mercredi 18 mai 2016

Corsican way of live

Una nuvella di Joseph Antonetti



And I woke up in my hospital bed
I saw what it had done and I wished I was dead
Never knew there were worse things than dying

Eric Bogle, And the Band Played Walzing Matilda, 1971.



I casali di vetru provanu à stinzà e so cime u più altu pussibile in celu. U turistu si ricunnosce subbitu, chì viaghja à capu in sù, smaravigliendusi di tutte e ricchezze chì s’offrenu à ellu, di u lussu arrugante chì li salta à l’ochji è chì ramenta à tutti a putenza di u locu.

U frombu permanente di i grossi quattru quattru è quellu di e sirene stridente vi s’annanna guasi, una volta chè vo vi ci site abituati.

Abituati sò quelli di u locu, viaghjanu capibassi senza fà casu à i rimori. U paese di a libertà è di a ricchezza. U paese di i sogni, u sognu di a riescita persunale.

Eppoi l’aghju vistu. À pusà in un carrettu in legnu, cun pannelli di cartone di punta à ellu. Si induvina à fidighjallu ch’ellu ùn hè vechju, ch’ellu hè statu ancu un omu di forza, avanti ch’ellu perdissi e so duie anche.

A ghjente passa è vene, infilarate di furmicule mai stanche senza mancu un sguardu, mancu appena di cumpassione per l'omu infermu chì chere a limosina inguantatu in una cuverta puzzicosa. 

U so pannellu dice a so storia. S’hè battutu per u so paese, cun curagiu è onore, nantu à tutti i fronti, afgani è iracchiani, hè statu decuratu da l’altu cummandamentu trè volte, eppò hà saltatu nantu à una mina. L’anu salvatu a vita, ma micca e so anche.

Di ritornu à u paese, u guvernu l’avia dettu di sbrugliassi. A libertà hè à stu prezzu quallà.

Nantu à u pannellu, ramenta à i passanti ch’ellu s’hè battutu per elli, s’hè battutu per ch’elli possinu passà senza lampalli un’ochju, pressati ch’elli sò d’andà à vince torna dollari in più, ramenta ch’ellu hà datu e so duie anche per u so paese, per elli.

Ma in ritornu, ùn hà avutu nunda, è ùn averà nunda s’ellu ùn hè u disprezzu è, peghju l’indiferenza.

*****

U vecu cullà a traversa, zuppichendu è capicalatu. Nimu u saluta, dui zitellacci u si macagnanu, trattendulu di tuttu. Ùn pesa mancu u capu.

Trent’anni fà, i zitelli u fidighjavanu cun inviglia, sunniavanu d’esse cum’è ellu, d’esse i so pari.

Trent’anni fà, cun d’altri purtava a speranza di stu paese, eranu a fiertà di stu populu, a giuventù ardita è onesta chì avia da pulì tuttu.

Trent’anni fà quand’elli l’avianu arrestatu, un populu sanu era falatu in carrughju, azzuffendusi cun i C.R.S, minaccendu di i più pessimi fatti s’elli ùn u cappiavanu subbitu.

Oghje batte a closcia, campendu in una carciula in e bassure di a cità. Oghje, vede i s’anziani cumpagni di lotta, i più accaniti, quelli chì parlavanu di stirpà i pinzuti, fieri cum’è galletti in i so stabbilimenti turistichi, oghje vede triunfà ciò ch’ellu hà cumbattutu.

Hà persu un’anca è dece anni di libertà, ma pensava ch’ellu ne valia a pena. À a so surtita di prigiò, avia speratu appena di sulidarità, ma i so fratelli avianu cambiatu versu. Ùn si parlava chè di piglià affari, di fà soldi. 

Avia dettu di nò. È s’hè trovu solu, scantatu, marginalizatu.

Hà troppu fiertà per chere a limosina in carrughju, è tene troppu à a so tarra per andà à fà a so vita in altrò.

Oghje cum’è sempre, anderà à piglià u so ripastu à i Restò, sottu à u sguardu scherzosu di i sgaiuffi è accumpagnatu da u disprezzu di quelli chì funu i so pari.



1 commentaire:

  1. Un testu forte è una scrittura precisa, cum'è sempre.
    I scritti di st'autore danu vita à i spìriti lìberi è à l'ànime incurrotte cun virtuosità, discrìvenu cun maestria u nostru mondu, u veru, chjaruscuru.

    RépondreSupprimer