jeudi 1 décembre 2016

Prighera da culandi (Cuncorsu Natale Guastu, Testu 5)

Una nuvella di Fabien Flori



Serebbenu e siconde e più longhe di a so vita mischina. A giuvanotta avia francatu a ringhera di u ponte chì a siparava da u mondu di i vivi è si tinia arritta di fronte à l’abissu. « Aiò, veni ! Ma cosa aspetti ? Mandali tutti à caternu ! », e duie chimere ùn la cappiavanu più dapoi parechji ghjorni, si tinianu accantu à ella, catavultendu sopra à a so spalla, ridichjulendu, sussurenduli qualchì parolla d’incuragimentu da attraela ver di l’altru mondu, quellu di u bughju è di u fretu. A notte era tepida è umida in ‘ssu mese di nuvembre, u soffiu di u libecciu facia cantà a capillera di trave di u ponte. E buffulate empiianu i pulmoni di a giuvanotta d’una aria calda, si lasciava ingermà da ‘ssu ventu chì scimisce, sunniendu di riincarnassi da culandi, lascendu daretu à ella un universu di dilusione, speranza paradisiaca, derisoria è briaca d’una criatura ch’ùn avia mai fattu nulla di male, mai fattu nulla di bè, mai fattu nulla di speziale. L’urlu di ciò ch’ùn esiste a tumbava dapoi sempre, malgradu quessa spirava di rilanciassi, ma stasera e stelle eranu sfarente è, senza rendesi contu, francò l’usciu, si messe à gallighjà mentre una cria di manera strana sopra à u tragone di i vivi, i so capelli sbattulendu à u ventu, un surrisu enigmaticu nant’à e labbre. E chimere avianu vintu è s’alluntanonu scaccanendu di piacè. D’un colpu, qualcosa d’istintivu si discitò in a giuvanotta, cuminciò à agitassi è à rivultassi, tutti i so musculi tesi in un ultimu sforzu addisperatu per circà di frinà a so falata murtale. Quaghjò, una barca l’aspittava per aiutalla à francà l’onda ghjalata di u fiume.

A salma di a giuvanotta era petrificata in u fondu di u pozzu. I so ochji eranu avà duie cote immobile, d’un verde intensu, chì vardavanu à Umi, a stella pulare, puntu fissu di l’universu, chì a stellaria s’inturchjulava à l’ingiru in un muvimentu perpetuu, mustrendu a strada unica da seguità, l’escita luntana è imprubabile ver di l’altru mondu. Era quallà chì a riincarnazione serebbe pussibule, ma prima, ci vulerebbe à raghjunghje l’altra sponda di u fiume è a piramida rossa di u faraone Snefrù induve si truvava l’anticamara per u viaghju finale cù destinazione Umi. Maat s’avvicinò di a giuvanotta, u so rollu era quellu d’un apristrada chì varda à l’ingiru è stima a situazione nanzu di discità à Achen, u capitanu di a barca divina, u Diu di e necrupole chì a missione era di conduce i difunti oltretomba cù l’accunsentu d’Usiride, u Diu di a morte. Mentre a pisera di u core di a giuvanotta davanti à i quarantadui ghjudici di u tribunale d’Usiride, Achen capì subitu chì ‘ssa criatura ch’ùn avia mai fattu nulla di male, mai fattu nulla di bè, mai fattu nulla di speziale, ùn avia micca a so piazza nant’à u rinicciu di l’aldilà. Malgradu quessa, u tribunale ricusava di piglià un arrestu definitivu è di statuì nant’à a sorte chì seria riservata à a giuvanotta chì avia fattu a scelta di gallighjà sopra à u tragone di i vivi. Mentre parechje lune, l’anima di a giuvanotta firmò missughjata trà dui mondi, incalancata à l’orlu di u mondu di quelli abbandunati da a vita ma chì cercanu sempre a pace eterna.

