mercredi 16 mars 2016

Randolf Carter è u « Nostos »

Una cronica di Stefanu Cesari


Eccu com’idda principa « a chiesta onirica di Kadath scunnisciuta » [veda strattu à a fini]. Ci truvemu faccia à unu di i parsunaghji i più strasurdinari invintati da Lovecraft, Randolf Carter.

Strasurdinariu par chì hà da essa u solu à rializà cumplittamenti u so prughjettu è à ùn spariscia micca, nè di corpu nè di spiritu, duranti u so priculosu viaghju.

Priculosu par chì i diminsioni travirsati sò parichji, parichji i razzi, smisurati i prisenti cosmichi. À capu di stu viaghju Carter ponarà u so sguardu nant’à u principiu è l’avvena di l’universu, una materia multiforma di a destruzzioni è di l’odiu, chjamata Nyarlathotep, ma ùn sarà ancu a fini. Ùn pudendu andà più luntanu, vultarà, salvu, più o menu.

Ciò chì c’intaressa hè l’origini di st’epupea :

U sonniu fattu, l’andara hà da cumincià, è u dulori di vultà à a rialità, è d’essa tasanatu da ciò chì l’omu avia davant’à li so ochja, in li so mani, è di vulecci vultà, eccu a brusgiatura di u ritornu (un sensu propriu di a parola nostos – algia).

Circà u ritornu, ciò ch’iddu circa Ulisse duranti l’anni è l’anni persu nant’à u mari chì ùn ingrana.

Com’è Ulisse Randolf Carter hà da fà un dissegnu imprecisu, una geugraffia di i tarritoria onirichi : Celephais, Thalarion, u pianu di Leng, Kadath luntana è tarribuli.

Ma ciò chì faci mova à Randolf Carter hè un risintutu prufondu, inveci di ritruvà calchì patria in stu mondu, hè piuttostu d’essaci stranieri, è d’essa citadinu di quidd’altru. Hè d’essa cunvintu di u so statutu d’erranti, di viaghjanti giratu versu una distinazioni chì rileva di l’irraghjunevuli. Ciò chì faci mova ancu à Lovecraft.

A nostalgia quì hè u mali d’un scemu. Di calchissia chì hà persu u sensu cumunu.

Ùn hè micca chì sonniu o rialità fussini uguali è mischiati com’hè scritta in u prifaziu di u terzu vulumu di l’edizioni di rifarenza da Francis Lacassin.

U sonniu saria pò dassi a sola rialità valevuli (littararia, ben intesa).

È tutta a currispundanza di Lovecraft porta a traccia di quist’attività onirica, è di u gran’ disiriu di ritruvà la, in a scrittura (è ci voli d’insista). A scrittura duventa viaghju, è par no lettori, ghjurnali di bordu, d’una splurazioni strema, d’una tarra luntana.

Ci hè un' influenza poca mintuvata in a scrittura di Lovecraft, sò i raconti di splurazioni, i resi contu di viaghju di i cummandanti duranti a cunquista di i fruntieri d’America di u nordu, à a fini di u diciottesimu. Quissu di George Vancouver, un capitanu ullandesu incaricatu di a cartugraffia di stu nordu scunnisciutu ancora, è u so quadernu di bordu dici di a cuntimplazioni d’una natura smisurata di cert’ elementi chì sfidani l’immaginà, è a scrittura, certi elementi i ritruvaremu ind’è Lovecraft, cù l’aghjettivi, l’impricisioni è a pricisioni strema, u raportu cù ciò chì hè scunnisciutu.

« Eramu quì à a fini di tuttu, à u principiu di calcosa, un silenziu spavintevuli, una furesta minacciosa, tuttu offindìa a noscia sinsibilità » …

Hè sempri quistioni di muvimentu, d’andà versu calcosa, cù una necessità, un desideriu smisuratu, di scopra a billezza tarribuli d’un universu coruscanti.

S’hè dittu tant’affari di a scrittura di Lovecraft, u so raportu à a scenza, l’anticipazioni di certi fatti (a teuria di i cordi, eccettera).

Ma u più fundamintali l’ani mintuvatu i fattori di sti dui prughjetta ‘lovecraft in puesia’ e ‘back to lovecraft’. Back to, hè l’idea, di dì ciò chì fù à l’origini, l’esitu fini trà stu mumentu chì l’omu si smaraviglia è u suvveniri, a cuscenza di u lacatu è di u persu.

À l’origini di a scrittura ci fù quissa vodda :

Di dà un’ ochjata à ciò chì hè statu, ciò chì hà da essa.

È di fà, par ripiddà a sprissioni di u radioastronomu Franck Drake chì hà ascultatu u rimori in celi duranti tutt’a so vita « un’ archeulugia di u futuru », di scopra un pocu di ciò ch’è no duvintaremu.

Dui dirizzioni opposti chì si righjunghjini ind'è Lovecraft nant’à u filu di l’alba, in u filu d’una scrittura, nanzi chì u sonniu si cumpiissi tutt’à fattu.


Strattu :


« Trè volti sunniò Randolf Carter di a cità maravigliosa, è trè volti ni fù toltu mentri ch’iddu s’era fermu nant’à u più altu tarrazzeru.


Lucicaia à l’abbrucata, d’oru è magnifica cù li so mura i so tempia i culonni è i so pont’ arcati di marmaru sfrigiatu, è puri li so piazzali è li so orta prafumati, a sciuma spulata di i so funtani, tutti i culori di a naccara, è i vaschi d’arghjentu, è i larghi passatoghji, d’arburatura dillicata (…) Era com’è calchì frebba divina, una sinfunia di corni subranaturali, un fracassu di cimbali immurtali.

Era inpannumata di misteru

U suffiu taddatu, Carter aspittaia, una mani posta nant’à a righera è s’hè intesu subbaccà di mimorii mezi sfassati, d’un’attesa acuta, invaditu di stu dulori ch’omu risenti pinsendu à ciò chì hè persu, è cù u disiriu scemu di situà stu locu chì un ghjornu fù, incridibuli è senza paragoni… »

Aucun commentaire:

Enregistrer un commentaire