dimanche 3 avril 2016

Di u teatru è u puliticu…

Meryl Streep in Mother Courage, 2006.
Una cronica d'Anghjulu Santu Pietrera


U mese scorsu ci avia permessu di cuntrastà cù Gérard Noiriel, sturianu à l’EHESS spezialistu di u mondu operaiu, di u naziunalisimu è sopratuttu di l’immigrazione chì hà pussutu ancu fà adimette a so legitimità scientifica. Ma ciò ch’ellu si sà menu, ghjè chì l’omu, hè dinù un passiunatu di teatru, attempu da u latu di a ricerca è quellu di a scena. Cunosce u mondu di u spittaculu vivu da l’internu, travaglia spessu cù i so membri è hè sempre statu stupitu da u fossu chì u spicca da u mondu universitariu.

Si capisce chì prisentà lu in tantu ch’è sturianu di u teatru serebbe strettu. L’autore ùn s’interessa micca solu à u teatru, crede in lu teatru, da fanne un arnese civicu, lià scena è scienza, ripensà a leia trà u teatru è u puliticu. Esciutu in u 2009, u so assaghju Histoire, théâtre et politique prova à mette in ballu stu prugettu. Fattu si stà chì e dimustrazione ragiunale anu pocu impattu. Si pò mubilizà tutti i studii pussibili pè mustrà l’impurtanza di a cultura, a stupidata di u razzisimu, ùn ci la feremu micca à cunvince a ghjente di tralascià i so preghjudizii. Cum’ellu dice l’autore, ciò chì ghjè pruvatu da a ricerca deve esse vissutu da u publicu. 

Da ricaccià cum’ellu ci vole u cuntestu di st’impresa, u sturianu intraprende in u so primu capitulu un riccu è cumplettu giru storicu da l’Antichità sin’à a fine di u XIXu seculu. Si principia di sicuru cù i grechi è a publicazione di a Puetica di Aristote, opera essenziale pè tutti quelli chì si primureranu di isse prublematiche. Durante u seculu di i Lumi, a figura di Diderot s’impone, ripigliendu u filu di issa reflessione cù a so opera Écrits sur le théâtre. Si compie infine cù u XIXe induve u chauvinisme è l’ossessione di u noi naziunale piglianu di più in più piazza. Quandu Zola s’attacca à una pezza di Déroulède, a pensata di l’eppica li rispundia tandu “Insultate l’armata”. Stu tipu d’argumenti sicondu à Zola significheghja a morte di u teatru perch’ellu riposa nant’à criteri pulitichi è micca artistichi.

Eppo vene nantu à sti fatti a stonda Brecht. Noiriel cunsacra un capitulu sanu à u dramaturgu alemanu, quellu ch’ùn hà puntatu cusì luntanu a riflessione nant’à a dialettica trà intellettu è arte. In pienu terzu Reich, hè ghjuntu à creà un teatru puliticu, micca quì pè discorre à a piazza di a ghjente ma pè dalli l’arme da resiste à i media è u putere di Statu. Brecht l’artisgianu di a “distanziazione”, chì hà permessu à u publicu – è l’artisti –, appughjatu da a storia, d’interrugassi nantu à ellu, di pensa cù è contru à sè.

Puru u scontru trà Brecht è l’universitarii hè statu mancatu. I dui ultimi capituli voltanu nantu à l’instituzionalisazione di u teatru francese dapoi l’anni 1980. Situazione piuttostu trista d’un teatru intrappulatu trà a demagugia è u memuriale, marcatu d’altronde da u ritornu di i teatri identitarii. In isse cundizione chjamà in favore d’un novu teatru Brechtianu face evidenza. Un teatru di a distanziazione ancu di più necessariu in Corsica. Desanti, Guerrini o Biancarelli serianu forse i primi passi di l’affaccata d’una scena ritruvendu u scopu di fà interrugà i spettatori è micca di cunfurtà li in e so cridenze.

Aucun commentaire:

Enregistrer un commentaire