samedi 11 novembre 2017

Murtoriu (Strattu)

 Ricacciatu da Murtoriu


Marcu Biancarelli (2009)


Ci sò l’umbri chì s’avvicinani in a scurità di a fossa, vinindu di faccia. Cianfarani faci cuddà u fucili è s’arremba à un canteddu, pà agrundassi è tirà in casu mai. Sò paisani. Li parlani. Li pichjani annantu à a spadda. Dui i ricunnosci, sò di u so battaglionu. Li dicini chì a fossa hè pulita. Ani presu a pusizioni. Ci hè monda prighjuneri. Ùn sani ancu s’iddu ci voli à tènali è aspettani l’òrdini. Vidini i quattru chì sò invinuchjati. Dui òmini più anziani s’avvicinani cù u pinnatu in manu. Dicini à i suldati di scantassi. Hè ciò ch’iddi facini. Po’ i dui anziani piddani i chjècculi di i prighjuneri à pinnatati. Nisciun’ moghju. Nisciunu sguardu chì si pesa, a risignazioni di i prighjuneri. A sapiani ch’era pussìbuli. Si facini intazzà senza riazzioni, aspittendu ch’idda passessi, è ch’ùn ci fussi più nudda.

Marcantonu avanza dinò più luntanu. Ci sò monda suldati, certi u salutani, l’abbracciani. Unu hè di i Tarri è li pichja amichèvuli annant’à u bucceddu. Aspettani i so òrdini. Dici di tena a pusizioni, di lampà fora i càtavari. Uni pochi d’òmini voltani una mitragliosa, in casu chì l’Alimani cuntrattacchessini. Fermani bè certi tira isulati, ma poc’ affari. I stola di suldati chì coddani invadiscini senza arrestu a pusizioni presa, mettini i primi mani à rinuvà a furtificazioni. Ci hè ancu u culineddu chì passa in i ranghi. Filicitazioni pà tutti i cumbattanti. Parolli d’incuraghjimentu. L’emu fatta, dici, l’emu fatta… 

Iè, l’anni fatta, a « Côte du Poivre » hè cascata, 15 di dicembri 1916, è u sargenti sceffu Cianfarani risica infini un’ uchjata à u poghju, da dund’iddi sò cuddati frà mezu à i barbelés è i tiri di mitragliosa. I cintunari di corpi coprini u tarrenu trà i dui pusizioni numici. I cintunari d’òmini abbassati, truncati, smizati. È vidi ancu u cùrrulu di i brancardiers, vidi u fumu, i foca lacati da i splusioni, è i ferti chì si strascinani, è i tafoni lacati da l’obbusi, è i truppi di rinforzu chì coddani in fila com’è insetti pà righjunghja a crista. Vidi l’infernu ch’iddu hà varcatu. Vidi i morti buliati l’uni à l’altri, in un fiumu di sangu. Vidi s’infernu è ci hè passatu à mezu. Ed hè vivu. 

A naùsea. L’incumpriinsioni. U sìntimu d’inghjustizia. U spaventu. A culpabilità. Hè vivu. Quantu viti hà presu in ‘ssa ghjurnata ? Quantu cumpagni chì li sò cascati in ghjiru ? Quantu orrori ch’iddu hà vistu ? Quantu crìmini cummissi ? Hè vivu. Da ‘ssa costa quì sin’à ghjunghja in tarra soia, quantu murtoria chì partini dighjà ? Quantu famiddi tocchi è afflitti quà è ddà ? È iddu, vivu, insignificanti ma vivu, è fieru suldatu è sargenti sceffu, è tistimoniu di u fraiu, vivu, ma par avali, ghjòculu di u distinu, arimani pastori, oghji acciaccadori frettu, chì hà francatu l’infernu è chì ni porta u vistitu. È ghjà li si pari di senta, in paesu, chjuccà i campani à murtoriu, l’aienti chì cascani d’addisperu, chì s’allampani in u vangaronu, i ziteddi senza prutizzioni. Senti u murtoriu chì chjocca è chì stantarighja i campagni, è vidi sti ciandarmi ch’affaccani, cù ‘ss’altri murtorii in manu, di carta turchina, tutti ‘ssi murtoria senza fini, è chì dicini i macedda di Dieuze, chì dicini i stirminia di l’Eparges, è chì dicini u scempiu di l’Argonne, è chì contani i tumberi di a Costa 304 è di u Mort-Homme, è u scumpientu d’oghji, è tutti ‘ssi novi purtati in paesu luntanu, è chì li parlani, chì l’annunciani a fini di tuttu, a fini d’un mondu, ed hè vivu, mentri chì tutti l’altri, tutti quissi ch’iddu cunniscìa, tutti quissi chì cantaiani cun iddu in u trenu di a partenza, tutti sò morti, Paganelli, mortu, u sargenti Colombani, mortu, u siminaristu di Bastia, cascatu in Argonne, tutti sò morti, o sò in infernu, è sò pà mora. A fini, a fini hè quì. È chjoccani i murtoria in i Tarri culandi ddà. 

Per pudèlavi spiegà
Ùn vale carte nè penne
Lu sangue curria à fiumi
Corsi è Alumani inseme


Aucun commentaire:

Enregistrer un commentaire