samedi 18 mars 2017

Cronichi celtichi

Un' opara in cursu di Jean-François Rosecchi


Prupunimu quì i dui primi ghjorna d'una spidizioni in Irlanda, strattu d'un libru in iscrittura di Jean-François Rosecchi. Induva si parlarà di whisky, di martiriu cristianu, di frenululugia è di transsessuali. Un quaternu di viaghju indu a stravaganza è i falti di mimoria di l'autori ùn poni chè chjamà una seguita.


« Brothers at the zoo » (14/08)

Ghjunti à l’aeruportu di Cork. A gara n’hè di diminsioni mudesta è guasgi biota. Poca ghjenti è un’ imprissioni di cunfortu. Mathias si ni và à fumà fora. Quistiunamentu annant’à u modu di trasportu in raghjoni di u vulumu di i bartachji è di i nosci trè parsoni. Sciddimu a prisenza d’una vittura taxì di bella diminsioni, u sciuffori d’una sissantina d’anni pari sciutu drittu drittu da un ranch di u Texas, porta tamanti patti, i so capeddi sò neri bughji, tinti ben sicura, è scarsi. T’hà dui anneddi maiori à i diti, i so ochji sò turchini è chjari. T’aghju i difficultà à avvizzammi tantu à a so lingua chè à u so accentu ma u tippu hè carcu d’una franca attinzioni par no’. Provi strani di cunvirsazioni à u sughjettu di l’attrazzioni è altri cosi ch’ùn ci voli micca à mancà in Cork, insisti annant’à u parcu zuulogicu chì si trova à pena scantatu da u centru. Dumanda sì no’ semu frateddi, Mathias ed eu, à ciò ch’aghju capitu. Cesaru diciarà più tardi d’avè intesu a sprissioni « Brothers at the zoo ». Allusioni à una canzunaccia ? à un filmu ? à una storia irlandesa ? Forsa à una insulta omossessuali chì ci hè impussibuli di capiscia. Sceddu l’altu d’un bastimentu, una coppula bianca, è dumandu ciò ch’edda hè. U taxì mi rispondi ch’hè « unu spezia di gran magazenu chì i donni ci comprani i cunnarii. Cusì voltani in casa è a riempiini di cunnarii ». Fù u primu indici di bon sensu di quiddu. U sicondu, à u mumentu di falà da a vittura, fù di virificà a pirtinenza di l’indirizzu. L’intrata di u nosciu lughjamentu si situeghja in pienu carrughju ma l’indirizzu indetta una piazza. Ci vulia d’essa in misura di capisciala. Aspittemu à una certa Tarà à u purtonu, quidda ci porta prestu a chjavi. Mi stringhji a mani ma micca à Mathias è nemmancu à Cesaru. Una strinta di mani hè ghjà un grossu sforzu par edda, imagineghju trà mè stessu. L’appartamentu hè abbastanza pulitu.

Semu famiti ma pigliemu u tempu di ghjirandulà nant’à a gran via di u centru chì disegna una curva nant’à u pianu ch’avemu ricuparatu. Porta u nomu di u patronu di u paesi. U locu hè agrievuli, ci spassighjariamu vulinteri i sirati di statina. I femini sò surridenti, senza suffisticazioni. Uni pochi portani quantunca i tacchi alti. Ci ritruvemu in Pembroke Street in u mentri di a noscia avvinta, passemu davanti à l’Imperial Hotel induva vidimu chì i parsoni anziani si tichjani di bistecchi suchjosi. Ci truvemu drintu. Un ripastu famosu. A fatica ci acciacca versu novi ori cù a visioni d’una cionciula à dui toli da no’. Hè à cena cù i soi, parenti, babboni, è suppunimu i so zii. Truvassi in famidda, pà la ghjenti ghjovani, hè una cosa impurtanti da veru. T’avaremu l’occasioni di capisciala mentri quissu viaghjonu. Ripensu à tutti i cumedii ch’eddi facini ind’è no’ à prupositu di a famidda. Quì, parini da veru di vulessi bè. Nuttata abbastanza tribbulata. I vetri sò pochi spissi è i ghjovani Irlandesi monda rimurosi.

« Lei sà dove ci sono le ragazze ? » (15/08)

Matinata di pruminata. A geugrafia urbana si lascia capiscia di megliu in megliu. Tengu à veda a butteca di strumenti chì si trova MacCurtain Street, cù l’intinzioni di cumprà un ghjocu di cordi è a spiranza di buscà una steel guitar à bon pattu. A butteca hè chjuca chjuca, tinuta da un vichjettu. Hè diserta è a cascia pà arrighjistrà hè d’un altru tempu. Ma, in ‘ssu genaru di locu è à a vista d’una reliquia simuli, avemu da veru l’imprissioni di dà i nosci soldi à qualchissia, micca à una sucità. Compru pà ottu èuro i Daddario. Ci prisintemu cù Mathias à u scagnu di l’agenzia chì ci affitta l’appartamentu pà rigulà l’integralità di ciò chì no’ duvemu. A ghjuvanetta hè agrievuli à fighjulà. Rifalemu versu MacCurtain Street, ci aviu rimarcatu una via perpendicularia à u carrughju cù, in fondu, una terrazza supranata da una piccula cantuniccia da qualissa falava un bellu filu d’acqua. Quissu duvia passà in seguita sott’à a via, po’ sott’à u carrughju, par finiscia u so traghjettu in a vadina Lee. Duvia essa, tempi fà, un riu più largu falendu da a Saint Patrick Hill. T’avemu una voglia di whisky. U servori dici ch’eddu ci hà da invià à qualchissia. Una ghjuvanetta bionda si prisenta : « Eti dumandatu a carta di i whiskies, socu eu ! » dici, com’è una fatuchja etilica. Pigliu un Red breast è Mathias un Connemara-smoked. Gran piaceri di truvassi quì. Cesaru ci righjunghji. I nosci discussioni voddini in ghjiru à l’elezzioni in Corsica, l’allianzi, i tradimenti, ecc. Torra un custattu di disgustu. Pò dassi ch’hè bestiu di parlà di tuttu st’affari sott’à una piccula piscia, indu i fati ci portani i whiskies parfumati ma, pà ùn falla micca, ci saria vulsutu di lacacci no’ stessi in casa. Inveci ci semu ghjustappuntu, com’è a scrivia credu Montaigne, purtati cù noscu.

