, è tutti quanti… Magnatoghja par mè è cuscinu par voi altri. Chì ci farani tutta sta ghjenti accumpulati com’è pecuri davanti à a stadda ? Chì sussuru ci sarà ? Soca una rivolta da nascia, o una manifestazioni di gioia ? Andeti à sapè cù stu populu di scrianzati… È quiddu astutu di Ghjasippolu chì ùn sà chì fà nè ùn dà capu à a tinta di Mariuccia chì abbaghja à più pudè ! À campa chì c’hè ghjunta sta vechja pasturaccia, ci si metti i mani ad’aiutà à a corcia donna in partu… Bò ! Alè ! Lacheti mi sorta chì mi stumaca di veda stu strufinumu ! È chì criditi ? Chì m’aghj’à stà quì pà riscaldà li à tutti è fighjulà l’anchi sparti di Mariuccia è u cateddu chì ci s’affacca u capu ? O Ghjasippò, ùn sè micca à pena svaculitu ? Pocu spittaculu, nò ! Aiò chì m’ani liatu à u pedi di a magnatoghja !!! Aiutu ! Mì chì stu groncu di Ghjasippolu si ni fala seccu ! À puntu cù a vinaccia di l’altru latru d’Antò Ghjuvà, ùn inciampa mai ! Ohimè chì si hè svinutu… Hè natu u bambinu !!! Gnagnuleghja è subitu rachja, è quidda Mariuccia s’arrichetta puru ! A curciuchja ! U lonzu di Ghjasippolu si ripighja ! Alè ! Li ci voli un nomi à u fighjolu di Diu… Comu hà dittu ? Ghjesù ? Pocu u nomi nò ? È parchì micca Anghjulu ? Hi Han ! Innò taroccu !!!

Ma chì ci sarà torna, chì a vechja pastori u si fighjula à Ghjasippolu cù l’ochji sfaracati è capizzeghja com’è mè… Li faci veda qualcosa cù u criatureddu ! Quiddu cù l’ochji buvini stà bocca aparta com’è u pesciu for’ d’acqua ! Innò faci cù u capu… Hi Han ! Hi han !!! Aiò chì mi scappa a risa… È u pisciu dinò ! O Ghjasippò, appinza puru i to corni è lustra li bè chì mi si pari chì a ciò chì vegu ci saria com’è un prublemu cù stu ziteddu !!! Hi Han ! Chjama lu piuttostu Anghjulina u cateddu chì u to fighjolu di Diu hè… FEMINA !!! O fighjò ! Femina !!! L’anghjulu si devi campà … È tutta sta ghjenti in attesa di qualchì miraculu chì principia à spargughjà si… Poc’a suspresa, nè ? Quissa a passata hè ancu più bedda… A FIGHJOLA DI DIU !!! Beddu ricalu ! … Bon Natali à tutti !!! È u ceppu u ti sè presu in capu o curnachjò ! Aiò ! Carca mi ghjà à Mariuccia è a so marcanzia nantu à l’umbastiu è mettimu ci in anda chì stu locu hè pocu biddaghju è u stolu dilusu di l’abbambanati cummencia ad’avvicinà si à pena troppu… À mè mi parini beddi arrabbiati sti lumachi di fondu… Soca, i donni, puru fighjoli di Diu ùn li garbani tantu ! Samironi !!! Tè ! Una idea chì mi veni cusì ! Chjama la « Ghjesù…lmina » a to criatura è ripighjemi puru a strada… chì cantani l’anghjuli !!! Hi Han ! ».

Alè o beddi zitè, comu si dicia ind’à noi : « Fola fuletta ! Conta a toia chì a meia hè letta ! »

jeudi 8 décembre 2016

U regalu (Cuncorsu Natale Guastu, Testu 9)

Una nuvella di Paulu Turchi-Duriani

(Incù Ghjuvan Federiccu Terrazzoni)


« Và è piglia due legne ! Spiccia ti o muccicò, ch’à mumenti u focu s’hà da smattà ! T'avìa dettu di fighjulà di tantu in tantu, ùn stà quì impalatu ! Prestu ! Movi ti ! »

Mi trovu torna fora, sburattatu, cù a neve sin’à e cavichje, viaghjendu à pasponi in u bughju pestu, strascinendu incù fatica, u pesu di i ghjamboni ammansati in curtile, chì mi frustavanu sempre di più a schiena. 

