dimanche 9 octobre 2016

Mario Rigoni Stern, Nutizii di L'Altipianu

Una cronica di Stefanu Cesari



In 38 Rigoni Stern s'era ingagiatu, hà fattu a guerra in Francia, in Grecia, in Albania, hè statu imprigiunatu da l'Allimani dopu chi l'Italia avissi resu l'armi (8 sittembri 43). Hè dipurtatu, finisci par scappà in Austria, è volta in i so loca à pedi, a sera di u 5 mai 45.

In 1943, Mario Rigoni Stern, Cacciadori Alpinu di a divisioni Vestone fughji a intrappulera di i truppi taliani da i Russii. Iddu sarà unu di i pochi omini à vultàssini in i so loca.

Sti mumenta duri di a so vita ani da custituiscia i fundazioni di u so primu rumanzu, il sergente nella neve, è a guerra d'una manera o d'un' antra hà da essa sempri prisenti in a so opara. Purtantu, ùn hè micca un scrittori di guerra. Ciò chì accupa tutta a piazza in u so travaddu di scrittura, hè u ligamu trà l'omu è u so locu, u locu saria l'Altipiano di l’Asiago, è andemu fianc'ad iddu, à iscuntrà i paisani, ghjurnatanti, cultavadori, cacciadori, è à sparta un attimu di a so viva. Simplicia, prufunda. 

Natu in 21 è crisciutu nant'à l'Altipianu, a tarra faci l'omu è u scrittori. A cumunità duva iddu cresci hè ditta di « i setti cummuni », è ci si rispetta sempri a lascita di l'anziani. Furesti è chjosa sò distribuiti ad ugni partianu di manera uquali, a tarra hè di quiddu chì lavurighja. È tandu a vita civili era gistita da un cunsiliu di paceri barbibianchi. Oghji pò parè un' antru mondu ma sta menti, sta manera d'essa cummunitaria si ritrova in a so scrittura è spiega d'una certa manera chì Rigoni Stern s'intaressi à pona i so parsunaghja micca par raportu à un’ analisi psicologica ma par raportu à a so piazza in stu picculu mondu suciali, à i so raporti cù a ruralità. 

Sò i fundamenta di a so scrittura, i fundamenta di a vita rurali. Veni à di i valori, murali, l'aiutu, u raportu di fratiddanza. I fundamenta di a so scrittura sò l'attinzioni particulari, acuta, ch'iddu t'hà pà i minimi cosi di a vita campagnola (arburi, pianti, aienti è mistieri, pastori, carbunari, cacciadori, animali, manzi è salvatichi, i ghjacari, loca, attività è staghjoni, a muntanera, a sulitudina nant'à u pianu, a natura, è l'abi, sempri prisenti, tanti nuvelli è scritti li sò cunsacrati). Ci hè una grandi affizzioni pà u dialettu, pà i canzoni, pà i raporti umani, è tuttu servi à renda, fideli, un’ imagina di stu picculu populu chì era u soiu, u più pricisamenti pussibuli, in u so tempu è u so locu, à cuntà a stodia di sta civilisazioni di a muntagna. 

« Scrivo di luoghi paesani, di ambienti naturali ancora vivibili, di quei meravigliosi insetti sociali che sono le api, ma anche di lavori che lentamente e inesorabilmente stanno scomparendo. Almeno qui, nel mondo occidentale.

Troverete piu avanti storie di animali selvatici e di uomini che vivevano, e qualcuno ancora vive, in un ambiente chi, ahimè, è sempre piu difficile conservare. Natura, ecologia, parchi naturali, paiono parole riscoperte e di moda : ovunque se ne fa un gran parlare ; e certe volte, appunto perchè di moda, con poca cognizione e a sproposito. »

Puri dura (è l'autori a dici, simpliciamenti) a vita campagnola hè liata à a parcizioni d'una felicità prufunda, evidenti. A felicità di l'essari simplici, di a famidda è di u so calori, di u sustegnu trà cumpaisani. Ci voli à travaddà in i chjosa è in furesta ma ci hè ancu a suspresa di a nivi chì veni, di l'aceddi di staghjoni, di i primi partiti di caccia.

Una cumpassioni smisurata trova a so piazza in i pagini di i so libra. Par tuttu ciò chì campa sutt'à u celi. Hè di sicuru a spirienza di a guerra, ma micca solu. Hè una quistioni di civilizazioni, ripiddu a parola, incalcu à nantu, è di raportu à u mondu. Una cumpassioni pà i ghjacari chì sò i parsunaghji strasurdinarii di parichji raconti, pà i fasgiani, i cioccia di muntagna, tutti i bulami chì Stern hà presu u tempu di cunnoscia, è pà l'omu trà tutti, l'omu liatu ad ugni parti di a vita è chì u so pulsu batti un ritimu univirsali. Un quilibriu finu è fraghjuli manteni liatisi stu mondu è l'umanità, è l'umanità si pò cuntà à milliardi, è l'umanità intreva hè un paisolu inalpighjatu in a so vaddi, hè a stessa cosa. L'umanità di Rigoni Stern hè vardata da una ligna di bugna, è l'abi bufunighjani, u segnu evidenti chì u mondu si rinnuvillighja senza mora mai, è chì ciò chì era sarà torna dumani o un ghjornu. « Setti volti boscu fù, sarà setti volti pratu ».

Aucun commentaire:

Enregistrer un commentaire