samedi 21 janvier 2017

Perdizione

Una nuvella di Fabien Flori


Una nuvella chì ci veni da u propiu bloggu di l'autori (Di quì è di quallà), è chì ci porta sempri versu a puetica d'un' altra Auropa, luntana è scunnisciuta. Ma in un righjistru più bughju  chè di solitu, è chì Fabien Flori ùn avia ancu sfruttatu sin'à avali. O quandu T&T riduventa Tarrori è Fantasia u tempu d'una littura...


Qualchì nuttambulu s’attardava in i caffè di Lipscani, ‘ssu vechju Bucarest chì i Rumeni chjamanu, orgugliosi, « Petit Paris ». Eppuru, ‘ssu quartieru ùn era più chè u fantasimu di ciò ch’ellu era tandu, quandu a cità di a gioia pigliava un accentu pariginu. In u frattempu, Eminescu, Enescu, Ionescu, Brancusi, Grigorescu, Baba, Cioran, è tant’altri, eranu smariti lascendu urfagni ‘ssi carrughji. D’ogni stuccu di e facciate gangrenate da l’abbandonu si staccava avane qualchì branu di ‘ssa cultura, ogni curnice lasciava induvinà a trina culturale fine è superba chì cimintava i valori sicreti è esuberenti di ‘ssu cruciamentu trà u mondu slavu è a rumanità, offertu avà à un cunsumerisimu vulgare è veloce.

Oramai, ‘ssu mondu si strappava à pezzi è da ogni tafone sburdava a so trippa è u sisu d’un baschicciu fracicu. A raccaglia curria à mezu à l’arterie di Lipscani, a plebaglia si sdraiava nant’à i suffà di ‘ssi caffè ustentati. Trà e cuppe di spumante, trà e botte di vinu, trà e sciuppine di biera, u fecciume è a burghesia imbulighjavanu i so liquidi curpurali, rutulendusi in a fanga è u rucitu, ingannati da un succubu per unu, da un incubu per l’altra, adurendu a lussuria è u lucru, a faccia nascosta da e volute di fume è u piacè rimurosu cupartu da a musica elettronica. L’aria tepida è avviziata di ‘ssi diletti amurosi era resa da e bocche d’aerazione di i caffè è si cundensava sottu à l’azzione di u freddu per furmà una nebbia russiccia ingullita da e tenebre.

À u primu pianu d’un casale di mercanti ebrei di l’ottucentu, una zitella spitturicciata lasciava u so sudore lubrificà un’asta d’acciaghju crumatu. Sarpucciu appena esciutu da l’ovu è digià pervertitu, u so corpu lattosu d’aduliscente s’inturchjulava ingiru à a barra lucichente. Dui omi acciaccavanu u so annoiu à mezu à i miasmi morbi di ‘ssu cabulò, i so ochji lubrichi liccavanu u corpu giuvenile di ‘ssa principessa dicaduta chì avia digià rinunciatu à i so sonnii di gloria. A bavacciula grisgia chì avia invasu a facciata di u casale era finalmente intruta nentru, si sparghjia in ogni locu, da i cabinetti cughjosi à u bar, nant’à i muri, nant’à e carreie, infracichendu sin’à l’anima di i dui cretini arinati nant’à e so frustrazione.

A bila paria d’esce da i pori di u primu, Mihai, una spezia di ruspu techju, un scherzu di a natura chì annigava a so miseria intellettuale in u beie è u magnà. Passava e so nuttate trà a Calea Victorei è a Strada Lipscani, campendu à rapina, un vigliaccu è un pigru di prima trinca sempre prontu à qualchì malfatta. A so pella tesa da rompesi avia pigliatu un culore cirosu ghjallu per via di l’eccessi, furmava unepochi di pieghi limichendu chì u suchju urnava u cullettu di a so camisgia d’un alone stratificatu. U lardu li strignia a cannella brusgiata da u tabaccu è a palinka à settanta gradi. Mihai ùn sintia di nulla, era un pezzu ch’ùn vidia più a billezza ingiru à ellu, ogni tantu, escia da a so briachina da chere cù a so voce arghita un antru bichjerinu di palinka. Appena sparsu in u sangue, u velenu u ciumbava in un benistà artificiale, si n’impippava d’ellu è di l’astri, li firmava pocu tempu da campà, a sapia.