« Ebbe ! Era ora ! N’ai messu tempu per ste due frasche ! Veni è lampa tuttu in u caminu, è attenti cù e to scarpe troscie ! Tè ! Ùn l’ai arrubata à nimu quessa a sciappata ! Avà chì m’ai imbruttatu tuttu, cù i to pedacci luzzinosi, da fattila entrà in capu una volta per tutte, và à cercà u bidonu, u savone di Marseglia è u stracciu nantu à u parastasgiu culà, è mi strufinerai u pavimentu sanu ! » 

Ci vole à dì chì i schjaffi è e punizione di tutte e mamme, sò u mio pane cutidianu incù zìa Anna, da quantu mi n’invengu, ùn a mi possu spiegà, per un sì o per un nò, e mi face falà cutrate, chì u minimu scartu, u pagu caru. Dopu à trè quarti d’ora ghjimbatu, à fà luccicà e chjapelle una à una, à u sudore di a mo fronte, s’avvicinava l’ora di fà cena, chì mi rudìa a famme à ùn pudene più. Eramu sempre in due à manghjà, ma zìa Anna, avìa messu un terzu piattu nant'à a tola, ch'ùn li parìa ancu vera di passà a prima vigilia di Natale, da veduva, incù u fasciu neru in capu, chì annu, avìa persu u so maritu Felice in una strage ch'avìa cummossu u paese sanu. Tramindui m'avianu accoltu in casa soia, ch'ùn aghju a furtuna di l'altri zitelli, ch'anu a so famiglia affiancu, i mio genitori si sò spicciati, dopu à a morte di a mo surella, è addisperata, nanzu di mette fine à i so ghjorni, mamma m'abbandunò nant'à u sogliu di a casa di zìu Felice è zìa Anna, era una sera di dicembre, tetra propriu cum'è stà sera, è à volte mi dumandu quale sarebbe statu u mio campà, sè m'avìa postu davanti à un’ altra porta. 

« Quandu averai compiu u to piattu, và à piglià u ceppu per stà sera, ch’hè quasi l’ora d’andà in ghjesa per a messa, emu da esse ritardu, ma attenti mì ! Ùn ti fà rimarcà, ùn vogliu sente un zittu ! Altrimente, ai da tastà a cinta di coghju nant’à u spinu ! » 

Hè cusì zìa Anna, manghja Cristu è caca diavule, face assai attenzione à u sgardu di l’altri, in sucietà si sforza per esse stimata è apprezzata da tutti, ma serratu à doppiu giru l’usciu di a casa, diventa cum’è infantimata, chì portu anch'oghje e venice di tante tribbiate. Malgradu tuttu, sta notte ùn era una notte cum'è l'altre, ch'à mumenti passerà babbu Natale, è mi trica d'avè u mo regalu, quellu chì bramu ogni annu, ma vedendumi cusì allegru, da a stizza, zìa Anna mi lampò : 

"Ma perchè surridi ? Ma chì credi ? Chì u barbutu t'hà da purtà qualcosa ? I figlioli di nimu, chì si cumportanu cum'è tè ùn miretanu nunda ! Fora di quelle currezzione, eppo’ a t'aghju da dì, pensu ch'ùn vale più a pena di ghjucà à sta cumedia, ùn esiste ! Babbu Natale ùn esiste ! Ai capitu avà !? Caccia mi stu surrisu da a to faccia chì regali ùn n'averai mai ! È prufitta piuttostu per andà à fammi una tisana, invece di stà cù i bracci incruciati cusì, è attentu à ùn scaldalla troppu mì ! Osinnò ti n'ai da invene ! " 

Ùn pudìa crede à e so parole, era sturdulitu da ciò chì venìa di sente, è senza mancu falla apposta, aghju fattu cascà una di quelle tazze in purcellana, sciappendula in mille pezzi. Videndu a tazza spezzata in terra, u visu di zìa Anna diventò rossu inciapatu, cù a rabbia in l’ochji, agguantò u manicu di a spazzola, decisa à sciappamila in capu, ma eu presu di paura, mi sò messu à corre intornu à u tavulinu, per salvà a mo pelle, da l'ira di questa bestia, è dopu à trè o quattru giri, senza riesce à chjappà mi, zìa Anna si piantò netta, tenendu u so capu trà i ghjinochji 

