samedi 25 février 2017

U fussaghju sottu a luna


Una nuvella di Jean-Yves Acquaviva

L’omu surtì di a casuccia di petre. Pisò l’ochji versu a luna. Ci vidia quant’è in cor’ di miziornu. È ancu s’ellu aviu chjosu l’ochji, ancu s’è a luna, tandu, era morta, avaria sappiutu amintà ogni ditagliu di ciò chì l’inturniava. Calò u capu è ùn vide à nimu. Insumò a so mula cù a salma di a donna, pigliò una vanga è un vaglione è si perse in a machja. 

Viaghjò assai. Travirsò una furesta, francò una muntagna è piantò infine in pede à un’antra muntagna, in un’ antra furesta ch’ellu ùn cunniscia micca. Caminendu, ùn s’era vultatu mancu una volta per vardà a donna stracquata in traversu nant’à groppa di a fera. Ghjuntu in una chjarina adumbrata di lecce s’arrese, scavalcò è ligò a mula à un alburu. Chjappò a vanga è u vaglione è fece una fossa prufonda. Spiccicò i canapi chì mantinianu a donna, a pigliò à collu è in un stessu muvimentu a lampò in u tafone. 

A fidighjò un’ ultima volta, attardendusi un pocu nant’à u so corpu attundulitu da u piccatu. Pinsò ch’ella era à a so piazza. Pigliò a vanga è attaccò à corbe a fossa. Dopu à qualchì vangata li parse ch’ella avia riminatu. Spustò è a vardò una stonda. Trinnicava, n’era sicuru avà. Si lampò in a fossa è passò e so manione ingiru à u so collu cum’ellu l’avia fatta unepoche d’ore nanzu. Quand’ellu avia da strigne a donna sburlò l’ochji è li chjappò e bracce. Era morta è campava sempre. Sbraccighjulava è spatansciava cum’è una pazza. U sudore bagnava a so capillera. E so ugne intrianu in a carne di l’omu. Appughjò nant’à a so cannella sin’à esse sicuru ch’ella ùn vultaria più. Intese qualcosa riminà sottu à ellu. Si sgaggiò è si tolse da u tafone. Un liquidu rossu spisciulò nant’à e cosce di a donna, impicenduli robba è rota mezu cà rillivate. Ella, stava ferma avà è u criaturu era quì, stantaratu. L’omu s’arrizzò è turnò à chjappà a vanga da corbe a fossa. Quandu ebbe finitu, assistò tranquillamente i so attrazzi à a so sella, si colse è si n’andò. 

Era fatta. Pudia vultà ind’è ellu. Quand’ellu francò a porta di a casa, duve l’aspittava a moglia, ùn ci pinsava mancu più. Si stallò à tavulinu, cacciò a so cultella è si tagliò una bella fetta di pane. A moglie ponse davanti à ellu un piattu fumichendu è turnò à pusà accantu à u veculu duve durmia un ciucciu. Spizzò u pane à pizzatelli ch’ellu misse in a suppa è magnò à a mutesca. Tagliò un’antra fetta di pane è nanzu ch’ellu appia finitu u so piattu fumicava torna. Quandu viotu, u puntò in davanti, s’impiì un bichjeru di vinu è u si surpò. Si pisò è passò in a siconda pezza di a casa. Si spugliò, tinendu solu i so calzunetti è si stracquò nant’à a pagliaccia cunghjucale. A moglia l’era vinuta appressu. In picculi gesti narvosi u cuprì cù una cuverta di canapu addulcita da u tempu è e lavere in l’acqua cutrata di u fiume. Si lasciò andà à a brama di sapè è cherse d’una voce chjara s’ellu avia riesciutu. L’omu rugnulò una risposta incapiscitoghja, si girò versu u muru è s’addurmintò subitu. Era fatta, ch’ella a sappia imprimurava pocu. 



mardi 21 février 2017

Shame The Devil (Strattu)

Liam O'Flaherty, Shame The Devil, 1934.

Liam O’Flaherty era natu à Inishmore, nant’à l’isuli d’Aran. Parlaia è scrivia tantu u gaelicu chè l’inglesu. Suldatu mentri a prima guerra mundiali, cumbattanti di l’indipindenza di u so paesu, militanti marxistu, scelsi u campu di l’IRA, è dunca di a disfatta, mentri a guerra civili irlandesa. Fù cussì furzatu à l’esiliu è a so opara, senza cuncissioni, discrivi à spissu un’ Irlanda povara è bedda alluntanata da a raprisintazioni rumantica chì u Celtic Revival missi in avanti. In u strattu chì no’ prupunimu quì, cacciatu da a so autobiugrafia Shame The Devil (1934), u ritruvemu in traccia di discuta cù dui altri parsunaghji in Britania, mentri una stoppa qualsiasi. U prima hè unu sburgnonu inglesu, u capitanu Timoney, è l’altru un prufissori naziunalistu chì li ni voli in particulari pà u so passatu è a so opara.


