samedi 2 septembre 2017

Cuncorsu Apertura 17/18 : Jazz in pazzia

Un testu di Filippu Guerrini


Aggrunchjatu in a pusitura di u fetu, u malatu di a stanza 66 si lagna. Parla à u so pede ch’ellu piglia per a so manu. Li tene discorsi incuerenti. Dice ch’ellu ci hè un mortu sott’à u lettu. Po’ si murzeca u ditone sin’à fassi sanguinà. Mughja di dulore è di colpu scoppia à ride à sbillichera. T’hà l’ochji d’un alluminatu ! Nant’à u portapiatti a manghjusca hè spargugliata. Hà liccatu i piatti cumu s’ellu fussi un ghjacaru. Avale s’addinuchja è abbaghja à a morte. Correnu dui infirmieri à cinghje lu in una camisgia di forza per via di a so agitazione. Dece anni ch’ellu hè custì in stu serviziu di psichiatria. Dece anni ch’ellu s’ingolla medicine à buzeffa. Avvezzu ghjè chì nanzu e droghe l’avia pruvate è di tutte e mamme : eroina, coccaina, erba columbiana, afgana, nustrale, ak47, asciuvatacca, opium, sheet maroccanu, mescalina, datura, ecstasia, LSD ecc… Quandu a droga li mancava biia l’alcool à 90, sniffava l’eteru, l’incolla, l’after shave, l’essenza, è ancu una surpata di Destop, i ghjorni d’addisperu è di custipazione. Di e volte si sciaccava tuttu attempu. Ancu assai chì u core è u stomacu eranu solidi.

Ogni tantu pigliava i paesi. A so prima crisa di schizofrenia fù tremenda. Avia tagliatu a cannella à a mamma. Tandu avia intesu una voce chì li dicia : « Pulza à mammata per salvà l’umanità di tutti i so peccati. » È l’avia fatta senza anscià ! Andate à scumbatte po’ voi contr’à e voce celeste ! È puru a tenia cara a so mammuccia. Mentre chì a mamma si viotava di u so sangue, u figliolu l’avia strinta contr’à ellu cantenduli sta nininanna : « Dormi dormi dormi chì sì brava…brava brava eppo’ la più cara… » Avia passatu a nuttata sana à fiancu ad ella. L’accarizzava i capelli, a basgiuchjava è pienghjiva cum’è una criatura. À u primu albore i succorsi l’anu trovi cusì addurmintati è abbracciati tramindui nant’à u soffà… in un bagnu di sangue. Davanti à u ghjudice ùn disse nunda chì di ciò chì era accadutu ùn si n’invinia mancu stampa. Stu « matricidiu » l’avia scancellatu di a so mimoria. T’avia vintu à colpu sicuru un alloghju ad vitam eternam in una casamatta.

« Monsieur Bonelli cumu hè chì vo branculate cusì ? » Mancu ùn lu sente u malatu richjusu in u so assediu. Bavacciuleghja cum’è un criampulellu. U giovanu psichiatru isciutu frescu frescu da e so studie, s’avvicina atturniatu da quattru umatali vestuti di biancu. Si lampanu nant’à u disgraziatu mentre chì u duttore li pianta una piccatura di quelle in e paffe. Sciacca un mughju l’ambrascu po’ si mette à nizzulà cum’è un catellu. U so nizzulime si trasforma pocu à pocu in cantu : « Z’avez pas vu Mirza je le cherche partout, z’avez pas vu Mirza ce chien me rendra fou ! » In u ciambuttime parechji fogli di quaternu scritti à a mina sò cascate da a tavula di notte. I riguara u psichiatru è cumincia à leghje à alta voce i tituli : My funny Valentine, Summertime, Just a gigolo, Fever, Georgia on my mind… Di colpu s’arrizza u mattu è incù una voce appaciata è linda li dice : Cercu à scrive per ùn perde e parulle di e canzone ch’eu cantavu à l’epica. Sunavu di ghitara tandu. Sunadore è cantarinu di u famosu quintet « Jazz in Nizza ». U psichiatru li dice ch’ellu dinù hè musicante. Battitore in un gruppu di jazz rock. Tandu u sgiò Bonelli cummencia à cantà « My funny Valentine » biffendu a voce d’ Ella Fitzgerald : My funny Valentine Sweet comic Valentine You make me smile with my heart…U medicu perseguisce a canzona, Your looks are laughable un-photographable Yet you are my favorite work of art… U scemu è u psichiatru si feghjanu po’ mischjanu e so voce per finisce inseme nant’à u stessu fraseghju Each day is Valentine’s day. Scoppianu à ride tramindui. U scemu cuntinueghja incù Proud Mary, micca a versione rythm and blues di Tina Turner nò, ma quella più Rock di Creedence Clearwater Revival. Canta binisimu l’ambrascu. Batte ancu u ritimu di a so manu valida. Ogni tantu beffa ancu i sfarenti strumenti di u gruppu. U duttore hà presu un paghju di cuchjarine ch’ellu face ribattulà nant’à u so ghjinochju. In u corridore, l’infirmieri si fermanu è ascoltanu, imbasgialiti è smaravigliati. Entre l’interna di u serviziu, un’africana bella pitturicciata, belluchja in u so scurzale biancu, chì subitu mette a contra voce nant’à « Rolling, rolling rolling in a river». Un incantu di Gospel et di Rock mischjati. Pianu pianu, tuttu u serviziu di psichiatria, si mette à cantà. È l’orchestru si mette in ballu per sunà. L’infirmieri biffanu e trumbette, l’assistenti i tamburi, l’anestesistu u pianò, u chirurgu a cuntrabassa, u cucinaru e percussione, a psicologa a cialamella, i malati allusingati da u trostu facenu i curisti. Si canta à voce rivolta. Sciaccamaneghjanu tutti, in ritmu. Ancu Antoniu Martinu, u vicinu di stanza di Fat’s, chì vene di fà un AVC tremendu, ride è a si prova ancu ellu à trinnicà nant’à u so sedione à rotule. Fat’s Bonelli ghjè à l’incantu ! Face u so show. Ghjè un antru ! Un’ identità ritrova per via di u so passatu di cantadore. Si compie a canzona in un fracassu d’applausi. Po’ ognunu ripiglia a so piazza. I malati è u persunale medicale. 