Pigliemu a dirizzioni versu a gara stradali pà truvà u locu da duva no’ emu da parta pà Galway. Mathias credi prima d’idintificà una puttana, po’ credi d’induvinà chì ‘ssa puttana hè un transessuali è, quandu a (o u) vedi cuddà in u carru pà Dublin, accerta ch’idda scambia di cità dopu ad avè toccu u so lottu di clienti. Ci hè unu spezia di sex shop à qualchì dicina di metri di a gara stradali, in l’altu di u carrughju Oliver Plunket. Dopu ad avè fattu appena nincu è nancu, Mathias è Cesaru dicidini d’andacci. Fermu fora annant’à u marchjapedi. L’accolta hè ghjacciata da unu impiicatu di culori, mi cuntarà Cesaru beddu dopu. Quistu quì circa d’ottena l’infurmazioni sputriti cuncirnendu un ipoteticu quartieri rossu in Cork mentri chì Mathias sbulica in i parastasgi di godi è di rivisti carchi à pulvariccia. Cesaru avaria postu a quistioni in Sanaà o in Ryad chì a risposta fussi stata a stessa : ùn esisti micca. L’impiicatu ùn tinia chjaramenti micca à vedali tricà troppu in a so butteca, ùn risposi micca francamenti à Cesaru. Paria ancu intardittu è uffesu. Ma saparà o mancu in chì tippu di stabilimentu ch’eddu travaglia ? Si cridarà cunsiglieri à a Casa Bianca ? Surtindu, Cesaru pruponi un’ ipotesi intarissanti : ci avarà presu pà flicchi. « Flicchi d’Interpol tandu, risposi eu, à senta i vosci accenti ». Mathias mi discrivi i rivisti chì dataiani certamenti di u seculu scorsu, di l’età preinternetica. Mi dicu chì di battasi i seghi cù ‘ssu genaru di publicazioni in 2015 custituisci forsa, non solu una dimustrazioni d’autosufficenza affittiva eroica, ma dinò un gestu di i più snobbi ch’eddu sia. Finalmenti, a moda di u vintage devi avè ancu i so limiti.

Arrestu in un pub chì porta u nomu di u carrughju : l’Oliver Plunket. Un accessu wi-fi permetti di stancià a noscia curiosità annant’à l’identità di u parsunaghju. Imparemu u sant’omu ch’eddu era è qualissu fù u suppliziu trimendu ch’eddu cunniscì, in seguita d’una diffamazioni. Quissa ramenta à u spiritu di Cesaracciu una altra morti infamanti, quidda d’una certa Claudine de Culam. Prima martira di a causa animali. Un sicondu whisky par mè, dui bieri pà Mathias è Cesaru. I dulori à u corpu sò di più in più pinibuli, ùn cissarani chè dopu ad avè lacatu Galway, dui ghjorni dopu. Avemu dicisu d’un locu par fà cena. L’azardu ci porta versu u solu risturanti talianu di a cità, un talianu vulendusi « di standing ». Intrimu. U capu di sala ci stringhji a mani è, senza ch’avissimu prununciatu a minima parolla, ci parla subbitu in talianu. I nosci tenci ci tradiscini. Sarà d’altrondi monda quistioni, mentri ‘ssu ripastu, di frenulugia, d’antrupumetria è di i corrilazioni dubbitosi trà l’usi è i tippi fisichi. U prublemu – beddu più impurtanti chè ‘ssi cunsidarazioni lombrosiani – di a prisenza di puttani in a cità di Cork cuntinuveghja à spirità a cunvirsazioni. Si trova chì u servori chì ci piglia in carica hè un Sardu, veni d’Olbia. « Siamo vicini », dici tuttu cuntenti. È postu ch’avali semu vicini, Mathias ni prufitta par ponali a stessa quistioni chè quissa posta da Cesaru à l’impiicatu di culori uni pochi d’ori nanzi. Semu u calvariu di l’immigrati di ‘ssu paesi. U ghjovanu servori hè finu, bellu è raffinatu. Custituimu, à mezu à i Celti chì occupani guasgi a tutalità di i toli di u stabilimentu, com’è un pezzu di tarra galluresa prughjittatu quì da ùn so’ chì magia bughjicosa. Sarà forsa pricisamenti ciò chì quiddu picculu servori si duvia dì, immigratu in Cork ghjustappuntu pà ùn avè più nienti à scumparta cù i tippi chì li dumandani, in ciò ch’hè par eddu un infettu sabbiru di i campagni sardi, induva hè pussibuli di truvà da copra. Ùn emu mancu tantu capitu a risposta ch’eddu feci à a dumanda di Mathias.

Aucun commentaire:

Enregistrer un commentaire