« Garzonu, briunò, je veux causer avec M. O’Donoghue.
Avec qui, monsieur* ? dumandò l’omu ?

U capitanu feci i gesti tamanti incù i braccia è minacciò d’annigà u garzonu sutt’à un turrenti d’insulti, ma intarviniu è nutaiu par iscrittu u nomu cumplicatu. U impiicatu partisti à circà à M. O’Donoghue, chì ghjunsi pocu dopu.

Era un omu maiori è magrantinu, à a fisiunumia vulpina sutt’à i so ricciuli d’un neru spissu. Com’è l’impareti pà a seguita, s’agia d’un prufissori o d’ùn so’ chì spezia d’insignanti, in una spezia di scola o un’ università chì mancu u Diavuli..., in calchì parti di l’Irlanda. Facia autorità, o più o menu, annant’à i tradizioni pupulari, o i canzoni pupulari, o forsa ch’era annant’à a musica pupulari, par ciò ch’e’ ni socu, di l’Irlanda o i so circundarii. Puri, par avali, eru più intrigatu da a magrezza strema di u so coddu, ch’iddu t’avia l’attichju stranu di piattà, in a misura di u pussibuli, sutt’à un collu duru è biancu d’un’ altezza unnancu infrustirita. Era vistutu di neru, fora di a so camisgia, cussì bianca chè u collu. Surrisi quandu s’avvicinò da no’ è mi salutò cù monda curtisia imparendu u me nomu, ma i so ochja musciaiani ch’iddu era di natura à incrispissi abbastanza in furia. Mi feci par altrò l’effettu d’un pincu fastighjosu è d’un suttanaghju ; d’un falsacciu cù u baveddu strintu è l’ochji ingurdu, l’arichji scullati è a dimarchja di caghjatu, paru à un gattivu picculu scularu chì veni à truvà u so maestru ch’iddi li minghi annant’à i dita.

« Tamantu piaceri par mè… di fà a cunniscenza d’un omu cussì distintu, dissi.
– Poca bucia, feci u capitanu. Parchì ùn diti micca a verità ? Arimani, parlaiamu ghjustappuntu di i scafacciuli di st’individiu, è eti dichjaratu, cù un rincori di quiddi, ch’era un disonori vivu pà u so paesu. M’invengu chì vo’…
– Ah, vi pregu, Timoney… cuminciò O’Donoghue, a mena più chè imbrugliata.
– Capitanu Timoney, vi pregu, briunò u gintilomu in quistioni. Comu feti à adrizzavvi à mè cù tanti familiarità !
– M. O’Flaherty, ripresi O’Donoghue, vi chergu senz’altru d’ùn fà nisciun’ casu di ‘ssi prupositi.
– Steti bassu, rughjisti u capitanu. Eti dittu, esattamenti com’e’ vengu di ripetala, chì l’Irlandesi si duviani sullivà tutti quanti è brusgiallu vivu. Mi n’impippu pocu assà di sapè à quali emu da brusgià vivu. Ma l’eti ditta. Aiò. Aghiti un pocu di curaghju murali, me omu. Ricunnisciti chì vo’ l’eti ditta.
– Si dicini ùn so’ quantu tuntii in u focu di a discursata, M. O’Flaherty, dichjarò O’Donoghue.
– Oh, chì vuleti ! lampeti eu. Chì impurtanza ? Ùn si contani più l’omini distinti chì sò stati brusgiati vivi, appiccati, capimuzzati, crucificati è avvilanati. Tiniti, sì ghje’ vi dicia ch’e’ mi sentu unuratu di sapè chì vo’, è forsa tanti altri Irlandesi, spireti di brusgiammi vivu. Ùn mi pariti micca u genaru d’omu capaci à esecutà ‘ssu prughjettu da par vo’ è senza nisciun’ aiutu.
– Circheti à uffendami », si ribraddisti piddendula da in altu, com’e’ l’avia privista.

In rialità, mi vuliu muscià insultanti in u scopu d’ublicallu à sprima i so veri opinioni.

