mercredi 3 mai 2017

Timpesta 2017 : Storie di lupi è di caprette

Una nuvella di Dumenica Bianconi


Ci fù u primu. U primu omu. U primu lupu.

Per mè ùn ebbe nè nome, nè odore, nè voce. Mai ùn mi tuccò. Mai, ùn li passò per u ciarbellu l’idea di tuccà mi. Di mè, ùn ne vuglia sente puzza. Mai ùn mi fù cuncessu di dilli una parulluccia. Mai ùn mi fù cuncessu di dalli u nome chì m’hà sfiuratu e labbre fin’à l’ultimu. 

Issu nome ch’un altru lupu m’hà sdradicatu.

Issu primu lupu fù Lupu Vigliaccu. Un lupu giovane, pelu lisciu, dolce, frollu. À ellu sì, chì li piaciva a carne fresca ! Sopra tuttu quella di mamma : issa carne tenera, prufumata, tutta mele è latte…

A socu eiu, ch’elli si sò piaciuti è amati : si vidianu à l’ascosu di una vechja casetta, è parlavanu, è ridianu, è s’anasavanu, è si liccavanu, è si basgiavanu, è s’accarizzavanu, è a vita era senza pinseri in a friscura di quella casetta, mentre chì fora, a sciappittana d’aostu, schiacciava ogni cosa…

Eppò, un bel ghjiornu, mamma hè affaccata, impaurita : era scumposta, e so anche ùn la reghjevanu più. 

Ellu : « Mà, chì ci hè ? Chì ai ? Dimmi, a mo chjuca ! Dill’ à mè ! »

È chì c’era da spiecà ? Era a storia sempiterna di e zitelle dolce è gustose cum’è e parsiche, nant’ à e quale i lupucci si fannu i denti... Era a storia sempiterna di i zitelli chì li piace à gode di a vita è di l’amore, a storia di i zitelli chì mai ùn ponu pinsà chì u celu ch’elli anu ind’è l’ochji, s’hà da annigrisce, è ch'ellu hà da schjattà un tempurale chì nimu ùn aspetta.

Corciu Lupucciu ! Tutta a so famiglia l'hè cascata addossu: "Nò poi ! Ùn ti poi marità ancu issa poca di nulla ! Simu ricchi, noi ! Elli patenu a fame. Eppò, qual’hè chì dice chè tù sì u so primu? Si sà chì a mamma ùn hè farina da fà ostie… Allora, a figliola…" È ellu, da lupu ch'ell’era, s'hè fattu caniolu davanti à i soii. 

Mamma ùn l'hà mai più vistu, è si n'hè stata ancu mè, granellu chì li cresciva in grembiulu.

Pienti, mughji è singnozzi funu e prime note di musica ch’e sentii, appicicata chè era in lu so corpu. 

Ella tandu, era una zitella persa, ch'avia arricatu a vergogna in casa : quant'elli sò stati numerosi è curaggiosi tutti, babbu, fratelli è zii, luponi chì li si sò lampati addossu pè inghjulià la, pè minà la ! U più stumacutu, l'hà ancu sciappatu i so denti !

Ma eiu, in lu bughju tepidu di u corpu di mamma, mi sò azzincata: « Scuzzulate mi puru, fate ciò ch'ella vi pare ! A mè, mi piace a vita, è ùn la ci farete à fà mi smarrisce! »

È un bel ghjornu, quandu vensi l'ora, sò isciuta, ochji è bocca spalancata, di manera à fà sapè à tutti ch'era quì, annant’à issa tarra, pè campà è gode di u minimu sorsu di vita !

Aghju ingrandatu cum’è una capretta : sempre à saltichjà è à fà sicondu à u mo parè. Difatti, era una capretta : negra di peli, ochji gialli di capretta, risa di capretta…

Nè i primi tempi, dopu à u partu, mamma ùn surtia tantu chì tuttu u paese l'avarebbe pigliata à a risa... Eppò u tempu hè passatu, l'acqua hè corsa, u mare s'hè appaciatu.

Ma, pè i lupi, hè sempre tempu di caccia !

N'hè affacatu unu, Lupu zoppu : à ellu, ùn li paria mancu vera di truvà si cusì bella preda senza nisun’ fastidiu…

È a s'hà purtata indè a so tana, vale à di indè u so paese, ch’ùn era tantu luntanu da u nostru. Ma, cusì faccendu, l’alluntanava da i soii, da l'amichi, è sopratuttu, da tutti quelli chì mi vidianu cum’è a taccarella di caffè chì guasta u linzolu di linu, appena lavatu ! 

È per fà la propiu soia, di quandu in quandu a minava. Dui schjaffi, un bellu cazzottu, una vista tremenda : eccu a manera d'accertà, à ellu è à l'altri, chì issa donna era soia ! Eppò, l'hà stampatu sei figlioli in corpu, di manera ch'ella ùn appii nisun' dubbitu : era u so ghjoculu, si ne putia ghjuvà sicond’ à u sò parè !

