jeudi 29 octobre 2015

Ludwig (2/3)

Una nuvella di Jean-François Rosecchi


Passò a statina, Paolo rigrittava d’ùn avè riisciutu à intratena i rilazioni amurosi più serii à l’università, finalmenti i femini erani abbastanza rari è u più spessu, è malgradu a so ghjovana età, impignati in l’appicciati o maritati di pocu pà u più gran numaru. Passava i so statini ind’è i so parenti in Verona, ci ritruvava l’amichi, u so babbu cun quali li piacia à chjachjarà dopu à i ripasti ; hè in Verona ch’eddu scuntrò a ghjuvanetta cun quali si maritò di veranu 1976. Di ghjungnu di a stessa annata nascisti una criatura, decisini di chjamalla Fiora com’è un umaghju à l’autori di i Fioretti, u santu d’Assisi. Quiddu avia quantunqua fattu piigà u Mali, ‘ssu lupu di Gubbio chì, chjinendu si à i pedi di Francescu, rinnunciò à a so natura. Hè scrittu in Gubbio, in a ghjesgia di a Vittorina : « Quì San Francescu appaciò a lupa perniciosa ».

Paolo avia acquistatu i so diplomi cù una grandi facilità ; in Roma, mentri u vaghjimu chì seguitò, un postu di quatru à u ministeru di l’affari stranieri l’aspittava. ‘Ssa statina 1977 fù l’ultima ch’eddu passò ind’è i so parenti, in cumpagnia di a so ghjovana sposa è di a piccula Fiora. Avia l’abitudina, tutti i matini o guasgi, d’incaricà si di i cumissioni di meziornu, u so parcorsu era sempri u stessu, siguitava i stessi carrughji, salutava i stessi parsoni. U mesi d’aostu tuccava à a so fini è u caldu lacciarava un pocu menu, a via Cavour era abbastanza animata. À u pe’ d’un bastimentu cù l’arcadi larghi, stracquati à u soli chì, à st’ora di a matina, adulcia a so agrissioni annant’à a pella, i ricunniscisti subbitu. I dui femini erani cambiati, a più minori di taglia sopratuttu, quissa chì l’avia intarpillatu dui anni nanzi in Turinu dindu li Ti cunnoscu, a so faccia paria menu zitedda, più scavata. Ùn era micca sicuru chì i masci fussini i stessi chè quiddi scuntrati tandu in Turinu, erani trè sta volta quì. In u stessu tempu ch’eddu i cunniscisti, assistì à una scena chì u pitrificò par via di a so viulenza ; dui liceani, magri spinti com’è i fili di u raffià, s’erani allampati à a banda sciacchendu i calci in i so sacchi, fendu sbulà u cunculeddu di plasticu in qualissu ci si truvavani uni pochi di patacchi. A banda ùn hà tantu riagitu, stumacata da a celerità di i dui felini. Unu di quissi dui, rimarcò Paolo, cù i capeddi neri è u visu ammagritu, salmughjava i sintenzi chì buliavani l’alimanu è u talianu. Untermenschen ! Supremazia ! Puntuava i so vuciferazioni di saluti fascisti. Ch’eddu si pudissi sgagià un odiu cumpagnu da un corpu cusì minutu lasciò à Paolo smaravigliatu, i membri di a banda, in quant’à d’eddi, pariani d’essa avvezzi à ‘ssu gennaru d’agrissioni. L’andacciani circavani lamintevuli di ricoglia i patacchi sparguddati, Paolo s’avvicinò da eddi, cacciò qualchì lira ch’eddu t’avia in istacca è li rimissi i pezzi com’è ch’eddu l’avissi trovi in tarra. Si vissi ringraziatu parechji volti po’ i masci vultoni à spertizà u tighjatu. Paolo cuntinuvò a so strada. Quandu feci casu di st’agrissioni cù a cummircianti ind’è qualissa era avvezzu ad andà, quidda ùn persi mancu tempu à chera li i ditagli, a passata ùn paria d’avè per edda a minima impurtanza. Appressu tuttu, si dicia Paolo, ‘ssi cosi quì devini essa abbastanza cumuni in una cità com’è Verona, u so paese era ciambuttatu, una pulitica strema avia forsa attizzatu à quidd’altra. A spiecazioni era un pocu simplicia è l’imaghjina di ‘ssu povaru tippu chì accudia cochju cochju i patacchi ùn parvinia à cappià u so spiritu. Ciò ch’eddu cuminciava à risenta era ch’eddu era duvintatu un omu anch’eddu, è chì li tuccaia à intarrugà si oramai annant’à a situazioni pulitica. A femina tumbata da i carabinieri qualchì sittimana nanzi, quidda ghjovana burghesa, comu n’era ghjunta à mora sottu à i baddi ? Ci vulia à pinsà à u prisenti. Ci vulia à essa curaghjosu. Cuntava a scena à a so ghjovana sposa, quandu si funi ritrovi in lettu tutt’è dui. Paolo spiecava chì a viulenza ch’eddu avia vistu ùn tinia micca da a bistialità di zitiddoni zuffi, avia intesu i prupositi chjari è senza cuntesta. Era quistioni di supremazia, d’omi inferiori. Quantu pudia avè anni ? chersi a so sposa. Ùn la so’, ghjovani ghjovani… menu di vint’anni, sicuramenti. Paolo ùn durmisti guasgi micca da a nuttata, chì torna è volta rividia a scena. I patacconi sparguddati annant’à a piazza, l’aria muscia di l’andacciani è l’odiu in u sguardu di i dui ghjuvanotti. Fà u mali, eccu una cosa chì firmarà par sempri un’ enigma si dicia Paolo, com’è sì quist’energia di a distruzzioni si spiazzaia in un chjirchju chjosu, accupaia prima una parti di a mascinaria, svachendu si in un’ altra pà a seguita, vinindu à ribuccà in una terza, pà vultà infini à u so puntu di partenza. A Fabbrica di u mondu. Mai quist’energia, sta forza, mai si spula, si manteni pà l’eternità.





Aucun commentaire:

Enregistrer un commentaire