Cumbattanti di l'IRA (1922), à qualissa appartenia O'Flaherty
mentri a guerra civili irlandesa.
« Ùn vi pudeti micca aspittà à truvammi beddu dispostu versu un omu chì disidarighja di brusgiammi vivu, li risposi. Senza cuntà chì di a me vita ùn aghju intesu parlà di vo’.
– Ùn eti mai intesu parlà di mè ? ripitisti annarbendusi in tuttu è piddendu un tonu vilanosu. Pirmittiti ch’e’ vi dichi chì u me nomu camparà in a storia di u me paesu, mentri chì vo’ è i vosci libri schifizzosi ci si sarani impuzzati in u smenticu.
– Mi n’infuttu com’è di l’annu quaranta, dissi. Ma inveci, vurriu sapè parchì truveti i me libri schifizzosi.
– Sò sporchi, raganò. Diffameti a voscia nazioni. Seti l’ultimu d’una longa eredità di scrivani sputriti, compri da l’Inglesi pà calunnià a razza irlandesa. »

U capitanu si minò nant’à a coscia è rughjisti da a risa. Scaccanaiu anch’eu è, senza pudemmi impidì d’essa ammuffatu, malgradu i fanfarunati di M. O’Donoghue, lampeti filici :

« U capu ridattori d’una gazetta di pruvincia m’hà accusatu in i tempi d’avè vindutu u me paesu pà un pezzu di gattivu bacon. Sarà po’ à quissa chì vo’ feti allusioni ?
– Sangu ‘llu Cristu inchjudatu ! mughjò u capitanu. U piaceri ch’e’ t’aghju di veda quantu po’ vi chjimpeti l’unu à l’altru. Eccu chì m’arreca a prova ch’aghju avutu raghjoni di dì chì u paesu affundaria una volta scacciata a gentry. »

Subbitu, M. O’Donoghue si fruppò à u capitanu com’è un ghjattivulpu è si feci un duveru di sponali, cù i termini i più viulenti, tutti i malfatti di a gentry irlandesa. Eru stunatu di veda un’ ussatura cussì debbuli capaci d’allughjà tamanta collara, è ni fubbi tantu imprissiunatu. L’ira di st’omu mi cuntaminò. Ancu s’e’ cuntinivaiu à avenni contr’ad iddu, risintiu puri un sintimu stranu di parintia cun iddu, una parintia sciuta da l’odiu ch’iddu inspiraia. A passioni chì l’animaia avia trasfurmatu a so andatura mischina. Ùn era più iddu stessu. Era duvintatu u portaboci di a so razza. Sintiu chì eu dinò eru di sta razza quì, chì l’odiu appassiunatu di st’aienti era dinò u me odiu, è chì a so intensità a rindia bella. Pudiu capiscia parchì erani annarbati contr’à mè, parsuasi ch’ùn aviu cuscenza di i so suffrenzi, o di a lutta ch’iddi purtaiani pà lampà in tarra i so boia. Cridiani ch’e’ mi ni ridiu d’iddi, inveci di cumbatta à u so fiancu è di pisà a boci pà difenda a so causa à a faccia di u mondu. Cridiani chì, inveci d’incuraghjilli cù i me canti à cunquistà a vittoria è a paci, i taruccaiu ghjastimenduli cù i scherzi è i critichi balordi contr’à i so difetti.

È puri…

*In francesu in u testu.

Traduzzioni à cura di Marcu Biancarelli


Liam O'Flaherty sirvisti in a Vardia Irlandesa mentri u primu cunflittu mundiali,
fù ancu fertu à a battaglia di Langemark in 1917.


jeudi 16 février 2017

A Strada (Stratti)

Cormac Mc Carthy, The Road, 2006

A fini di u mondu hè successa. Un omu è u so fiddolu viaghjani in un paisaghju disdrutu è invaditu di cinnara. Circani di schisà un’ umanità vultata à a barbaria.

Varconi i vistighi d’un ortu è siguitoni u muru in petra. In i rangati rigulari l’arburi torti è neri è in tarra un carabuttinu di branchi falati. Si firmò pà fighjulà da l’altru cantu di i chjosa. Ventu à livanti. A cinnara modda chì si spiazzaia in i sulcina. Firmendusi. Ripartindu. Avia vistu tuttu st’affari nanzi. In a padda i formi di sangu caghjatu è i bùcini grisgi di budeddi quì indu i supplificati erani stati appruntati subra piazza è purtati. U muru un pocu più luntanu inalburaia un frisgiu di capi umani, tutti cù a stessa faccia, siccati è sciacciati, cù i so surrisi attrunchjati è i so ochja rinchjuculiti. Purtaiani l’aneddi in oru à i so arichji di coghju è i so capiddi radi è infetti s’atturcinaiani à u ventu annant’à i so chjecculi. I denta in i so alveoli pari à macinaturi dentarii, i tattuasgi grussulani incisi par via d’ùn si sà chì brumezu artighjanali è guasgi sfassati à a luci indigenti di u soli. Fatti à ragni, sciabuli, fatti à sibbuli. O à motti cù i carattari rùnichi, à prufissioni di fedi cù i sbagli d’urtugrafia. Anziani cicatrici urnati d’anziani mutivi cusgiti longu à l’arici. I capi chì ùn aviani persu a so forma sutt’à i biacculati erani stati spiddati è i chjecculi erani stati pinti è purtaiani una signatura scarabuchjulata da una parti à l’altra di u fronti è nant’à una chjeccula cù l’ossu biancu i suturi trà i placchi erani stati marcati à l’inchjostru com’è annant’à un calcu in vista d’una ghjuntura. Si vultò versu u ziteddu. Rittu in pienu ventu accant’à u carruzzinu. Fighjulò l’arba sicca chì bruddicaia è i rangati d’arburi scuri è bistorti. Calchì strappeddu di vistitu suffiatu contr’à u muru, ugni cosa grisgia in a cinnara. Siguitò u muru davanti à i mascari pà un’ ultima aspizzioni è passò un ghjireddu è righjunsi u ziteddu chì aspittaia. U presi pà a spadda. Và bè, dissi, andemucini.



