mercredi 29 novembre 2017

Cuncorsu Apertura 17/18 : U mazzeru carbunaru

Un testu di Pascal Quilici


Era un tempu annosu, quellu di l’acciacatori prisenti inghjilocu. A scata di u rimitoriu s’era appena affrancata da tutte ste disgrazie, ma vense u ghjornu di a mutatura ind’è u paisolu Orezzincu.

Eramu d’inguernu, a vita paisana era a u so colmu. À chì munghjia, à chì macellava, à chi magliava, à chì chjappava u chjassu pè falà à l’usina di tinte di i Fulelli... Infattu tutt’ognunu pruvava à empie si u zanettu. Pò c’era di quelli piattati, di quelli chì si trovanu sempre à listessu locu firmati cum’è stantare indessucievule. Stefanu Rossi dettu Fiarone, ultimu carbunaru di a pieve d’Orezza facia a so praticaccia in sta cursura di Dicembre : tuttu si principiava cù una taglia di legne, pò spiannava u so terrenu prima d’alzà a carbunara. Trè legne ficcate in terra, una treccia di ghjambella è voc’à vocu in tondu sin’à a cima, eccu ciò ch’ell’era a so vita. Ma tuttu capalza, in sta veghja di natale. Stè ch’ùn durmia ch’è trè o quattr’ore à u più s’era discitatu ancù di più à bon’ora per pudè vultà u più prestu pussibule à latu di i soi. U so figliolu Francè era vinutu da Parigi appostu per l’uccazione, a so moglia avia cucinatu tutta a santa ghjurnata : ghjallinaccia, caprettu è ostrige quant’è u bisognu c’era. Tuttu paria prontu ma prontu ùn era.

Era u ghjornu di sceglie e legne pè Stefanu, tandu si facia trè cataste : i tenderi, l’incrusciati, è i duri.

Era un affare chì pigliava assai tempu è Stefanu era appena stancu di a so ghjurnatella. 

Fala l’attrachjata è Stefanu vede affaccà cù l’ochji fissi è spurlati, in fondu di u pratu duie volpe merlate chì parianu quelle sterpatose ch’avianu tombu e zicchine di u pastore Sicurani. Stè, sempre fidu à a so cursitutina tenia sempre u so fucili accant’à e cennere s’è mai qualchì ghjelosi o qualchì bestie accidiose passavanu pè quì, u carbunaru pront’à compie ficca e so duie cartuccie in u cannone è tira. Un pallinu basta, cum’è li dicenu i Francesi à roccapiglia. E volpe falanu mustacciu in terra, Stefanu sebiatu è per u menu fieru di i so trufei fala à caccalli, a so manu aspra chjappa u tupezzu di l’animale è ind’un ansciu scarzosu u gira è s’avvede ch’era a so moglia, li si paria un mal’sonniu per ellu a verità ùn pudia esse quessa, si pizzica u bracciu ma puru ùn si disceta, gira u sicondu animale è sbuccia u so figliolu, è cusì di pettu à a realtà, l’omu capisce. Nasce l’infame tragedia di quelli ch’eranu vinuti à aiutà u puntellu di a casa di fà ch’ellu cumpiessi più in furia. È cusì u carbunaru dopu à una vita di straziera diventa mazzeru à mala gana, malabbiatu è miseriosu d’avè persu in una stundetta u sole di e so ghjurnate.

1 commentaire:

  1. Bravu o Sgiò Scrivà ! Cuntata cusì in poche parolle a vostra storia tocca è piglia subitu. Vi filiciteghju.
    Avà chì hè una "scata" è chì vole dì "à roccapiglia" ?
    Grazie tante è a spergu à prestu prestu pè d'altre sturiette à gode ...
    Carulina

    RépondreSupprimer