À dui tavulini da Mihai, Vasile era l’archetippu di u tippu bè, maritatu cù una moglia innamurata è babbu di dui figlioli affettuosi. Vasile era l’erede di ‘sse grande famiglie di Bucarest, colte è nobile. E fate avianu azziculatu u so veculu per fanne qualchissia di struitu, cù una bella situazione, scamattendu e carte di u destinu s’ellu ci vulia. A vita li avia uffertu una scala santa, scola privata per i zitelli, vacanze à u mare è in muntagna, appartamentu burghese in u Parcu Herastrau, Vasile avia tuttu ciò ch’omu brama, o guasi. Travagliava à pochi passi da ‘ssu cabulò, passava davanti ogni sera, ma stava sempre capibassu quand’ellu vidia affaccà l’insegna luminosa russiccia di u bar di notte. Eppo’, una sera, avia rimarcatu ‘ssa giuvanotta chì i tacchi longhi è fini chjucchittavanu nant’à u lastricu umidu è ghjalatu di a strada Lipscani. S’era lasciatu ingermà è abbandunendu e cunvenanze di a so educazione, calpistendu e regule di a bona crianza, avia seguitatu u passu eroticu di ‘ssa criatura, sin’à a so tana, u cabulò di a Strada Lipscani. Avia francatu senza trimà l’usciu, u visu rossu inciaparatu ma eccitatu da l’idea d’incanagliassi un’oretta, ghjustu per tuccà un bichjeru, a so moglia ùn ne saperia nulla.

Amadea era u so nome. A so capillera nera è ricciulata sciolta nant’à e so spalle li dava qualcosa d’Emilie Flöge, ne avia a billezza surprendente, quella d’una Salomè di a mudernità, appena sbucciata è digià donna fatale. Vinuta in a capitale da a Bucovina per studià à a prestigiosa Accademia d’Arte di Bucarest, avia brusgiatu in furia u so risparmiu è, senza dì nulla à nimu, accittò un impiegu di ballerina in una discoteca. À pocu à pocu, sguillò in a notte per finisce meza spugliata in ‘ssu cabulò di a Strada Lipscani, abbandunendu u so candore d’anima à a faccia d’unepochi di scarafagli. Cum’è à u solitu, dopu una ghjurnata di corsi à l’Accademia, Amadea allisciava u cliente in u sudachjime di l’aria tepida è i decibel stupati da e casce sunore di u cabulò. E so curve undulavanu davanti à e pupille dilatate di e frustrazione, dutturessa senza urdinanza di a sulitudine. Scupria una spalla, una coscia, mustrava una puppula, micca di più, l’esibizione era diventata l’epidermu di a so vita schizofrenica cù a suddisfazione finta d’arricà una cumpensazione à a sorte di qualch’anima sgangarata.

Mihai, l’ochju torvu, un filu di bavacciula trà e labbre, facia nice di pate a so sborgna. Infatti, avia rimarcatu a prisenza pruvidenziale di ‘ssu burghese vinutu quì à incanagliassi è chì si truveria prestu in i guai. Allegerisce à ‘ssu pullastru da u so purtafogliu seria un colpu faciule da rimpattassi è Mihai a sapia. Ma per ora, Vasile ùn tinia più, a buscica gonfia da e biere, addentrò in u curridore strettu chì curria sin’à i cabinetti. Da ch’ell’entrì per suddisfà i so bisogni, una puzza d’ammoniacu nata da a riazzione chimica di l’urina vechja cù u ghjessu di i muri li brusgiò e narice. Aprì in furia a scruchjetta di u so calzone per cacciassi a voglia, un pisciu zeppu è furzatu cascò in a vasca cughjosa mentre ch’ellu ritinia u so rispiru. À pocu à pocu ch’ellu si ghjutava, u so visu s’appattò è affissò un piacè beatu chì a digestione di u luppulu accumpagnava da qualchì borborigmu sunoru.