Più luntanu, sò intruti in una casa pà circà a manghjuscula. U locu hè disertu, abbandunatu com’è guasgi dapartuttu. Si ritrovani davanti à una cattarazza è l’aprini pà circà di visticà ciò chì si trova da suttu.

Cuminciò à falà i scalini mastini di legnu. Calò u capu po’ accesi l’acciarinu, fendu ziculà a fiara davanti ad iddu com’è pà un’ uffrenda. U fritu è l’umidità. Una puzza abuminevuli. U chjucu s’azzingaia à a so vesta. Sciddia una parti d’un muru in petra. Un pavimentu di tarra battuta. Una vechja strapunta incacaghjata di tacchi scuri. S’ingrunchjò è falò appena più in bassu, tinindu a fiara à a stremità di u so bracciu tesu. Aghjumpati contr’à u muru in fundu c’erani l’aienti nudi in Cristu, donni è omini, chì circaiani tutti di piattassi, è chì pruttighjiani i so facci cù i mani. Nant’à a strapunta ghjacia un omu cù l’anchi taddati sin’à l’arsacona è cù i muzziconi brusgiati è anniriti. L’odori era disgustanti.
Diu, feci l’omu.
Po’, ad unu ad unu, vultoni u capu, pinnulendu, in a luci debbuli. Burbuddaiani : Aiutetici. Par piaceri, aiutetici.
Diu, dissi. Oh Signori.
Si vultò è chjappò u chjucu. Prestu, dissi, prestu.
Avia cappiatu l’acciarinu. Micca tempu pà circallu. Bucaia u ziteddu in l’altu di i scalini. Aiutetici, ch’iddi briunaiani.
Spicciati.
Una faccia barbuta cumparsi à u pe’ di i scali, pinnulendu. Par piaceri, briunaia. Par piaceri. 
Spicciati. Cristacciu ! Spicciati. 
Bucò u chjucu in l’apartura di a cattarazza è li feci fà a catavolta annantu à u sulaghju. Si ridrizzò è agguantò a porta è a sullivò è a lacò ricascà viulamenti è si ghjitò pà chjappà u ziteddu ma quiddu s’era rilivatu è facia u so picculu baddu di tarrori. Avarè po’ da vena, sangu ’ll’ostia, ch’iddu frisciò. Ma u ziteddu t’avia u ditu puntatu in dirizzioni di a finestra è di ciò chì affaccaia fora è quandu fighjulò s’intesi siccà. C’erani quattru barbuti è dui donni chì s’avvicinaiani da a casa in a chjarina. Chjappò u ziteddu cù a mani. Signori, dissi, viaghja, viaghja subitu.





Dopu à una longa marchja versu u meziornu, è avè varcatu middi piriculi, u ziteddu è u so babbu sò ghjunti à u mari. L’omu ni prufitta pà natà in l’acqua ghjacciata sin’à un battellu, ci trova u materiali è a nutritura. Un tempu, dicidini di campà quì.