«Ohimè ! Ohimè ! Porca miseria, mi sentu male, aiutami ! Mi sentu ma... le... chjama un dutt... chjam… un… » Chjappa à l'ispensata da un infartu, ùn ghjunghjìa più à respirà, mettendu a so manu à u pettu, ghjastimendu, mi pregava d’aiutalla. Mi sò avanzatu, pianu pianu, u so visu era pallidu, era ingrunchjata in terra, meza stecchita, è quì, avvicinendumi d'ella, mi sò messu à sussuralli à l'arechja : " Hè ora spezia di strega, hè ora d'andà à ritruvà u to bastardu di maritu, sai o vechja troia, avà ch'ai i dui pedi in a fossa, anch'eu ti vurrìa palisà certe cose, hè colpa mea sè zìu Felice si n'hè mortu, un annu fà, l'aghju accesu eu u focu in a stalla, per u piacè di vede l'animali intrappulati in e fiamme, a sentu anch'oghje, in u mio capu, a dolce meludìa di i so mughji dulenti, pienghjendu cum'è un criaturu, mentre a so pelle guizza diventava carbone. È ùn ti sè mai dumandata perchè sò statu abbandunatu cusì ? Perchè babbu scappò è mamma si suicidò ? Pensi chì s'hè annegata sola a mo surelluccia ? Anch'ella a sera di Natale, ùn ti pare stranu ? Ti lasciu riflette, l'ultime stonde nanzu chì Falcina si pigliessi a to anima sputrita, sai da un principiu, da u primu istante, aghju messu tuttu in ballu pè guastavi a vita, avii a raghjò, quandu mi mughjavi, o mi minavi, a to zerga era leghjittima, quandu à volte mi mandavi à fammi leghje, ma averiate fattu megliu di leghjemi una bibbia nant'à u capu, per cacciami da u cervellu, stu demoniu chi mi divora, è chì m'impone u so putere malvaghju, sentu u to fiatu svanisce, ti vulìa dì, sai mentre chì ti manghjerà sta mossa vermicosa, eu mi n'andaraghju in cerca d'una famiglia nova, ùn mancheranu e pretese, dopu avè mustratu e traccie chi m'ai lasciatu, ùn mancheranu i pretendenti, quandu feraghju vede u più bellu visu di a nucenza, è avà dimmi, u senti stu calore ? Hè ora ! È ùn sminticatti di fà mottu à i mei, quandu serai incù elli, à arrustisceti a pelle, à e fiare di l'infernu ! " Vinìa di rende l'anima zìa Anna, distesa à l'eternu nant'à u pavimentu lucidu, è eu mi sentìa bè, mi sentìa serenu, u core chetu, incamminendumi versu a ghjesa, per a tradiziunale messa di Natale, è cantichjendu per strada, mi dumandava sè babbu Natale esistìa o nò, ma pocu impreme, una cosa era sicura, sta notte vinìa di riceve u mio regalu, è mi tricava diggià l'ora di scopre quellu di Natale prossimu !


Fantasimu natalescu (Cuncursu Natali Vastu, Testu 8)

Una nuvella d'Emmanuelle Valli


Lucia era nata in un paisuchju di a Scruginia sittentriunali. Una mani di Natali, inzuccarata da l’udori di u pani caldu è di a cicculata nera chì si sdrughji in u latti brusgenti. Era ghjunta in stu mondu à l’ora chì u chjarori nasci à l’orizonti. Ghjustu nanzi à u spuntà di u soli. Ma stu ghjornu quì, fù un ghjornu senza soli. U primu ghjornu di una notti fosca è frisca, chì ùn cunnisciaria mai più fini.

Lucia si ni era firmata culà. Cù i so parenti è a so sfurtuna. Cù u so sguardu, cussì intensu è sfulguranti chì tutti quiddi chì a scuntraiani avariani vulsutu annicà si in i so ochji. È po’ mora.

Curaghjosa, à a so minera, travaddaia monda. Aiutaia à tutti i so paisani. Dolci è brava, paria tutta una santa. Una capacità di adattazioni particulari, li avia parmissu di supra viva à l’asprezza di issu ambienti ustili, grazia à bisogni ed esigenzi guasgi inesistenti. Trà i so difetti maiori, si saria pussutu mintuvà una piccula dipindenza à u murzu. Ma ùn era micca un prublema, postu chì iddu si trattaia di unu di i rari vegetali ad avè risistutu à l’uscurità. Issa manghjusca li piacia più cà di raghjoni, parchì firmintaia in u so stomacu è diffundia tandu un calori trimendu, chì pudia riscaldà u so essari sanu, duranti l’ori è l’ori.

