mercredi 25 novembre 2015

Viaghju in l’Aldilà (1/2)

Una nuvella di Filippu Guerrini


( À mamma è à u mio fratellu di lotta)


I

E vitture infilarate francanu u purtone di u campu santu bastiacciu. Si piantanu tutti à mezu à a stradella centrale. Po' u stolu funebru travanca une poche di tombe nanzu di ghjunghje davanti à un casamentu in marmaru. Leria Maria tene forte contr’à u so pettu u vasettu di a so corcia di mamma. Petru Ghjuvanni caccia da a stacca di u mantellu un fogliu scrittu à l’inchjostru rossu. A voce trimulente principia à leghje l’eloghju funebru. Tutti stanu fermi è impallati, l’ochji sburlati da e parulle sprupusitate cappiate da l’indegnu figliolu : 

« O Mà ! Iè ti possu chjamà cusì ben chì a nostra zitellina à Leria Maria è à mè ùn fù di quelle sebiate. Instabile, depressiva, sterica, infidele chì babbu e corne e purtava è di quelle longhe, bugiarda cum’è a scopa, allusingata da e dulcezze di a notte cum’è a baravattula sottu à u lampione, suffuria, gattiva è puttachjona, spindaccione è generosa… cù l’astri. Quantu volte ci l’ai fatte falà scutrate, colpi è tambate, ricordi di scapizzoni quandu inciampava nant’à un prublema di matematiche è ch’ùn ci sbuccavu, u capu calatu nant’à u formicà giallu di u tavulinu. Ùn parleraghju di i to succidi à repetizione, gazu apertu, mentre chè tù ci avia chjusi in u salottu, salvata à l’ultimu mumentu da u SAMU è noi mezu allupiati da e vampate. È torna à Vignale incù a scatula piena di Tranxène ingullita à colpu di vichjeri d’acqua vita. T’emu trova guasi senza vita stracquata nant’à u chjappilaghju di a cucina. Senza parlà di u Destop chè tù t’avii betu è chì t’avia tufunatu u stomacu. Per ste passate d’angoscia morbida chì anu fattu di a nostra vita un infernu, per sta paura scema chì ci turce sempre u corpu è chì ci assuffuca, certe volte, sin’è à venesi menu, per tutti sti soldi spesi à frustà, indarnu, tutti i suffà di i psiccanalisti, ti vugliu ringrazià o puta…» Leria Maria li sciacca tandu un calciu in i schinchi, lenta u vasettu chì si tronca in mille pezzi, si sparghjenu e cennere chì volanu in l’aria purtate da u libecciu…  « O Mà…» In primu tutti pesanu u capu per suvità à mamma cinderata chì si ne colla direttamente in u celente, po’ i sguardi s’incrocenu è di colpu nasce a baruffa, una cazzuttata tremenda, pugni da quindi, capate da culandi, à chì ne piglia ne piglia, in modu accelleratu cum’è in i filmi muti di Charly Chaplin. O lu parapiglia è tene ! U fratellu è a surella chì si cincinanu in terra, l’unu sopra è l’altra sottu, è volte è gira, chì si sgrinfianu u visu cum’è misgi arrabbiati, u babbu chì si tene à duie mani u nasu sanguinosu sciappatu da una capata putente, Austina inghjinuchjata chì cerca à pasponi ciò chì ferma di i so vetri di spichjetti strunchizzulati, u cucinu Anghjulu chì casca seccu in a fossa. Una scena degna di u rumanzu di Cormac Mac Carty « Meridien de sang » quandu i cacciadori pacati per sterminà l’indiani mettenu à focu è à sangue, un ghjornu d’interru, una cità dannata di u Texas. Soli i frischji di u guardianu di u campusantu fecinu chì sta banda d’animali scatinati s’acchitessi. Leria Maria s’arrizza, sputa in faccia à Petru Ghjuvanni, và à sustene u so babbu insanguinatu è bè è u porta sin’à a vittura. Ognunu si scuzzula i panni è capicalatu piglia a strada à l’arritrosa. Fermanu soli Tintinuccia chì pienghje nant’à a tomba di zia Catalina, a so mamma, è Petru Ghjuvanni vergugnosu d’avè cagiunatu tamantu azzuffu. Ma in fatti ùn si pò impedisce di pensà chì à mamma questa a baruffa bastiaccia li seria piaciuta assai. Chì, Ivia, n’avia fattu altre tante in a so vita ! 