Passoni a più bedda parti di a matinata à scarcà u battellu. Intratinia un focu è vultaia versu a tarra sguazzendu nudu in Cristu è zucculenti di fritu è lacaia a corda pà tirà è firmaia rittu in u calori di a fucara mentri chì u chjucu rimurcaia u saccu di marinaru à mezu à l’undulazioni moddi di i cavaddati è u strascinaia nant’à a spiaghja. Sbiutaiani u saccu è stindiani i cuperti è i vistiti nant’à a rena tepida pà falli siccà davanti à u focu. C’era più robba annant’à u battellu chè ciò ch’iddi pudiani purtà è si dicia ch’iddi pudariani stà calchì tempu nant’à a spiaghja è sazià a so fami ma era priculosa. Quidda notti durmistini nant’à a rena cù u focu chì scacciaia u fritu è i so pruvisti sparguddati inghjiru ad iddi. Si scitò par via di a tussi è s’arrizzò è bissi un pocu d’acqua è rimissi i ligna in u focu, i muzziconi interi chì prughjittaiani una grandi infiarata di casti. U legnu insurpatu di sali brusgiaia cù un luciori arranciu è turchinu à mezu à i fiari è firmò un longu mumentu à fighjulallu. Più tardi, muvisti un pocu più in altu nant’à a spiaghja, a so umbra stinzendusi davanti ad iddu in a rena, ciambuttata da i fiari scuzzulati da u ventu. Tussaia. Tussaia torra. Si tinia i vinochja, ingrunchjatu. Un gustu di sangu. A risacca lenta rampacunaia è sbuddia in a scurità è pinsaia à a so vita ma ùn c’era vita à qualissa pinsà è à capu d’un tempu si ni vultò. Cacciò da u saccu una scatula di preschi è l’apristi è pusò davanti à u focu è manghjò pianu pianu i preschi incù a so cuchjara mentri chì u ziteddu durmia. U ventu accattizaia i fiari è i casti schizzaiani è si svapuraiani annant’à a rena. Posti a scatula biota trà i so peda. Ugni ghjornu hè una bucia, dissi. Ma se in traccia di mora. Quissa ùn hè micca una bucia.

Traduzzioni à cura di Marcu Biancarelli





vendredi 10 février 2017

Triangular trade

Una nuvella di Fabien Raffalli



Nant’à u portu di Liverpool, tutt’ognunu cunniscia u capitanu Luke Collingwood, macaru di nome. Anzianu duttore ind’è l’armata di a so maestà Ghjorghju III, era un omu di bella statura è di grande imbizione, più cunnisciutu forse per a so passione di e puttane è di e briachine chè per e so qualità di navigatore. 

Quella mane, i marinari s’affaccavanu pianu pianu nant’à u portu. Ne ghjunghjia da tutte e parti. À chì si sfacia, mezu chè sbragagliatu, di e bracce di i burdelli vicini, à chì basgiava moglia è figlioli in segnu d’avvedeci. Eccu ghjuntu u ghjornu di parte per u grande viaghju, quellu chì l’avia da assicurà un reditu abbastanza impurtante è permetteli di scurdassi di i risichi ch’elli pigliavanu. Luke Collingwood aspettava nant’à u ponte di u Zong l’ora di parte. S’avia sciaccatu per l’occasione a so più bella ghjacchetta in villutu, compra à creditu ind’è u sartore u più cunnisciutu d’Edmund Street è u so triccornu in coghju brunu, rigalatu da un cummandante feritu à a battaglia di Princeton à quale avia salvatu un' anca. Malgradu u so mancu di sperienza in tantu chè marinaru, era sicuru d’ellu è sapia ch’ellu avia fattu bè di lanciassi ind’è a marina di cummerciu. Avia passatu a nuttata à leghje e ricumandazioni di l’armatore, e previsioni di u mare è di i venti. Era capitanu dipoi pocu ma stu viaghju u cunniscia è sapia dinù a rispunsabilità chì era a soia. I so omi carconu l’ultime botti d’acqua è tempu fatta, a nave pisò l’ancura, francò u molu, si cansò à l’entrata di u portu è aspettò chì i venti si muvissinu.

***

Oghje sì chì scalda. A st’epica, u sole vi mette u capu in bullore. Cercu d’arricurdammi di i mo lochi, mi si pare d’avelli visti in una altra vita. Si trovanu à u pede d’una muntagna, sacra per i mei. Ùn cunnoscu micca à mo età ma ùn mi lasciavanu più stà cù i zitelli dipoi pocu. Passava e mo ghjurnate à travaglià cù i grandi. Quallà, e faccende ùn sò spartute in funzione di u sessu : omi è donne travaglianu inseme. Solu impreme u benistà di u paese chì, sti pochi tempi, soffre. Per via di a seccina, u nostru territoriu di pasculu s’era diminuitu assai, ciò chì fece nasce a picchiglia cù una tribù vicina. I nostri oloiboni eranu inchieti. U diu rossu, En-Kai nanyokie, ci avia abandunatu. Dicianu chì i spiriti eranu in zerga, ch’elli cherianu ghjustizia è ch’ellu ci vulia à appacialli. M’arricordu chì babbu, chì era un omu assinnatu è ricunnusciutu da tutti, era statu unu di i soli à circà una manera di sparteci i pochi lochi chì firmavanu à pasce ma u nostru kiongozi, Mtaine Swake, vulia impatruniscesi di tutta a piaghja è finì per dichjarà a guerra. Ci dumandò di privàlli di e so risolze. Hè cusì chì i nostri andonu parechje volti di notte à arruballi pocu à pocu u bestiame. Quand’elli funu troppu debuli per battesi, invece di scacciafughjalli, Mtaine Swake cumandò à i so guerrieri di prisentalli tutti quelli chì pudianu tene arritti. I fece spuglià è scannà. Omi, donne è zitelli, tombi tutti fin’à l’ultimu. Di tutta a tribù vicina, solu un pugnu avia pussutu fughje l’assaltu è francassi di a disgrazia. 

