dimanche 8 novembre 2015

Sottumissione

Una nuvella di Jo Antonetti


Vulete ch’eo vi parli di sottumissione ? Tutta a mo vita hè una storia di sottumissione. Sò natu in un paese sottumessu, i mo ricordi di zitellina anu per cunfina i muri è i barbelés di i campi. Quandu era chjucu, ùn ci facia casu, per mè era normale, ùn cunniscia altri affari. 

Iè, mi si paria normale d’esse chjosi cum’è topi in gabbia. Andavamu à spessu nant’à ‘ssu muru à stuzzicà i suldati in fazzione chì ci curavanu da sottu, elli altieri è sicuri di a so putenza, ci facianu una incisa cum’è per dì pristu, è noi fughjiamu cum’è tocchi da u tonu.

Un ghjornu, hè ghjuntu unu chì avia l’alivi appena più in dà chè u campu. L’omu pienghjia, pienghjia di core cum’è un criaturu. Tutta a ghjente u ingirava, cherendu spiecazioni. Spiecò chì i suldati avianu tagliatu tutti i s’alivi, ancu i più vechji, per apre una strada per pudè passà cun i tanchi.

Hè statu ‘ssu ghjornu ch’ellu hà pigliatu a suprana annant’à i nostri povari cerbelli di zitelli disgraziati.

S’era innalzatu nant’à un tavulinu. Hà parlatu di ghjustizia santa, di djihad, d’Allah, di ‘ssi canacci d’ebrei è d’intifadà. Hà sappiutu truvà e parulle per infiericci, è simu partuti cun e nostre bracciucce à fravà à pentunate i suldati. Duviamu esse a prima fasa di l’attaccu, dopu à noi i djihadisti compierebbenu i nemichi, allora simu partuti senza paura. A principiu i suldati anu tiratu in l’aria per facci fughje, ma eramu carchi di stizza è d’odiu, è cuntinuavamu à tirà petre, è i insultavamu. Allora anu cambiatu versu. Rivecu sempre u capu di u mo fratellone apresi in dui, tazzatu di palle, sentu sempre u so sangue caldu zirlammi in faccia. Sentu sempre l’ughjuli scemi di a mo mamma, è l’imam chì dicia chì Allah l’aspettava quassù, perchè era mortu battendusi per ellu.

Tutti accunsentiamu, solu u mo babbu, zittu è mutu trinnicava u capu.

Pochi tempi dopu, allora ch’eo sparghjia u mo fele nant’à l’ebrei, u mo babbu mi disse :

Ùn sò tutti cusì, ci hè a ghjente di pace ind’è elli dinù, è l’imam chì vi monta a sega, cumu hè ch’ellu ùn và ellu à battesi ?

Li tagliai a parolla, sputenduli in faccia è trattendulu di cane. In d’altri tempi, mi serebbe pigliatu una bella tribbia, ma oghje era prutettu da l’imam, è u mo babbu firmò mutu, capicalatu. È s’ellu avia avutu a ragiò babbu ?

Sò quì, in un caffè di Tel Aviv, à mezu à i nostri nemichi, certi sò curtesi, m’anu fattu ancu un surrisu, aghju vistu dui zitelli chì ghjucavanu davanti, cum’è mè è u mo fratellu, tandu. Ma ùn possu rincullà, l’imam m’hà prumessu sette vergine in l’ortu d’Allah, allora facciu saltà ‘ssa cinta, tumbendumi è tumbendu ingiru à mè decine di nucenti.

A sò, voi, in u caldu di u vostru salone, mi trattarete di terruristu. Ma era un nucente anch’eo, un nucente natu ind’un accintu di muri, un nucente sottumessu perchè chì ùn aghju avutu scenza d’amparà cum’è voi. Oghje a sò, l’ignuranza hè a prima di e sottumissioni.



2 commentaires:

  1. Ùn ci hè tantu à dì s'ella ùn hè : bravu ! bravu à l'autore. In trè è quattru sette hà riisciutu à dì tuttu. Toccu in pienu 'sta nuvella, tocca è face dinù riflette. Sti lochi di criazione, di scrittura d'oghje, mi ripetu sò un'incantu. Grazie mille à tutti. À lèghjene torna prestu prestu...

    RépondreSupprimer
  2. Vi ringraziemu. I testi d'Antonetti t'ani sempri 'ssa particularità chì vo evucheti, è chì piaci à no : in trè colpi di pinneddu, faci nasci è mora un universu, senza cuncissioni. Hè unu spezia d'Eric Jauffret à usu corsu. Chì pichja, chì scuzzula, chì ci tribbulighja.

    I so testi sò da leghja dinò in Tarrori è Fantasia, sciutu in 2014 ind'è Colonna Edizioni.

    RépondreSupprimer