I so amichi i più fidi – chì si chjamaiani Saetta, Furibondu è Guizzu – iddi, li riscaldaiani l’anima è l’accumpagnaiani in i so aventuri i più priculosi.

Priculosi, chì a Scruginia era divintatu un locu divastatu da i pridaghji. Si erani apprupiatu a notti da sparghja u spaventu. Unu di quiddi chì Lucia timia era u lupu. Beddu rinnumatu pà a so vuracità è i so trufei di guerra, à u filu di u tempu. Si dicia chì iddu si piddaia à i più debbuli è i più vechji, chì si aventuraiani in a furesta, da fà ni u so fistinu. Si sintiani tandu risunà i brioni di spaventu è di dulori in tuttu u circondu.

È po’, ci era dinò l’ursu russu, cù i so sgrinfii tamanti. Riprinsintaia una vera minaccia par l’Omu. Ancu assà chì Lucia era viloci, ciò chì li avia parmissu di scappà si ni, i dui volti chì idda si era ritrova di pettu à u pisivu arcefalu.

È puru, i pridaghji, ùn erani micca l’animali. Erani l’omini. O ciò chì firmaia di iddi. Aviani dighjà cumminciatu à perda a so umanità nanzi chì iddu smarissi u soli. I tempi tetri chì aviani siguitatu a so morti, ùn erani stati cà a matirializazioni di un’ andana di uscurantisimu, di cunsumerisimu, di individualisimu è supra à tuttu di sulitudini. 

Sinu ad avali, Lucia ùn avia guasgi spirimintatu cà sintimi nigativi, in a so vita. U so universu era fattu di angoscia è di sfiducia. Privu di lumi quant’è di avvena. Issu mondu avia sminticatu a carezza di un raghju di soli à nantu à a peddi, a dulcezza di un fiori chì nasci in un pratu di erba tennara o di un arcubalenu chì pidda a suprana à nantu à l’acqua. In u so mondu, i fati erani cechi è a spiranza persa.

Un ghjornu, chì idda si ni era sciuta sola à codda calchì murzu da manghjà, in l’umidità bughja di a furesta vicina, Lucia avia intesu una prisenza daretu à i so passi. Più si alluntanaia da a so casa, più era paralizata da a paura. Marchjaia prestu. Cussì prestu chì, in rialità, curria. L’aria paria di lacerà i so pulmoni ad unghji inspirazioni. I so ghjambi ùn a vuliani più purtà è a prisenza si avvicinaia à pocu à pocu. Lucia a pudia senta. Com’è idda sintia pichjà u so cori in i so ochji. Ribumbaia u batticori, à centu à l’ora, da fà trimà i so pennuli epilettichi. Li daghjia u fritu à l’ossi, solu ad imaghjinà la. Fughjia sempri, quandi inciampò à nantu à una radica. Stracquata in tarra, stantarata, aspittaia chì a morti a si pidessi par carità, quandi intesi a misteriosa prisenza calà si versu ad idda.

Era a vardiana di a prighjò pà i donni. Pugnaia di scittà a mamma, chì i bracci cristallizati stringhjiani sempri a criatura muta è u so sguardu cecu.



lundi 5 décembre 2016

Stille Nacht (Cuncorsu Natale Guastu, Testu 7)

Una nuvella di Jean-Yves Acquaviva


U 24 di dicembre di u 1914 Ploegsteert (fruntiera franco-belgica)