Qualchì tempu dopu, cù i mo trè fratelli partiimu à circà a manata di capre meze chè insalvatichite chì ùn vulianu seguità a ruchjata. Ci messimu in strada voltu a piana induv’elle si raghjunghjianu e bande d’animali salvatichi. Aspettavanu a fine di a stagione asciutta quant’è noi. U fiume s’era siccatu è e povere bestie a li pruvavanu à cacciassi a sete ind’è i pozzi d’acqua puzzicosa. Eramu quattru, eppuru nimu i vide ghjunghje. Eranu vestuti cum’è noi ma capiimu à a lingua ch’elli eranu furesteri. Ci chjapponu à tutti è dopu à avecci ficcatu ind’un carozzu sgangheratu, ci trascinonu notte è ghjornu fine à ghjunghje in un locu scunnisciutu.

***

Dopu à trè mesi in mare, ghjunse l’ora di a prima scansa, nant’à u portu di l’isula di San Tumasgiu. L’affaccata di e coste riprisentava un sullevu tamantu per l’ecchippagiu. U viaghju s’era passatu à l’incanti eppuru tutt’ognunu si rallegrava di mette infine un pede in terra per buscà acqua chjara è manghjusca fresca da rimettesi u murale d’appiombu. Prima di rifiatà, li tuccava à scarcà e cascette di stofe, d’alcool, d’arme è di ghjuvelli chì ghjuveranu à barattà. U locu era statu accunciatu à corri corri sottu à a dumanda di i Bianchi chì avianu sempre bisognu di più di e mercanzie di ste terre. Era diventatu unu di i primi porti di cummerciu di l’epica.

L’aria infiarata di a fine di lugliu lampava u so focu in fronte à l’omi affaccendati. In più di i strazi di a trascinera, li ci vulia ancu à suppurtà e tanfiate di baschicci carchi di mosche, di carne tazzata cappiata per u pianu è di tinazzi di pesci chì bullianu à u sole. Si vedianu dinù miraculi di disgraziati, omi, donne è zitelli, magri secchi è pronti à suspirà. 

U capitanu Luke era incaricatu di neguzià cù i marcanti per circà di tirà u massimu di prufittu di sta retta. I so ordini eranu chjari, ma i so furnissori si facianu sempre di più esigenti è i clienti ùn mancavanu. Spessu era obligatu à accettà cundizioni sfavurevuli prima di pattighjà. Cum’è l’altri, ghjunghjia custì cù sta scutumia, stu sintimu di superiorità chì carratterizava l’omu civilizatu di pettu à u salvaticu ma oramai, eranu elli à avè tuttu in manu. Nimu hè capace di scialacquà e so ricchezze quant’è i nativi è sti salvatichi quì eranu belli chè decisi à vende a so robba à caru prezzu.

***

Seranu cinque o sei ghjorni ch’è no simu partuti ? Ùn ci hè manera di sapella ch’hè sempre bughju quì. Ci anu carcatu nant’à stu battellu cum’è bestie senza ch’è no sappiamu induv’elli ci portanu nè ciò chì ci aspetta. Avemu u nostru chì fà à moveci da tanta ghjente ch’ellu ci hè. Dui omi parlanu a nostra lingua. Eranu i nostri vicini, di quelli chì a s’avianu francata tandu quand’è noi li aviamu fattu a guerra. Avianu persu tuttu à quella epica. Case, lochi è ghjente. Ci contanu ch’elli ci ne volenu d’avelli privati di a so vita è cum’elli anu avutu l’occasione di vindicassi. Mentre ch’elli andacciunavanu in cerca d’un locu induve stabiliscesi, eranu cascati un ghjornu nant’à un gruppu di marcanti di schjavi chì l’avia prumessu un bellu prezzu contru à robba fresca da vende. Ma postu chì sti furdani ùn avianu pussutu chjappà ch’è à noi quattru, i s’avianu inguantati è vinduti ancu à elli.

L’omi di a nave sò peghju chè i dimonii di a mo zitellina, quelli chì curavanu u passeghju di a muntagna maladetta, pronti à manghjassi i zitellucci troppu impachjuculi. Ognitantu ci lampanu una manata di biscuttacci secchi. Ùn ne sentenu di nunda, in più d’esse duri cum’è petre, ma per cacciassi a fame ci n’hè. À cundizione di sicuru di chjappali chì ùn ci n’hè per tutti. Ci tazzemu per pruvà à strappà un brusgiulu da puvecci mantene in vita, sta vita chì oramai ùn hà più nisun valore. Per beie, ci danu a so acquaccia puzzicosa. Unepochi sò digià malati. Si vede à a so chigna ch’elli ùn steranu tantu à stinzà l’anchetta. Cercanu à avvilinacci st’assassini. Sò parechji à ricusà a robba ch’elli ci danu oramai, ma u male hè à mezu à noi è a morte ci si porta pianu pianu.

