mardi 8 mars 2016

Nantu à una piazzona


Una nuvella di Jean-Yves Acquaviva



Ghjorghju avia dece anni quand’ellu scuprì a villa. Da tandu, ùn mancava mai l’occasione di facci un viaghju cun u so babbu. Ghjacumu ci andava qualchì volta per dà una partita di i pochi casgi ch’ellu pruducia, contr’à robba chì li mancava. Mentre l’omu a li pruvava à barattà a so miseria contru à quella di un antru, o à fà a furtuna di un marcante, Ghjorghju avia pigliatu l’abitudine di vuculà in i carrughji di a cità. Ci si sentia in securità, prutettu da sti muri immensi chì li piattavanu u celu è da ste teghje chì avianu cacciatu a tarra. Li piacianu l’adori chì vulavanu, l’annasava tutti cun ingurdizia, sin’à a minima puzza. Ùn sentia nisun prufume di a machja, nisun’emanazione dolce chì colla di a tarra dopu à a guazza, nunda ch’ellu duvia à a natura. Esse quì, ùn dipendendu più, per una stonda almenu, di e larghezze strette strette ch’ella accurdava à i soii u rallegrava.

U ghjornu di a so prima visita, sbuccò nantu à una piazzona. Era nera d’una folla strana accorsa d’ogni locu per assiste à u spetaculu. Rimurosa è brullicante, s’assumigliava à ‘sse tane di furmicule ch’ellu pigliava piacè à inciaccà, suminendu a panicca è sentedusi putente. Quì, e furmicule u dipassavanu tutte d’un capu o dui è l’impedianu di vede ciò chì l’avia ammansati tutti nantu à sta piazza. Coghji è prufumati s’imbulighjavanu, tutti purtati da u laziu d’avvicinà l’innuminevule, di vede a morte da vicinu. Certi esultavanu, mughjendu a so brama di ghjustizia sanguinosa, aspettendu di u boia ch’ellu vindicheghji u s’onore imbruttatu da st’omu, ch’elli ùn cunniscianu mancu appena. D’altri facianu versi di stumacheghju, fendu nice di cuntestà ‘sse manere barbare. Ma tutti si tenianu quì, belli decisi à vede tuttu. S’ellu era di punta à elli, per fassi accurtà, hè ch’ellu avia sicuramente basgiatu u dimoniu, s’era sicuramente ciuttatu in l’ignuminia, fattu peccati chì Dio li dicia di righjittà. 

Allora ch’elli u stroppiinu, ch’ellu soffri mille morte è vaghi à brusgià cum’ellu si deve in l’abbissi di l’infernu, è ch’elli campinu torna, scurdendusi di e so vilanie. Ghjorghju s’inventò un sguardu tenneru è u ciuttò nù quellu di un omatale à u surrisu nucente, ch’ellu avia rimarcatu.

In primu tempu, l’omu chì paria ciocu è mutu, ùn capisse ciò ch’ellu vulia u zitellu. Ma à rombu di gesti è di parulle impaziente, u pisò infine, è u misse à camancella. U zitellu era cuntentu cum’è un pichju, vidia tuttu. Quellu chì avia da esse marcatu da u segnu di a ghjustizia, quellu chì, cun i so gesti sicuri, l’avia da amministrà è sopr’à tuttu à l’altri, quelli chì gudianu di ‘ssu spetaculu. Missenu u cundannatu l’ochji di punta à u pupulacciu. In u silenziu, u boia fece viaghjà u meccanisimu è ognunu firmò zittu. Un rimore seccu eppò a folla invaita da un sussuru. A lama, cum’è ritenuta da una manu superiore, s’era piantata à mezu à a so corsa. U diavule ellu stessu ricusava l’anima nera di st’omu ? Dio facia vede a so clemenza ?

Mentre una stonda, a ghjente parse di vulessi move, subbitu calmata da u passu cadenzatu di i militari chì l’inturniavanu. U boia si dava di rimenu, tirendu nantu à una corda, facia ricullà a lama. U cundannatu mughjava, da cacciassi l’ochji pruvava à vede ciò chì si passava sopr’à u so capu incridibilamente liatu sempre à u so corpu. Ùn ebbe u tempu à capì, u so Dio ùn fù pietosu è armò torna a mascina infernale. Infine u boia fece u so travagliu, u capu cincinnò in a sigatura è a ghjente sciaccamanò ludendu a divina ghjustizia. L’omatale cappiò à Ghjorghju poi smarì in a massa brullicante, lasciendulu quì. Un surrisu stranu li sfurmava a faccia è ùn ci era più nisuna tennerezza in u so sguardu.

Aucun commentaire:

Enregistrer un commentaire