mardi 22 décembre 2015

Saetta !

Una nuvella di Filippu Guerrini

À babbu, cusì cugnumatu.


Cima di u Diavule di sopra à a furesta di Turini. A neve copre i ghjallichi è si stende sin’à a fruntiera taliana. Un ventu ghjacciatu schiaffitteghja a fila di i machjaghjoli chì strazianu ad avanzà in a pulvera bianca. Ad ogni passu s’inciuffanu sin’à i ghjinochji. Cummencia ad anuttà. Un bracciale FTPF accinghje u talamone di u cumandante. Una quindecina d’omi si sò ingaggiati in stu gruppu di cumbattenti cummunisti. U più giovanu stà sempre accant’à u cumandante. Quì nimu ùn la sà chì ghjè u so figliolu. Pensanu l’omi ch’ellu ghjè a so ordinanza. Si chjama Antoniu Martinu, ma l’anu cugnumatu « Saetta » per via di a so furia à sparà. Ghjè dinù ellu chì s’incarichechja di e missione e più periculose. Ghjuntu à l’orice di a furesta u stolu si pianta. Saetta entre solu à piattaghjoni frà mezu à a machja zeppa inguttupatu subitu da l’arburatura. Dopu à una mez’ora di marchja u giuvanottu scopre trè casette di pastore. Tandu u resistante si mette in culipippuli, è branculendu s’avvicina di u paisolu. Un fume di ricunniscenza esce da u carminu di a prima casetta. L’altre dui sò spente. Avale, Toniu Martinu, corre à sfiatassi, a mitraglietta Sten puntata in davanti. A porta di a casetta si spalanca attempu ch’ellu franca u mutale. L’agente di trasmissione, pusatu nant’à a strapunta d’un lettinu in ferru, u saluta è li rimette u pianu sicretu di i lochi induve s’anu da passà i prussimi paracadutaghji. S’abbraccianu à a lesta è l’omu sparisce in a notte pagna. S’avvicina da u carminu Toniu Martinu per riscaldassi e mani à u focu quand’ellu sente strigliulà fora passi di stifali. « Merda ! I bosci ! » Infrugna subitu quellu pianu sottu à a maglietta, piatta a Sten sott’à a strapunta è si chjina à nantu. Po senza riflette caccia da a prisacca u so strumente di musica predilettu, un’armonica diatonicu Honner. I suldati di a Wehrmacht sbondanu a porta, i fucili d’assaltu Mauser puntati, u ditu postu nant’à u grillettu, è mughjanu « Pappir ! ». Saetta sona a canzona di Marlene Dietrich « Lili Marlene. » Stupiti è bè, callanu l’arme è acchitati cantanu ...

Wenn sich die späten Nebel drehn 
Werd’ich bel der Laterne steh’n 
Wie einst Lili Marleen.  

Tandu Saetta ciutta a manu sott’à a strapunta, caccia a Sten, spara è i tomba à tutti. Po’ si piglia e cartucce, i fucili è ancu i stifali ch’ellu caccia da i pedi di i suldati morti. Sciacca tuttu què in u saccone militare arrubbatu dinò à u nemicu. Po’ sbulica e stacche di i bosci. In quella di u tenente ci hè un pezzu di carta incù un nome scrittu annantu. L’infrugna in stacca senza leghje lu. Ripiglia u stessu caminu à l’arringuersciu per vultà à ritruvà u so gruppu di partisgiani. L’anu intesi i spari di a Sten è anu capitu subitu ciò ch’ellu era accudutu. U cumandante Dumenicu disse subitu « simu stati palisati » ci hè un traditore frà noi ! L’omi si fighjulanu tutti in catarochju. A sanu ch’ùn ci hè altru prezzu à pacà per u tradimentu cà a morte. Una balla è una sola, chì e munizione sò scarse, tirata in capu da u cumandante. Un silenziu pisiu tradisce avale u scumodu è a minaccia chì pesa annant’à u comandò. U passu lestu di Toniu Martinu nant’à a neve cutrata rinvivisce l’omi di st’armata di l’ombra. Quand’ellu spunta da u bughju, carcu è bè da a so preda di guerra, pesanu tutti i bracci in l’aria è l’accinghjenu senza mancu cappià una parolla. Po’ tutti infilarati atteppanu ver di a cima di u Diavule induve anu stabilitu u so campamentu.

Avali, i machjaghjoli sò tutti à pusà in tondulu scalendusi à e fiare trimulente d’un fucarellu. Sò ghjunti stanchi morti à u so primu campu di basa. U cumandante è Saetta battenu à a larga è u so cuntrastu diventa subitu bellu infiaratu. S’induvina più in dà l’ombra d’un’ omu incù un pinnatu suspesu in aria. U cumandante tene in manu a carta chì palesa u nome di u traditore. Ghjè in zerga nera. Saetta a sà chì i ghjochi sò rotti. Ma prova quantunque ad attimpà l’ora di u ghjudiziu supranu. Ma ùn ci hè nunda à fà. Ci vole un casticu subitaniu. Cusì l’hà decisa u Cumandante ! I dui omi s’avvicinanu di u chjerchju. Saetta và à mettesi daretu à qualchidunu. L’omu, un nizzardu, s’arrizza senza oppone nisciuna resistenza, vintu è sottumessu. Dui suldati li leganu e mani daretu à u spinu. Capicalatu face nece d’avanzà ver di u tufone scavatu à posta. Po’ di colpu si mette à corre à diruchjera ughjulendu cum’è una bestia ferita. U fracassu di a reffica sparata in aria da Saetta u face piantà seccu. I dui suldati li saltanu adossu è u mettenu in dinuchjoni. Avale u traditore si lascia strascinà è nizzuleghja cum’una criatura. In u so vernaculu, chjama indarnu à mamma. U Cumandante hà diggià cacciatu u P38 da u so stucciu. U nizzardu ghjè avale di pettu à u ciottu chì li ghjuverà di sepulcru per sempre. Trema è marmutighjeghja una spezia di prighera. U capimachja appoghja senza altru nant’à u grillettu, spara è sciacca a balla in u tupettu di u traditore chì casca seccu in a fossa. U listessu omu chì avia scavatu u tufone s’impegna subitu à lampà palitate di terra nant’à u baschicciu. Ùn ci hè tempu à perde ch’ùn sò nancu ghjunti à u campamentu. U fucarellu spentu, u stolu di sti suldati di l’ombra si perde in a bughjura di a notte. À u luntanu, si omu stinza l’arechje, si puderianu ancu sente e parulle di « Lili Marlene » cantata sottu voce da un giovanu resistente di dicessette anni chjamatu Saetta. 

1 commentaire:

  1. A scena di l'esecuzioni dà a carri ghjaddinina. Faci pinsà dinò un pocu à stu filmu di Melville, "l'armée des ombres", quandu devini tumbà un traditori... D'altrondi, u termini hè ripresu quì, "st'armata di l'ombra", un umaghju ?

    RépondreSupprimer