mercredi 17 février 2016

Fintantu chì l’erba crescerà… di Ferrali

Una cronica di Barbara Morandini

Ùn m’aspittava mancu appena à leghje una opera sìmule à prupositu di u libru di Pierre-Joseph Ferrali. Parechje cose m’avianu messu nantu à una cattiva strada. Prima di tuttu, u so titulu « Fintantu chì l’erba crescerà… » è dinò u fattu chì ‘ssu libru abbia ricevutu, ùn hè tantu, u premiu di i lettori di a CTC.

Face chì eiu pensava à leghjemi un rumanzu etnucentristu, bravucciu, buccòlicu, fattu per esse lettu da tutti.

Quantu po’ mi sbagliava !

Unu di i parsunaghji, Gerry, hè un studiente americanu chì vuleria diventà un futografu prufezionale, u so prufessore, un omu sticchitu sticchitu, li dumanda di fà un travagliu pè un corsu intitulattu « perspettive è territori di l’imàgine ». Gerry scopre tandu, à l'azardu, u travagliu di u futografu Dwayne Mitchell, un' opera chì si chjama « figure pornogràffiche ».

Pè u so prufessore, l’opera di Mitchell hè scrianzata, brutta, vergugnosa, Gerry à quantu à ellu, vi leghju p 24 : 

« Visse fotò ch’ellu ùn avia mai vistu. Visse ritratti di ghjente urdinaria, schjetti, sinceri, imperfetti, impudichi qualchì volta ancu ma in ritenuta. Ritratti di marginali luntanu di tutta rivolta in u so cuttidianu miseru è surdidu. Ci si vedia omi è donne espone si senza esibisce si. »

Per contu meu, m'aghju capitu u testu di Ferrali di a listessa manera chì Gerry hà fattu soia a capiscitura di l’opera di Mitchell.

S’intreccianu sfarente storie, sfarenti lochi, assai strade, sfarenti parsunaghji cù prublematiche propie. U rumanzu si passa in u Coloradò, in un’ America oghjinca, ma, cum’è si pò leghje in pagina 90 :

« Camperebbimu nantu à un picculu pezzu di scogliu à mezu à l’oceanu o in core di a pianura di Siberia centrale, ch’ellu ùn cambierebbi nunda ».

I temi sò universali, ben chì ognitantu ci si pò ricunnosce qualchì referenza nustrale. Per esempiu, pagina 195, George, un amerindianu, quand' ellu parla di a litteratura amerindiana, dichjara :

« Pensava ch’elle avianu custruitu u mo caratteru ste letture. E future opere di quelli chì s’eranu ricunnisciuti è rivendicati di a Rinascita amerindiana. Disgraziamente, credu chì stu rinnovu di a litteratura indiana in l’anni settanta ùn ci apii solu ramentatu ch’ell’era guizza a nostra cultura. Ne avemu prufittatu per trasfurmà ci in zombie. »

Sò sicura d'ùn sbaglià mi micca dicendu chì Pierre Joseph Ferrali hè appassiunatu di u muvimentu americanu « The beat generation », quellu di Kerouac, di Steinbeck, di Warhol etc.

Un antru artista isulanu hà sviluppatu ellu dinò una sensibilità à ‘ssu muvimentu, ma ellu si sprima annantu à e so tele. Vogliu parlà di Marceddu Lepidi Acquaviva.

Nant’a u so pagina Facebook, per prisentallu si pò leghje :

"Lepidi, artiste corse. Début du XXIème siècle.

Tout cela est vrai. Mais réducteur.
Lepidi, il l’est assurément. Un type dont l’un des ancêtres est évoqué par Sénèque puis Montaigne n’est assurément pas issu de n’importe où. Ce n’est pas l’essentiel. Mais enfin, en ces temps de grisaille identitaire, ça vous pose un homme.
Artiste corse. Discutable. Disons artiste ET corse. 
Il aurait été corse sans avoir le moindre talent artistique et artiste, aurait-il vu le jour au fin fond de l’Ouganda ou du Minnesota. Enfin l’Ouganda, je sais pas trop en fait…
Artiste donc. Et talentueux. Avec ce qu’il faut de provocation dans une île corsetée propice à la floraison des icônes intouchables.
Avec ce qu’il faut de distance sur notre univers dit de consommation. Et de nostalgie sur des années – les sixties – que son jeune âge ne lui a pas permis de connaître.

Post warholien. Post moderne. Rigolo et profond. Bref, doué et titillant l’imaginaire de ceux qui n’en sont pas dépourvus.

Ainsi avance Lepidi. Go west, young man !"



Aucun commentaire:

Enregistrer un commentaire