È cusì ch'e sò crisciuta, à mezu à i mughji, i pienti è i schjaffi, è aghju risu assai : a mo risa, u m’amore di a vita, sò stati l'elmu è a corrazza chì m'anu permessu di campà, d'attraversà u focu senza mancu brusgià mi, di cumbatte streghe è stregoni chì mi venianu in contru. 

Si dice chì quand'ellu ci n'hè pè sei, ci ne pò esse ancu pè sette : hè cusì chì fù custretta di chjama lu "babbà", cum’è i mo sei fratelli è surelle.

"Babbà" : issu nome, ùn hè ch'ellu m'era statu rigalatu ! Què po’ nò ! Ellu, u m'avia arrubbatu, strappatu ! À mè, mi garbava pocu di chjama lu cusì ! Ellu, ùn era micca u mo babbu, quessa hè intesa ! Ma, era a surella di sti sei zitelli chì m'eranu spessu à fiancu ! Allora, à issu arrubbecciu di nome, ci aghju accunsintitu, è l'aghju chjamatu "babbà", ancu sè pè mè, certe volte, à dì issu nome, era cum’è stupà !

Quandu ebbi diciottu anni, mi ne sò andata, di casa è di u paese : era una capra girandulaghja, pascendu da quì è quallà, è truvendu sempre una banda, per chjachjarà è per ciarlà, è un cumpulu induve manghjà è mette si à l'agrottu.

Tandu, l'erba era sempre verde, quasi acerba da stuzzicà i denti. U mondu sanu era da scopre : in ogni lochi, m'aspittavanu ghjochi è sciarpolli da inventà cù capre è capretti ch’e scuntrava pè strada. À dillà sana, hè tandu ch'aghju scupertu chì u cunfine trà amore è amicizia hè bellu frollu : si pò dì ch'ell’ hè largu quantu un lettu ! È ind’è issu lettu, ci sò cascata à volte, cù qualchì caprettu, chì m'hà lasciatu nant’ à a pelle, un profumu sapuritu di latte è di malincunia.

Ma, un bel ghjornu ch’e ghjucava nant’à una piaghja, cù a banda di capretti ch'avia cunniscitu tandu, fù colta da dui ochji scuri, prufondi è infribbati, chì mi cannuchjulavanu da sopra un fustu di pinu marittimu, lampatu nant'à a rena da l'ultima timpesta. Issu sguardu hè statu cum’è una acqua leggera nantu una pianta assitata, cum’è una alba luminosa chì apre u ballu di e farfalle : mi sò messa à cresce è à spannà mi, tuttu d’un trattu.

Sò cascata indè l'amore cum’è una petra ind'è un pozzu, cum’è un fruttu maturu cascatu da l'alburu, cum’è un fiore spannatu chì s'accala versu à a terra. 

Ùn sò stata tantu à avvede mi ne chì issi ochji infribbati eranu quelli d’un lupu, Lupu Amurosu : è qual'hè ch'hà dettu chì i lupi ùn puterianu esse tocchi da l'amore ?

È mi so lasciata ingutuppà da issu amore : un amore caldu, soffice, cum’è un piuminu, cum’è un niulu…

Vi n'arricurdate di i primi passi di l'omu nant’à a luna ? Tandu, hè cusì ch’e caminava. Forse chì, s'ellu m'avia mullata, averebbe pigliatu u volu ! Ma, mullà mi, ellu ? Mai ch'ella fussi!

À pocu à pocu, u s’amore, più chè quellu di un lupu, m’hè parsu à mè, quellu di a lellera chì abbraccia a leccia cusì forte ch'ella s'assuffoca !

Capra era, è m'andava pocu d'esse ligata ! À mè, m'era sempre piaciuta di ride è di ghjucà ancu i mo cumpagni, cumpagni cunnisciuti, o megliu, scunnisciuti ! Ogni volta ch’e pruvava à avvicinà mi di unu di quelli, sentiva a funa chì mi stringhjiva u collu : mi mancava l'aria, ùn putiva più rispirà ! 

Una volta, una volta sola, riuscì à strappà issa funa maladetta : c'eranu una poca di giovani chì facivanu volte è giri nanta è so motò. Subitu, mi sentii imbriacata da u rumore è da l'odore di l'essenza. À u primu segnu, saltò in groppa, agguantendu e spalle di u cunduttore. Stringhjiva l'ochji da a paura è da u piacè, è ridiva, ridiva cù a mo risa di capra ! È mancu, ùn vidì u fustu di u platanu chì ci aspittava à l'isciuta d’una girata… 

È da tandu ridu, ridu sempre indè u pratu di e stelle, induv’è pasciu oghje.

Aucun commentaire:

Enregistrer un commentaire