***

Una sera, u quartiere maestru vense à truvà à Luke Collingwood è cuntalli chì e mercanzie si guastavanu pocu à pocu. U capitanu era inchietu. Pensava à a so paga, à a so riputazione è à u s’avvene. Circava in u sguardu nerbosu di i so cumpagni, in u rimusciu di l’acqua chì battia contr’à u fasciame, in u sbattulime di e vele scuzzulate da u ventu, una manera di sorte à bè di sta situazione pessima. U viaghju si passava propiu bè, cum’è sempre è d’un colpu, tuttu si n’era andatu di male. A si cacciava cù i marcanti arabi. Eranu elli i culpevuli chì l’avianu vendutu robba fracica. Ghjurava ch’ellu vulterebbi à dumandà riparazione è s’ellu ci vulia ancu à accampà l’isula di San Tumasgiu per vindicassi da sti latri. Per avà, ùn sapia cum’ellu avia da fà. S’ella andava cusì, u viaghju ùn averebbi ghjuvatu à nunda. Peghju, li tuccherebbi à pagà da a so stacca a perdita di prufittu à l’armatore è ancu à i marinari. U so segondu ebbe una idea. Ci vulia à sbarazzassi di a malatia per impedilla di sparghjesi è cuntaminà u restu di u cargamentu.

***

Hè notte, eppuru sentimu u riminime quassù. Tutti sti passi è veni, qualcosa s’appronta. Pesanu a caterazza. Quattru omi falanu per e scale, à lampioni è spade in manu. I guardemu impauriti. Chì cercheranu, à falà cusì di notte ind’è u nostru infernu? Pesanu u lume è u ci mettenu in faccia, unu à unu. Senza una parulla, si chjappanu unepochi di noi è i trascinanu di sopra. Certi cercanu à ritene i soi, à framettesi è impedisceli. Si facenu tribbià di colpi. L’omi fughjenu è chjovenu a caterazza, lascenduci in u bughju è l’addisperu. Dopu à un mumentu di calmu, sentimu u strigliulime di e mappe. Simu decisi à ùn lasciacci trattà cusì. Ci tenimu pronti. I lasciaremu falà à tutti, li ci lamperemu adossu è i tazzeremu di mani. Malgradu e so arme chì caccianu u focu, ùn puderanu fà nunda contru à noi chì simu centu volti di più chè elli. Parechji ci lasciaranu l’osse ma hè u prezzu à pagà per falli tastà u nostru curragiu è a nostra determinazione.


Quand’elli falanu, nimu si pesa. Nisun stridu di guerra. Nisuna chjama à a morte di l’invasori. Ci ne stemu tutti inculipippuli, strinti unu contru à l’altru, ammutuliti da a paura è a resignazione. Tutti sti ghjorni passati in mare à campà in ste cundizioni ci anu cacciatu a nostra umanità è a nostra vuluntà di campà. Ne piglianu parechji sta volta. S’avvicinanu di noi, mi piattu daretu à i mo fratelli. Mi sentu inguantà è tirà per i capelli, cusì forte chì mi si pare ch’elli abbianu da strappà. Ci facenu cullà nant’à u ponte. Hè notte. Un fretu chì vi entre in l’osse. Solu ughjuli è spaventi. Ci leianu dui a dui cù catene pisive. Sentimu un rimore in l’acqua eppo u silenziu, stranu. Un altru rimore. Parechji à tempu. Anu trovu un rimediu.

vendredi 3 février 2017

Corsican Rednecks

Una nuvella di Joseph Antonetti


Hè un stabilimentu in bordu di naziunale cù i so lumi rossi da fà piantà l’operaghji in brama di qualchì pastizzu. A serveuse passa tutte e so ghjurnate nantu à Facebook, chì à terra à sei ore ùn ci ghjunghje nimu. À sei ore u parking s’empie in quattru è trè sette di vechji C15 è di furgunette nove, pickups carchi di fanga è qualchì vittura più lussuosa. A ghjurnata di Samantha cumencia propiu tandu. Un veru corri corri à serve pastizzi, biere è bichjeri di vinaccia à tippi chì per a più parte parenu surtiti di u casting di « la colline a des yeux ».

Quand’ella avia lettu l’annunziu nantu à internet, era stata imballata subbitu, si parlava di travaglià in un bar lounge à cinque minuti di Bastia, veru tempiu di a festa è di a Jet-Set isulana, u patrone si prupunia ancu di truvalli un tettu. Samantha avia rispostu subbitu, vulia fughje di stu tufone persu di Nurmandia, vulia fughje u celu grisgiu, a merda di e vacche è i vaccaghji sempre briachi è viziosi.