Bonelli a si cunfessa à mezu voce à u duttore chì li stringhje a manu. « Eru amicu incù Fat’s Domino. L’aghju vistu per a prima volta in l’annate sessanta à Nizza quand’ellu cantava à Cimiez per u festivale di Jazz. Po’ dopu aghju amparatu a teuria di u pianò per piazzà a mio voce à a tunalità chì mi cunvenia… pò a ghitara jazz dinù. A musica era a mio vita ». U psichiatru li risponde : « Pensu à creà un attellu di Musicò terapia. Vinarete tandu Monsieur Bonelli ? »

-Chjamatemmi Fat’s o sgiò duttore ! Qualessu hè u vostru nome ?
-Billy…Billy Cobham. Figliolu di u più famosu battitore di Jazz. Mà u mio babbu ùn m’hà mai ricunnisciutu. Tandu sò duvintatu psichiatru è battitore forse per scugnurì a mio sorte.
-Aiò femuci un jazz band tramindui. U puderiamu chjamà « Jazz in pazzia ».

Senza dì nunda, Billy li volta u spinu è si ne và à curà l’altru malatu accantu. Avale portanu i piatti ch’hè ora di fà cena. È tandu tuttu si pianta. Finita sta stonda musicale arrubata à i castichi, i malanni è e suffrenze di a malatia. Bonelli si lampa nant’à a manghjusca cumu un catellu famitu ! Una spezia di pappina stumachente. Si rimette ad abbaghjà. Dice chì ci hè un mortu chì li parla da sottu à u lettu. Po’ di colpu piglia a cultella ch’ùn li ghjova à nunda è si lampa cumu un scemu, l’ochji sburlati nant’à u duttore è li taglia a canella. U sangue scrizza nant’à u visu d’Antoniu Martinu chì perde cunniscenza. Arrampichendusi à a so preda insanguinata li cantiteghja à l’arechje : « Don’t let mi down ! Don’t let mi down ! Don’t let me down ! Don’t let me down Billy ! Nobody ever loved me like you do Doc. Ooh you do, Doc yeah you do » “Rock’n roll will never died” li risponde u psichiatru in un ultimu rutaleghju nanzu di tirà l’aghjetta.

1 commentaire:

  1. Bravu ! Scrittura 'jazzy' chì mi piace assai. L'inaspettatu c'aspetta fin'à l'ultimu, ci lascia ancu crede à qualchì redenzione, puru impussibule, pè stu corciu essare umanu supranatu da dimonii putenti è spietati chì di pettu à elli chì fà s'ella ùn hè mantenelu in quellu statu di dibulezza discrittu quì sopra, ma chì face ancu pena à figurassilu. Bravu è grazie ! È chì a penna, a mina o dinù a tastera vi guardinu pè u sempre "ind'u so senu" chì vi stà cusì bè !

    Pace, Salute è Ingeniu, vi pregu tuttu què

    à leghjevi prestu... Carulina

    RépondreSupprimer