A traversata di u fiume era un attu di generosità impurtante è Achen accuglìa sempre l’addisperatu o u miserevule à bordu di a so barca, uffrenduli un pezzu di pane per attagnà a so fame è appena di speranza per attraversà un sonniu di vita chì si sguassava. Achen sapia dapoi sempre chì a ghjustizia, a rettitudine è soprattuttu a carità, eranu e virtù teulogiche di u saviu. L’anima di a giuvanotta era guasi pura, era stata avvilinata da duie chimere malefiche è Achen ùn pudia accittà l’idea di lascià ‘ssa criatura nant’à u rinicciu, feria tuttu per riparà l’inghjustizia è vultà a pusizione di u tribunale d’Usiride, ùn sapia ancu chì i ghjorni di ‘ssu tribunale eranu cuntati.

Eppuru, si passava qualcosa di stranu ind’è l’universu, e stelle eranu sfarente dapoi parechje lune è Maat l’apristrada rapurtò à Achen ch’una stella più luccichente chè l’astre avia guidatu trè rè magi vinuti da l’uriente ver di una stalla di u paesucciu di Betleemme induv’elli avianu resu omagiu à un bambinu, figliolu di Ghjaseppu è di Maria, un bambinu chjamatu Ghjesù è chì serebbe u Rè di l’Ebrei, u messia liberatore è salvadore, chì l’atti è e parolle aprerianu à i populi di a tarra un orizonte novu fattu di carità è di speranza. Achen rispose à Maat, « a socu, l’oraculi m’anu dettu ch’un messia avia da vene, quellu chì l’Ebrei chjamanu Cristu è chì serebbe l’avvenimentu d’un ordine novu ». À ‘ssu mumentu precisu, Achen fù u solu à sente una voce celeste chì li disse, « sò ellu, eiu chì ti parlu, è cunnoscu i to turmenti, a to cumpassione t’unureghja, stà à sente u to core, ùn ricusà micca u passeghju à una di e mio pecure sè t’ai l’asgi nant’à a to barca ». A mente d’Achen trafurcò, capì subitu chì l’ordine novu era in marchja, l’oraculi avianu a ragiò, u tribunale d’Usiride ùn esiteria più frà pocu. Eppo’, a voce cuntinuò, « un antru valore si trova in u core di Diu, fà cullà l’addisperata à bordu, pigliala appellamanu, falli attraversà u fiume, empii a so panza cù u to pane, ch’ella sia sazia è vergugnosa, lascia a so sorte à a vuluntà di Diu ». Cù l’aiutu d’Achen, a giuvanotta si staccò da a so ganga di petra, a barca divina a purtò da culandi, induve a so anima si liberò da i so strazii è cullò in celu. À mezu à l’astri di a via lattea, si messe à girà intornu à Umi, liberata da a so sorte.

3 commentaires:

  1. O Fabià, vi salutu.

    Ete scrittu : "...u messia liberatore è salvadore, chì l’atti è e parolle aprerianu à i populi di a tarra un orizonte novu fattu di carità è di speranza. ..."

    Per disgrazia mi pare ch'è no ne siamu assai luntanu di quellu sonniu natalecciu di i primi tempi. Oghje hè tornu sunniacciu stu racontu pacificatore. Peccatu... .

    À a rincarnazione, à un ritornu, una seconda uccasione di fà e so prove nantu à a Terra, ci cridite ?

    Hè vera ch'ella face prò di pudessi fantasticà una seconda oppurtunità di campà un'altra vita, di sicuru megliò chè a prima nantu à Terra. Ùn hè ? Ci cridite in veru ?

    Intantu grazie tante pè sta favulella è di sicuru à prestu per d'altre sturiette...

    Di core Carulina

    RépondreSupprimer
  2. Spergu ch'ellu ci sia qualcosa da culandi per quella chì s'hè lampata da u ponte. Tanti saluti, Fabien

    RépondreSupprimer
  3. issu testu m'hà datu u laziu di scrive ancu di più !
    da veru magnificu o Fabien

    RépondreSupprimer