Compiu u spettaculu, Amadea sparì subitu daretu à una tendina. A tela dissimulava a stanzina dedicata à l’artisti chì accittavanu di pruducesi in ‘ssu busgiu. U chjaruscuru facia nasce un decoru d’ombre chinese lascendu scopre l’intimità è e curve erotiche d’Amadea. Quandu Vasile escì da i cabinetti, u so sguardu vitrosu firmò incalamitatu da a scena, un brividu li percorse a schiena è un calore intensu l’invase. U spettaculu di ‘ssa gurgona l’attirava quant’è u stumacava, era un’emuzione nova è vergugnosa per l’erede di bona famiglia ch’ùn riescia più à ammaistrà i so sintimi. A so libido bullia è una frebba cullò da u so bassuventre, li brusgiava e stintine da l’internu, un fiume di piombu in fusione curria in u so sangue è facia batte un polzu chì uscillava trà una pulsione di vita è un istintu di morte. Allivatu cù a voglia di pussede à l’astri, Vasile ùn cuntrullava più nulla, petrificatu davanti à a bruttalità di u desideriu.

Vasile ùn era ancu da vultà, Mihai s’impazientava è, à purfine, seguitò cù discrezione l’orme di a so preda, a piglieria à calci in i cabinetti senza chì nisunu si ne accorgi, seria ancu di più faciule. Ma, appena intrutu in u curridore, Mihai sentì un currente d’aria è rimarcò chì u finistrellu di serviziu era spalancatu, « Porca miseria, si n’hè andatu ! », grachjò u ruspu techju dilusu, guasi in zarga. Fendu finta di nulla, u pullastrone era partutu senza pagà e so biere, l’avia ingannati à tutti. Tandu, di dispettu, tal un cane chì marca u so territoriu, Mihai sfece a so scruchjetta è schizzò un pisciu serzatu, impiastrendu i muri è e chjappelle di i cabinetti, eppo’ passò davanti à u lavellu, micca per lavassi e mane ma per vardassi in u spechjucciu scuppulatu è stancu di rispichjà u fecciume. Fighjendusi, s’avvidì chì, daretu à ellu, a tela di a stanzina era strappata. Pianamente, fece entre u so capu in u tronciu è fù presu d’un stupore fretu, Amadea ghjacia in tarra, meza spugliata, l’ochji spalancati, a cullaghja tumefatta. U so sguardu zitellinu cristallinu ùn sprimia più nulla è paria di circà una manu amica chì e so labbre purpurine ùn cunniscianu u nome. « Porca miseria ! Ma qual’hè ‘ssu tippu ?», Mihai era sturdulitu ma dopu a surpresa si riprese subitu, seria u cliente perfettu per a pulizza, ci vulia à andassine in furia nanzu chì i dui cerberi di l’intrata s’avvidissinu di qualcosa. Ùn ebbe u tempu d’abbuzzà un gestu ch’ellu si ritruvò cù a canna d’una pistola nant’à u tupezzu.

Vasile accendì u mutore di a so berlina, ùn sintia di nulla, un surrisu stranu sfurmava a so bocca, avia da entre in casa, basgeria à i so figlioli, a so moglia ùn si dubbiteria di nulla. Mentre chì i carrughji sfilavanu trà a Piazza Rumana è a Piazza Victoriei, si vardò in u ritruvisore, ùn era più solu, daretu à ellu, nant’à a banchetta, l’ombra d’un arcanghjulu senz‘ale si staccava in u chjaruscuru di l’illuminazione urbana. In un idioma misteriosu chì li paria di cunnosce da seculi, Vasile cappiò, « Elahi, lema azavtani » (1) ? Ahriman era vinutu à circà a so parte, e tenebre aspittavanu à Vasile. A radiu diffusava « Ashes to ashes » (2), un vechju successu di David Bowie, « My mother said to get things done, You'd better not mess with Major Tom, …»


(1) « Diu, perchè m’ai abbandunatu » ? (lingua aramaica)
(2) « Polvara turnerai à diventà polvara »
(3) « Mamma dicia, per fà e cose cum’ellu ci vole - Seria megliu d’ùn friquentà à Major Tom » (Major Tom = cucaina)


Aucun commentaire:

Enregistrer un commentaire