jeudi 8 décembre 2016

Fantasimu natalescu (Cuncursu Natali Vastu, Testu 8)

Una nuvella d'Emmanuelle Valli


Lucia era nata in un paisuchju di a Scruginia sittentriunali. Una mani di Natali, inzuccarata da l’udori di u pani caldu è di a cicculata nera chì si sdrughji in u latti brusgenti. Era ghjunta in stu mondu à l’ora chì u chjarori nasci à l’orizonti. Ghjustu nanzi à u spuntà di u soli. Ma stu ghjornu quì, fù un ghjornu senza soli. U primu ghjornu di una notti fosca è frisca, chì ùn cunnisciaria mai più fini.

Lucia si ni era firmata culà. Cù i so parenti è a so sfurtuna. Cù u so sguardu, cussì intensu è sfulguranti chì tutti quiddi chì a scuntraiani avariani vulsutu annicà si in i so ochji. È po’ mora.

Curaghjosa, à a so minera, travaddaia monda. Aiutaia à tutti i so paisani. Dolci è brava, paria tutta una santa. Una capacità di adattazioni particulari, li avia parmissu di supra viva à l’asprezza di issu ambienti ustili, grazia à bisogni ed esigenzi guasgi inesistenti. Trà i so difetti maiori, si saria pussutu mintuvà una piccula dipindenza à u murzu. Ma ùn era micca un prublema, postu chì iddu si trattaia di unu di i rari vegetali ad avè risistutu à l’uscurità. Issa manghjusca li piacia più cà di raghjoni, parchì firmintaia in u so stomacu è diffundia tandu un calori trimendu, chì pudia riscaldà u so essari sanu, duranti l’ori è l’ori.

I so amichi i più fidi – chì si chjamaiani Saetta, Furibondu è Guizzu – iddi, li riscaldaiani l’anima è l’accumpagnaiani in i so aventuri i più priculosi.

Priculosi, chì a Scruginia era divintatu un locu divastatu da i pridaghji. Si erani apprupiatu a notti da sparghja u spaventu. Unu di quiddi chì Lucia timia era u lupu. Beddu rinnumatu pà a so vuracità è i so trufei di guerra, à u filu di u tempu. Si dicia chì iddu si piddaia à i più debbuli è i più vechji, chì si aventuraiani in a furesta, da fà ni u so fistinu. Si sintiani tandu risunà i brioni di spaventu è di dulori in tuttu u circondu.

È po’, ci era dinò l’ursu russu, cù i so sgrinfii tamanti. Riprinsintaia una vera minaccia par l’Omu. Ancu assà chì Lucia era viloci, ciò chì li avia parmissu di scappà si ni, i dui volti chì idda si era ritrova di pettu à u pisivu arcefalu.

È puru, i pridaghji, ùn erani micca l’animali. Erani l’omini. O ciò chì firmaia di iddi. Aviani dighjà cumminciatu à perda a so umanità nanzi chì iddu smarissi u soli. I tempi tetri chì aviani siguitatu a so morti, ùn erani stati cà a matirializazioni di un’ andana di uscurantisimu, di cunsumerisimu, di individualisimu è supra à tuttu di sulitudini. 

Sinu ad avali, Lucia ùn avia guasgi spirimintatu cà sintimi nigativi, in a so vita. U so universu era fattu di angoscia è di sfiducia. Privu di lumi quant’è di avvena. Issu mondu avia sminticatu a carezza di un raghju di soli à nantu à a peddi, a dulcezza di un fiori chì nasci in un pratu di erba tennara o di un arcubalenu chì pidda a suprana à nantu à l’acqua. In u so mondu, i fati erani cechi è a spiranza persa.

Un ghjornu, chì idda si ni era sciuta sola à codda calchì murzu da manghjà, in l’umidità bughja di a furesta vicina, Lucia avia intesu una prisenza daretu à i so passi. Più si alluntanaia da a so casa, più era paralizata da a paura. Marchjaia prestu. Cussì prestu chì, in rialità, curria. L’aria paria di lacerà i so pulmoni ad unghji inspirazioni. I so ghjambi ùn a vuliani più purtà è a prisenza si avvicinaia à pocu à pocu. Lucia a pudia senta. Com’è idda sintia pichjà u so cori in i so ochji. Ribumbaia u batticori, à centu à l’ora, da fà trimà i so pennuli epilettichi. Li daghjia u fritu à l’ossi, solu ad imaghjinà la. Fughjia sempri, quandi inciampò à nantu à una radica. Stracquata in tarra, stantarata, aspittaia chì a morti a si pidessi par carità, quandi intesi a misteriosa prisenza calà si versu ad idda.

Era a vardiana di a prighjò pà i donni. Pugnaia di scittà a mamma, chì i bracci cristallizati stringhjiani sempri a criatura muta è u so sguardu cecu.



3 commentaires:

  1. Ce commentaire a été supprimé par l'auteur.

    RépondreSupprimer
  2. Ce commentaire a été supprimé par l'auteur.

    RépondreSupprimer
  3. Brava ! Stupefacente è ancu tremenda a fine ! Dà u fretu à l'osse sta nuvella, dà.Vi feliciteghju.
    Di core Carulina

    RépondreSupprimer