samedi 21 novembre 2015

De Profundis Corsica (2/2)

Una nuvella di Jean-Yves Acquaviva

IV

Sò quasi dece anni ch’e ci stocu nù ‘ssu paisacciu. À campacci tutta l’annata, simu dui. Eiu è « Scartaficu » u mio cucinu carnale. L’aghju cugnumatu cusì à rombu di sentelu vantà e so prove di marinaru. À sente à ellu hà giratu u mediterranniu e dicine di volte. Ne cunnosce ogni portu, Napuli, Malagà, Mostaganem, Tripoli, Siracusa…tutti. À ognunu ci hà una storia à cuntà. Una bugia sì, chì bugiardu hè. D’appressu à mè, e so navicate sò piuttostu quelle ch’ellu si face nù a bagnarola una o duie volte à l’annu, quand’ellu ùn pò più pate a so puzza. Iè, cù l’acqua ci s’impiccia pocu, cacciatuci quella ch’ellu mette nù u pastizzu. È po, vistu l’omu, vista a ragione. Hè cortu cortu, à pocu pressu un metru è nulla. Hè largu largu, s’avaria ancu à parlà più di diametru cà di largura. Quand’ellu ùn beie, magna, introppa, si techja cum’un porcu famitu. Un corpu cù dui ochji, eccu ciò ch’ellu mi pare. U so capu hè tondu è li spuntanu nant’à i lati duie arechje à carbusgiu. À vardallu in faccia, s’assumiglia à un tappu di radiatore di vittura. Hà sempre una spezia di surrisu connu appiccicatu à u fornu chì li ghjova di bocca. Stemu nù a listessa casa, ellu sottu è eiu sopra. Ùn ci parlemu più dapoi cinque anni, una lita à prupositu di a pruprietà di u peru chì u so babbu avia postu in l’ortu sottu à a casa. Simu dui dunque, bastanu dui per fà una guerra. 

Ghjunti à ‘ssu puntu, vi facciu una piccula sunta. Aghju ottanta anni passati è sò statu duie volte cundannatu per avè tombu. Ogni volta, tuttu ognunu hè cascatu d’accordu per dì, « hè ellu ! », « quale hà da esse ? ». È devu palisà chì dupitu ùn ci n’era. Allora, quand’elli anu scupartu à « Scartaficu » chì ghjacia in una pozza di sangue cù un marazzu à meza fronte, cuntate chì, dubitu, ùn ci n’hè statu mancu tandu. I primi à dì « hè ellu », « quale hà da esse ? » sò stati i mio carissimi paisani. Hè cosa, a pritina chì l’hà trovu. Hè surtita di corre mughjendu cum’è una scema per avisà à tutti. Si sò accumpulati ingiru à u mio cucinu, l’anu fighjatu bè per pudè cuntalla dopu à i so amichi è anu chjamatu i giandarmi. Quelli, sò ghjunti in forza da u capicantone, per pigliammi. “Manittatu mani è pedi” disse u puetu. 

“Aiò, dite a verità, site voi…
- Sò eiu chè ?
- Site voi chì avete tombu ‘ss’omu…
- Innò ! 
- A ghjente di u vostru paese ci hà dettu chè v’erate à e rotte cù a vittima.
- Quessa hè vera.
- Perchè ?
- Vulia taglià u peru.
- Chì peru ?
- Quellu di l’ortu sottu à a casa.
- Era soiu ?
- U peru sì…Ma e pere eranu meie.
- È cumu pò esse quessa ?
- L’alburu l’avia postu u so babbu. Ma l’avia postu per a mio mamma, a so surella, dunque e pere eranu a mio lascita.
- ...

Sò state l’ultime parolle scambiate cù i giandarmi. In quattru è trè sette, m’anu ficcatu torna sottu à aspittà u prucessu.


V

È aghju aspittatu, quattru mesi. Mi sò parsi più longhi cà i quaranta anni ch’avia digià fattu. Tandu, vinianu dopu à dece campati sottu à a tirrania di a mio moglia. Ma quessi i quattru mesi mittianu un puntu finale à dece anni di libertà cumpletta. M’anu cummissu un avucatellu, giovanu, novu flamante. Hè sicuramente u solu à crede à a mio nucenza è conta di mette tutta a so passione à difendemi. 

U sette di maghju di l’annu dopu à i fatti hà principiatu u prucessu. U ghjudice hè cambiatu, l’astru hè mortu è avà scumbatte sicuramente cù l’anime di tutti quelli ch’ellu hà fattu cundannà. Contu bè anch’eiu di falli una visita dopu chì falcina m’avarà abbracciacatu. Aghju dirittu à una bella ghjuria, quattru omi è trè donne. Ci n’hè unu chì pinciuleghja è una chì manighjeghja u so teleffonu in permananza. L’altri parenu di stà à sente. In u publicu ci sò quasi tutti i mio paisani. Chjù, chjù, chjù è chjù, chjù, chjù… À u primu rangu ci hè cosa, a vechja cunnaccia è à cantu ci hè u so prete chì li carezza a coscia. À l’aria d’esse incantata, ma in u so capu deve ghjastimmà appressu à quellu Badinter. 