Face u fretu. Sò trè ghjorni chì a tarra ùn hà scutratu. Si apre per ogni parte di piaghe chì parenu bocche mughjendu a so suffranza. L’omi sò arresi. À l’alba un vanu battabugliu l’hà tolti da u so mezu sonnu. À dece ore dui suldati eranu digià stati sbrimbati da una incudina pesca in piena faccia. « Arbeit, arbeit ! », u capiposta accoglie à tutti da sparte e faccende. « Arbeit ! Raus ! ». U face ride d’imità u so paru bosciu imaginendulu fanne astru è tantu. Hà sicuramente ragiò, l’astru devesse connu quant’è ellu. Quella di e latrine hè simplice. Ci vole à tuppà u tafone chì hè statu fattu per i bisogni di l’omi è di zappanne un antru, novu novu. Un’arca per a merda. D’astri empieranu sacchi di rena per rimpiazzà quelli svintrati da e mitragliose o accunciaranu i sulaghji. Ci anu datu u rumu è a vinaccia da facci sminticà u sisu. Puzza. A morte, l’angunia, a pauraccia, u sudore vechju o a merda, puzza ch’hè un spaventu. A tranchée sana sana hè un’immensa tomba. Induve ch’omu varda si vede cum’è l’orma di quellu mortu quì è aspessu si trova un ultimu pezzu di a so persona strutta. Un antru tafone, l’arca di l’osse. 

Fatte ch’elle sò e faccende è s’ellu ùn ci hè assaltu previstu, l’omi anu un pocu d’asgiu. Parechji cercanu indarnu u sonnu. Certi parlanu soli vardendu una fottò di a so moglia o a so prumessa, cappiendu una lacrima. D’altri si battenu una sega pinsendu à e stesse donne o à e puttane ch’elli anu cunnisciutu. Eiu scrivu. Scrivu nant’à un fogliu arrubbatu à u suldatu Connors, unu chì face i dissegni, nanzu ch'e capuli a metà di u so baschicciu in u tafone. L’obusu s’avia paratu e so anche lascendu francu u quaternu ch’ellu strignia in pettu. Scrivu à i mei quallà in u Yorkshire. Li contu a vita quì, i ghjorni grisgi è l’addisperu chì ci accampa. 

U 25 di dicembre di u 1915 Ploegsteert (fruntiera franco-belgica)

I bosci cantanu. Spunta ancu un ghjallicu da a so tranchée. Hè carcu à cullane fatte cù pezzi di stofa stracciati da l’uniformi di i so morti. Qualchì quartu di farru biancu ci pindiculeghja. Dapoi sta mane ùn s’hè intesu nisun tiru. U capiposta dice ch’hè a treva di Natale, un’idea di i stati magiori per dacci un pocu di rifiatu. Avemu dirittu à doppia razione di vinu è pudemu ancu sorte in u no man’s land senza risicà una palla in fronte. Ne prufittemu per ricote i pezzi di i camarati chì ghjacenu custì è metteli cù l’astri. Scambiemu e nostre sigarette contru a cicculata di i bosci. Certi ci porghjenu buttiglie di schnaps senza dumandà barattu. E ci biimu. Avà neva. Ognunu si ne rientre in u so campu per arricurdassi ch’ellu hè natu u redentore. I bosci cantanu sempre. M’addurmentu nant’à una buttiglia.

U 26 di dicembre di u 1915 Ploegsteert (fruntiera franco-belgica)

À sei ore i primi suldati di a London Rifle Brigade saltanu sopra a paratina. Facenu qualchì dicina di metri è e mitragliose alimane i tazzanu. Dopu à un’oretta a piana hè carca à baschicci. Falcina hè in appitittu. S’hà ingullitu i cumbattanti à cintunaie. I soli à esse salvi sò quelli chì anu sculisciatu in u fangheghju. Eiu, sò di quessi. Ordine ci hè datu di truvacci un tafone è di stacci. Ci vole a difende l’avanzata ancu per esse chjuculella. Cinque ore dopu n’eramu sempre à sicutera. Ghjustu quandu mi n’avia da rientre in a mio tranchée, m’affacca un officiale chì s’infrugna in u mio tafone. S’arvede subitu chì piazza ùn ci n’hè per dui è mi dice d’andà à truvammine un antru. U mandu à spassu. Mi sciacca a so pistola à mezu spinu è tandu sortu. À rampichera cercu à ascondemi torna nanzu di chjappammi qualchì bomba in capu. Sentu una splusione tremenda daretu à mè. Mi voltu è quandu a fulena rifala vecu chì l’ufficiale ùn ci hè più. Invece u tafone hè assai più largu avà è ci stariamu faciule à sei o sette. Sempre rampichendu mi ne voltu à a « casa ». Sò stancu è bruttu è ùn aghju mancu tombu un bosciu. M’appuppu à u schnaps chì ferma è m’addurmentu nant’à a buttiglia.