lundi 16 mai 2016

Surata 5

Una cronica di Marcu Biancarelli


Hè scritta in u libru, surata 5, quissa chjamata Al Ma’ida, à u virsettu 32 : « Quissu chì tumba à chì ùn hà tumbu nè suminatu viulenza, hè com’è ch’iddu tumbessi tutti l’omini ». Vulariu chì no ci invinissimu d’un omu. Ùn l’aghju micca cunnisciutu, è mancu avariu avutu forsa à crucià a so strada, nè tantu, senza dubbitu, à sparta cun iddu. Puri, in u mentri d’un attimu, mi vulariu alluntanà da mè stessu, da ciò chì no semu tutti, è vulariu chì no smintichessimu i nosci insignificanzi, i nosci liti misareddi, i nosci cirtitudini. Da chì no fussimu vicinu ad iddu. Vulariu chì no ci firmessimu, chì no fessimu rota è chì no stessimu à senta a so storia.

Mabruk Soltani era un ghjovanu pastori di 16 anni. Campaia in a pruvincia di Jelma, in Tunisia, è appartinia à una famidda povara povara. Muntanaia à spissu in un locu chjamatu Djebel Mghila, pà vardà a so achedda. Una mani, si n’andeti da u so paesu accumpagnatu da u so ghjovanu cucinu Hamed, un zitiddonu di 14 anni, è presini tremindui versu l’altezzi, ind’iddi andaghjiani tutti i ghjorna par fà pascia i so animali. Ci scuntretini trè omini armati, arriundi di u Diavuli chì pratindiani d’appartena à Daesh. L’omini lietini à Mabruk è, filmendulu, l’ublichetini à leghja una parudia di cunfissioni. Un’ abbiezioni chì di fatti era nata in i so ciarbedda mantacati. Po’ li taddetini u capu.

Missini dopu u truffeu sangunosu in un saccu, po’ detini l’ordini à Hamed di ripurtà u capu di Mabruk sin’à u paesu, chì lu dessi à i so parenti. Cussì feci u zitiddonu. Parcursi solu i violi di muntagna, purtendu annant’à u spinu u capu taddatu di u so cucinu. À u termini di u so calvariu spavintevuli, infini ghjunsi in paesu, ritruveti i parenti di Mabruk, è li deti ciò ch’iddu t’avia à dalli.

U lindumani, l’omini di u paesu cuddetini sin’à u Djebel Mghila, è ricuvaretini u corpu capimuzzatu di u pastureddu. Li si vissi chì rifalaiani da a muntagna. Certi di i volti pisaiani i braccia in celi, è invucaiani a misericordia di u Prutittori. Un altru purtaia annant’à l’armonu a salma sticchita di Mabrouk, affasciata da una simplicia cuperta. A purtaia cù un bracciu solu, viaghjendu d’un passu lestru è ditarminatu in a pitrichiccia. À nisciun’ mumentu caleti, à nisciun’ mumentu u vissini chì zimbaia. Era u frateddu maiori di Mabruk. Una rabbia ciunca paria di tenalu rittu, calcosa ch’ùn era umanu. 

Beddu più tardi, u frateddu di Mabrouk si resi in un’ emissioni di televisioni, pà tistimunià, sustinutu da u so cucinu Nessim. Ma oramai ùn paria più di pudè sorta da iddu stessu. Tandu fù Nessim à piddà a parolla, monda, è nimu ebbi u cori à impidillu di parlà. Nessim dissi u dulori di a so tribù, ùn isminticheti nudda. Parleti di a barbaria chì subranighja dipoi chì i tarruristi spiritighjani i muntagni. È cunteti di chì manera l’autorità aviani abbandunatu i soii. Dissi dinò a puvartà, a lutta pirmanenti par manghjà, simpliciamenti, pà andà à codda i ligna da scaldassi o piddà l’acqua in i loca avvinti da i tumbadori. Lacheti sbuttà a so collara, contr’à l’incumpitenza d’un ministru, po’ contr’à l’armata chì avia faltatu. Chersi chì l’armi fussini dati à tutti i disgraziati ch’iddu raprisintaia, ch’iddi si pudissini difenda. È, infini, s’adrizzeti rivultatu à i ghjurnalisti ch’ùn aviani micca rispittatu u catavaru di u so cucinu : « A stampa s’hè impussissita di u capu d’un essaru umanu par fanni i ritratti ! Ùn hè micca com’è sì vo tinissiti quì u capu d’una pecura ».

‘Ssa storia, a storia trista di Mabruk Soltani, si hè scritta u 13 di nuvembri 2015. Luntanu da no, è senza chì no a sapissimu. Vulariu chì à mezu à tutti sti dola abuminevuli, si pinsessi dinò à Mabruk. Chì à u mumentu ch’iddu cascaia, ùn era micca chè u primu mortu d’una ghjurnata d’odiu è di sangu, era tutti l’omini à u stessu tempu.



1 commentaire:

  1. O Marcu salute,

    Ete fattu bè di cuntacci sta storia. Hè vera chì aspessu si scorda omu chì l'arabi anch'elli patiscenu a viulenza di quelli frà d'elli ch'anu sceltu u stremisimu. E scelte di i medià sò selettive è pè u più ùn si tratta di listessa manera e viulenze chì ci tòccanu da vicinu è quelle chì toccanu ghjente luntana da noi. Tandu l'artìculi cum'è u vostru fàcenu prò chì allargheghjanu ciò chè no pudemu amparà di u mondu in chì campemu.

    Bellissima ghjurnata à voi è forse à leghjevi prestu

    RépondreSupprimer