II

Golfu di Napoli. Annata 1966. Un portu di nuttata. Un quartiere di gattiva nomina sgorga di suldati americani sbarcati da i vascelli di guerra chì urmighjanu quà dopu à parechji mesi passati in altu mare. Tutti sti cumpagni di sborgna in cerca di femine aperte à e so brame bestiale, facenu u passa è vene arrente à e vitrine di i « Bari americani » induve e trascinatrice, vistute in panni di sottu provanu ad allusingalli. Joe Trevis, texanu di vinti quatr’anni, longu chì pare un palu à fasgioli, barbutu è bè, sticchitu in a so tinuta d’uffiziale sottumarinu, affiancatu da dui umatali di u so echipaghju, s’avvicina di i lumi cernigliati di u « Corsica Love », un burdellu tinutu da un maccarellu taravesu. Si ferma nant’à l’usciu è fighjula incù schifezza a marcanzia stesa. Grentu pare un bugnu pupulatu da tutte l’ape di a creazione : bresiliane, asiatiche, africane, russie, indiane, è ancu una corsa chì daretu à a cascia a si ghjoca da patrone, un fasciu biancu ingiru à u capu. Da sopra à ella, inchjudata à u muru, a bandera corsa. L’omi attavulati, anu l’ochji sburlati da l’attichji di e puffe in tenipetti è stringhi cusi stretti chì li si vede a natura è ancu di più. Mezi briaghi è caldetti l’invitanu à pusà à cavalcione nant’à i so ghjinochji. Brionanu cum’è cionchi, mastuchendu u chewing-gum. Sti figlioli spirituali di Buffalo Bill cumandanu monda buttiglie di Champagne. I biglietti falanu à buzeffa grentu à a cascia di a barmaid chì, in un muvimentu perpetuu ritmatu da una rumba indiavulata, apre è chjode a cascia trinichendu attempu e so paffe. Joe è i so duie cumpagni s’avvianu ver di u bancu induve Ivia si sculatteghja. Un’uchjata lampata à dritta è a manca li face scopre tutta a spurcheria umana : una negra bella pulpacciuta si strufina i petti nant’à u visu d’un amirale straviziosu chì li face entre u collu d’una buttiglietta di biera in quellu locu…a manu ardita d’un muzzarellu svergugnatu entre è sorte da a potta d’una biundetta russia stracquata, ghjambe in sù, nant’à un tavulinu…. inghjinuchjata frà mezu à l’anche d’un capurale braghe calate, una braganata ingorda trasuchja un minchju sprupurziunatu…D’altri collanu in e stanze allucate à u primu pianu per gode d’altri piacè retribuiti. Ma nunda nè nimu ùn riescerà à svià Joe di a so strada. Si face u segnu di croce per scunghjurà stu sucicume. Joe Trevis ghjè un discipulu accanitu di a ghjesgia di « I servi di Diu » una setta nata da pocu in America. Si mena u spinu, à colpu di frusta intricciata sin’à cacciassi u sangue quand’ellu t’hà un gattivu pinseru ! Ghjè per divvi ! I trè omi francanu e tavule infilarate è si piantanu di punta à Ivia. Nanzu ch’ella possi piglià a cumanda, Joe caccia da u ringuarsciu di a so tunica una bibbia, mentre chì l’altri dui pesanu duie croce tamante. È quì cumencia una litania scema, mischju di messa satanica è di delirium tremens…Ivia sbalurdita di sente stu sprupositu ghjesgiale in stu locu di lussuria si mette à trimulà di rabbia è piglia subitu i paesi. I puttaneri è e donne sbrancate si pesanu è lampanu mughji, frischji, è ancu tappi di buttiglie nant’à i predicatori trasaltati. Ci hè un parapiglia è tene di quelli putenti ! Avale i trè servi di Diu si giranu ver di u saloon, fendu svulà attempu a bibbia è e croce, ciottanu a manu daretu à a cintula, è di colpu si mettenu à sparà palle di P38 è di mitraglietta nant’à i clienti è e puffe. Cascanu secchi, l’unu apressu à l’altru, u corpu pertusatu à piombu. Joe calpighjendu i morti s’incaricheghja di scompie i feriti d’una balla in capu. Da u salottu privatu, riservatu à i ghjucatori di poker esce, pianamentu è bè, Marcu Lovisi, u macarellu. T’hà in manu duie Kalashnikhov carche à mitraglia. Ne lampa una à Ivia è tandu una reffica di focu annacqua u « Corsica love ». U sangue scrizza d’ignalocu. I corpi s’incrocianu in un ultimu abbracciu. Un fracassu orrendu di fucilate è di lamenti strappa a notte napulitana. I trè alluminati ghjacenu avale faccia in terra, i bracci in croce. Ivia è Marcu s’avvicinanu, i vultuleghjanu à calci è li stupanu in faccia. Un silenziu pisivu si face. Sempre à l’allintatu voltanu in u salottu privatu induv’elli piglianu parechje prisacche imburrate di biglietti di banca. Ivia, apre per l’ultima volta a so cascia per infrugnà i fasci di dollari in u so saccu. Pò tramindui escenu pian’pianinu, senza mancu girà u capu, caminendu frà mezu à i passenti accatastati davanti à u so stabilimentu. E sirene di pulizza si facenu sente ‘n’a luntanenza.

1 commentaire:

  1. Salute o Filì,
    Tremenda sta storia ! Bravu ! In più ci hè 'ssa ricchezza di vucabbulariu chì m'incanta : hà datu di sicuru u so da fà à u mo cerbellu incuriusitu, ma amparà cusì o chì piacè ! Storia vera ? Accaduta ? Ne dubbiteghju eppuru s'ellu ùn hè a forma u fondu - u tazzu à nome d'una ideulugìa divina - mi rammenta un qualcusella..., fora chì quì hè "ochju per ochju è denti per denti", ùn hè ! ? Torna "chapeau bas" ![comu si puderebbe dì què in corsu "chapeau bas" ???]
    Vogliu dinù filicità quelli chì sceglienu i ritratti chì affioranu tutti i scritti lampati nantu à T&T. Sò scelte di prima trinca. Danu ancu di più forza à i testi.
    Mi dispiace d'esse cusì laudativa, ma per avà a vince l'entusiasmu... .
    Mi triga a sèguita... Intantu scialatèvila è à prestu...

    RépondreSupprimer