I dui astri attori i più tremendi sò, u mio avucatucciu è u procuratore. Quessu mì, hà a carne in bocca. Pocu mistieru ch’ellu s’hà sceltu, soca a so zitellina hè stata dura. Ci hà fattu un discorsu di quelli accaniti chì basta. Sintite un pocu.

« A vi dicu, ab imo pectore, ‘ss’omu hè unu assassinu ! Falsu, tradimintosu, vigliaccu. Hà tombu trè volte, una donna debbule, un omu chì durmia è avà un vichjarellu ch’ùn avia mai fattu male à nimu. Ùn l’hà micca fatta ab irato, ma bellu cuscente di i so atti. Per ragione ch’ellu ùn sà cà ellu. Ci vole à cundannallu, ch’ellu compii a so vitaccia in una stanza bughjicosa è fosca cum’è a so anima. Hè ellu chì hà tombu ! Quale hà da esse ? È pattattì, pattattà è blà, blà, blà. »

L’hà durata cusì un paghju d’ore. Eiu, ùn ci aghju capitu una acca. Solu chì mi vulia piattà u sole à sin’à a morte.

Ora, si mette in ballu « Maestru surtitu di l’ovu ». Oh, ci vole à vedelu sbraccighjulà. Ci vole à sentelu manighjà u verbu tale un tribunu di l’antica Roma. Sintite à ellu dinù.

« O ghjente ! Ùn state à sente u procuratore, voce d’una ghjustizia sempre di più ingorda di riprissione. Ceca è sorda à e chjame di a nucenza. U mio cliente hè nucente ! I so atti passati ùn anu nisuna piazza nentru quì. Quì ci campa u prisente. Ùn pigliate micca per culpabilità ciò chì pare culpabilità. Ùn cridite micca ciò chì pare assumigliassi à a verità. Ùn state à sente u ghjudiziu ex nihilo di l’accusazione. A vi dichjargu, fate, per mè, per ellu, per voi, per l’umanità, un passu in davanti. Rindite, in extenso, u so onore à ‘ss’omu calpighjatu da u sistemu. Iè, fate, in extremis, opara di ghjustizia, di vera ghjustizia ! Statelu à sente quand’ellu vi mughja, liberate me ex inferis ! » Picci, imbroglii è et caetera. 

Torna una acca. Ma, ùn mi cridarete forse micca, l’hà svultulati. Trè ghjorni di prucessu è una mezu oretta di deliberazione dopu, era fora. 

Avà mi ne falgu per e scale di u palazzu di ghjustizia cù u mio avucatone à fiancu. Hè imbuffatu di fiertà, chì successu, i primi passi d’una carriera chì s’annuncia trimenda. Ghjunti nant’à a strada, ci tucchemu una manu, u ringrazieghju torna è u sentu dimmi. 

« Quant’unque, sò riesciutu, cù una maestria spripusitata à fà triunfà a vostra nucenza, ma qualchì sia l’hà tombu ’ss’omu. Quale sarà ? Ete una idea ? »

U vardu è mi dicu chì a so carriera ùn sarà forse micca cusì longa è bella cà privistu è mi ne vogu pianu pianu appughjatu à a mio canna. À voce bassa mi ripetu « Quale sarà, quale sarà ? ». « È quale hà da esse… ? ».



6 commentaires:

  1. Pe mè sta nuvella hè cum'è un ribombu di dighjà letta. Mi sbagliu o hè stata De Profundis Còrsica dighjà publicata in qualchì locu di l'internettu ? In tutti casi ùn vole dì, si leghje cù gran piacè. A friddezza di l'assassinu hè trimenda cum'è a so manera di staccassi pianamente è bè di l'altri sùbitu messu in ballu l'assassiniu di a moglia.
    A mo dumanda hè : à l'autore comu l'hè vinuta in capu 'ssa storia. Un stalvatoghju ci hè à l'iniziu o a s'hè inventata da per ellu sana sana ?
    Eccu ! V'arringraziu è vi pregu un bellissimu principiu di settimana...

    RépondreSupprimer
  2. Difficiuli à dì... Forsa nant'à un anzianu bloggu sparitu ? (ùn saria mancu un prublemu). Jean-Yves ?

    RépondreSupprimer
  3. Hè stata scritta nant'à Mirvella tanti anni sò è publicata in un libracciolu di Corsica Polar intitulatu Isula nera.
    Per u restu, for di u passeghju nant'à u denier du culte, hè tuttu surtitu da u mio ciarbellu malatu :)
    À ringrazià à Di Sfughjita per u so interessu !

    RépondreSupprimer
  4. A mi pensava bè, l'aghju digià letta anch'eiu nant'à Mirvella.
    Ma a fine hè sempre cusì forte!

    RépondreSupprimer
  5. Corsica polar...bellu ricordu.hè statu u to primu premiu literariu aha...una somma mudesta ma era un segnu digià !

    RépondreSupprimer
  6. Ce commentaire a été supprimé par l'auteur.

    RépondreSupprimer