Marcu, u patrone di u bar, li avia dumandatu qualchì ritrattu per sapè s’ella feria l’affare. Subbitu Samantha fù stunata, ella pensava piuttostu à mandalli u so CV, avia quantunque travagliatu qualchì mese in Pariggi, ma di quessa Marcu si ne infuttia, vulia ghjustu sapè s’ella era ben fatta, perchè chì cum’ellu li spiecò, u so bar era d’altu standing è ci vulia una serveuse di classa.

Eranu bastate duie fottò in bikinì è Samantha avia ricevutu un mail di Marcu dicenduli Bancò. U tempu d’annuncialla à i parenti, d’appruntà e valisge è eccula in l’avviò per Bastia. 

Marcu l’aspettava à l’aeroportu. Samantha l’imaginava grande, musculatu, ochjichjari è capellilonghi, a pelle mora è u surrisu malignu. U patrone di un stabilimentu cusì ùn pudia esse stu tippu di cinquant’anni cù una camisgia troppu stretta o una panza troppu grossa, sti denti gialli guasi grisgi è una barbaccia più brutta chè bruna.

Ié Samantha era cascata in una trappula, u bar ùn avia nunda di lussuosu, i muri ùn avianu vistu pittura fresca macaru dapoi più di dece anni è i clienti ùn avianu nunda di sta Jet-Set ch’ella avia vistu duie statine nanzu in Portivechju. Tutte e sere servia i listessi animali, suppurtava i so scherzi viziosi, i so canti chì parianu mughji di vacche o ronchi di sumeri, s’ellu ùn era per u sole hè d’un pezzu ch’ella si ne seria vultata in Nurmandia.

Ghjuvanni di l’acqua era impustatu à l’angulu di u comptoir, u cugnumavanu cusì perchè chì acqua n’aduprava pocu è micca, nè per beie nè per lavassi, avia sempre quella ghjacchetta à cacciadore ch’ellu mettia quand’ellu travagliava sempre in piaghja, era talamente frusta chì ùn si pudia dì di chì culore ch’ella era ma sentia sempre a pecura. Ghjuvanni avia u mendu di caccià sempre a lingua cum’è una buciartula per piattà u viotu lasciatu da i so denti di davanti, parlava sempre in corsu è Samantha avia u so chì fà à capillu, ma era megliu cusì, chì u vechjettu li ramintava i più pessimi tippi di i so lochi.

Di l’altra parte ci eranu Arcanghjulu è Petru i soli giovani di u bar, i soli puliti è ben messi, i soli à parlà un francese currettu, i soli à avessi chjavatu à Samantha. Ma dapoi li battianu a larga, ghjuchendusila à a risa per via di u s’accente. 

L’altri abituati eranu amichi di Marcu, tippi di cinquant’anni chì passavanu e so serate à ghjucà à a cuntrata, à beie è à cuntà storie di culu nantu à donne di u locu. Eranu maritati tutti ma fughjianu a casa, è tutte e sante sere eranu quì à ripete e listesse sciagure, à fiscà à Samantha per fassi serve senza mancu un sguardu per ella.

Sò duie sere avà chì Hicham è Yassin venenu à beiesi una biera dopu à u travagliu, si mettenu à u solu locu induv’ellu ci hè una piazza, accantu à Ghjuvanni, sò quì ma per l’altri hè quant’hè ch’elli ùn ci fussinu, allora a si chjachjaranu cun Samantha, li riscaldanu u core, s’interessanu à ella.

I ghjucadori di carte anu finitu a so partita è si sò messi à u comptoir. L’apperitivu s’imballa, e turnate filanu, Samantha ùn sà più induve dà di capu, quand’ella passa in a sala di daretu à circà d’altre buttiglie, sente mughji, rimori di bichjeri tronchi, lagni assuffucati, a porta chì sbatte è u silenziu. Trema di paura è si ramenta e baruffe trà di cacciadori briachi quallà in u so paese. Si dumanda s’ellu vale u colpu di stassi à mezu à sti scemi, solu per u sole, chì Marcu ùn hà nunda d’un patrone cumunistu.

Samantha aiò veni è servimi

Ghjuvanni l’hà chjamata cun una voce serena, forse ùn ci hè nunda di male. 

Quand’ella volta in bar, u vechju coghju hè solu a lingua à l’infora è li face un surrisu, un fasciu di biglietti di 100 eurò in manu.

Ci vulerà chè tù netti in tarra, è dopu ci passeremu a serata inseme 

Fideghja a sala viota è l’omu è per a prima volta dapoi ch’ella hè ghjunta quì, si sente bè.